Intră cineva (în Biserică) ca să-şi plece genunchii, şi inima lui se umple de lucrare dumnezeiască, şi i se veseleşte sufletul împreună cu Domnul, ca mireasa cu mirele, după cuvântul Prorocului Isaia care zice: „În ce chip să veseleşte mirele de mireasă, aşa se va veseli Domnul de tine”.
Cineva se întâmplă ca toată ziua să se îndeletnicească (cu treburi), dar se dă pe sineşi un ceas la rugăciune, şi atunci, prin rugăciune, omul cel dinlăuntru este răpit întru nemărginită adâncime a veacului aceluia, întru dulceaţă multă, încât i se uimește toată mintea, fiind înălţată şi răpită acolo; căci în vremea aceea gândurile uită cugetarea aceasta pământească, pentru ca ele se umplu şi sunt robite de cele dumnezeieşti şi cereşti, întru lucruri nemărginite şi neînţelese, întru oarecare minuni ce sunt cu neputinţă a grăi cu gură omenească. Și în ceasul acela se roagă şi grăiește: O, de s-ar fi dus și sufletul împreună cu rugăciunea.
Sfântul Macarie cel Mare
