Că Dumnezeu face minuni prin Sfinții Săi o știm prea bine. Dar cât este de frumos când Dumnezeu face minuni pentru Sfinții Săi!
Din multele clipe nepământene petrecute, din mila lui Dumnezeu, în căsuța cu Sfinți de la Roman, una anume mi s-a lipit de suflet deosebit, părându-mi-se a oglindi cel mai clar gingășia și delicatețea sufletului Mărturisitoarei Aspazia.
În fierbintele august 2017, revenindu-și miraculos din căderea ce părea a fi fatală, m-a rugat s-o ajut să curețe trandafirii. Avea o grădină minunată, colț de Rai! Cel mai mult îi plăceau trandafirii – și erau tare mulți! -, iar cei galbeni în mod deosebit. Avea însă un trandafir cățărător care o necăjea tare, căci crescuse mult prea mult, printre ramurile unui cireș, și îl sufoca. Ajunsese mai mare decât cireșul și nu își avea locul acolo. N-a fost ușor să îl tai, dar indicațiile primite de la Mărturisitoarea Aspazia erau atât de clare și de ferme, încât la finalul serii trandafirul își recăpătase statutul de floare, stând cuminte și smerit la umbra cireșului. Pe jos era, însă, atât de mult roșu, încât a glumit, spunând că s-au scuturat cireșele!
A trecut timpul și, pe 9 decembrie, în blândă iarnă, în ziua în care stăpâna sa împlinea 94 de ani, trandafirul cel roșu de sub cireș a înflorit! Dar nu cu flori roșii, ci galbene! În marea Sa dragoste, Dumnezeu i-a dăruit celei care Îl slujise o viață întreagă, de ultima ei aniversare pământească, florile preferate!
Trupul mult prea chinuit și prea strâmt pentru sufletul său mare nu i-a mai permis să ne vorbească despre această minune (cât de frumos ar fi făcut-o!), dar sunt convinsă că multe dintre lacrimile curse în acea zi și în următoarele șase săptămâni de viețuire pământească au fost lacrimi de mulțumire și de recunoștință față de marea milă a lui Dumnezeu.
Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!
Crina Palas
