Preot Ioan Bădiliță
Duminică se va citi din Evanghelia după Marcu, capitolul 2, despre vindecarea slăbănogului (paralytikon) din Capernaum, purtat de patru tovarăși drăgăstoși.
Pentru prima dată în toți acești ani de când parcurg textul biblic, mi-am dat seama de un lucru pe cât de straniu, pe atât de fascinant.
Avem secvența: „Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut (apestegasan) acoperişul casei unde era Iisus şi, după ce l-au spart (exoryxantes), au lăsat în jos patul (chalōsi ton krabatton) în care zăcea slăbănogul”.
Păi, avem aici o înmormântare în toată regula! Iar acest fapt îmi întărește convingerea că pe Hristos Îl pot întâlni cu-adevărat nu pe înălțimi strălucitoare sau în experiențe de tipul „visually arresting”, ci atunci când cobor cu toată existența mea răvășită în propriul iad, în adâncul de taină al inimii-mormânt unde, învăluit în „podoaba duhului blând și liniștit” [1 Petru 3:4], la adăpost de toate zgomotele și tentațiile unei lumi paralizate spiritual, pot desluși strigătul de leu al Domnului meu: „Înviază, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”
