Numai pentru astăzi…

Un creștin se chinuia mereu din pricina diferitelor probleme pe care trebuia să le rezolve. Se neliniștea neștiind ce sa facă mâine, ce să facă poimâine, ce să facă săptămâna viitoare. Iar toată grija aceasta îi sufoca sufletul, lucru ce-l făcea foarte nefericit.

Însă într-o noapte acest om a avut un vis. Mergea cu un sac în spate pe un drum ce nu se mai sfârșea. Povara era grea și la un moment dat s-a oprit să se odihnească. Dar când a vrut să se ridice și să-și continue drumul, a observat că era cu neputință să-și mai ridice sacul. Atunci l-a deschis să vadă ce are înăuntru. Și ce vede? O mulțime de pachețele mici. Pe unele scria: „Acesta este pentru mâine”. Pe altele: „Acesta este pentru poimâine”. Iar pe unul scris: „Acesta este pentru astăzi”. Și foarte ciudat, acesta era foarte ușor. Așadar, a lăsat toate pachețelele și a luat numai pe cel pe care scria: „Acesta este pentru astăzi”. L-a luat cu multă bucurie și și-a continuat drumul.

Când s-a trezit și-a dat seama că visul său a fost o lecție, care exprima o realitate tragică. Grija pentru mâine, pentru poimâine, pentru săptămâna viitoare, pentru luna sau anul viitor, umple sufletele noastre cu stres și neliniște, care ne alungă pacea și ne fac ca greutățile vieții să nu le putem ridica. Pentru a ne slobozi de aceste clipe de neliniște, Domnul ne-a spus acele cuvinte nemuritoare:

„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34).

Previous Post

Moneda bunătății

Next Post

Lupta în rugăciune

Related Posts
Total
0
Share