Preot Ioan Istrati
Stau într-o sală imensă, supraveghetor la admitere la Facultatea de Medicină. Universitatea Ovidius. Mă uit puțin pe messenger. Vreo sută de mesaje. Aoleu.
După examen, le mătur cu privirea rapid.
Mă opresc la o tânără femeie, foarte credincioasă, care mi-a scris multe mesaje.
Era devastată. Multe operații, boli cumplite și mai presus de toate neputința de a rodi prunci.
Și controale, medici, tratamente, tone de bani și speranță firavă. Și nimic.
Și iar lacrimi și durere. Acum doi ani a rămas însărcinată. Era într-al nouălea cer. Tot îmi scria cum îl va iubi pe Îngerașul scump.
În luna a șaptea, sarcina s-a oprit din evoluție. A murit bebelușul în ea. Era mare și activ și puternic. Și tot a murit.
Femeia s-a sfârșit de durere. Nu mai mânca nimic, nu mai vorbea cu nimeni. Stătea, își mângâia burtica și plângea.
Timpul și rugăciunea multă au vindecat-o un pic.
Și iar tratamente. Și doctori. Și bani.
Anul trecut a rămas iar însărcinată. I-am dat canon Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Rusul în fiecare zi, Spovedanie și Împărtășanie. Mereu. I-am pomenit și eu non stop.
Sfântul Ioan a privegheat. A binecuvântat. A păstrat firul firav al vieții bebelușului. A suflat în inima lui.
Și împotriva tuturor diagnosticelor grave, împotriva doctorilor pesimiști, femeia a născut un prunc perfect, minunat, sănătos.
Bebelușul e o minune. Și cel mai mult iubește o Icoană a Sfantului Ioan Rusul, pe care femeia a vărsat un milion de lacrimi. O strânge la piept, vorbește cu Sfântul infinit de fin din Icoană. Au multe de spus. Și se cunosc de mult. De când Sfântul Ioan l-a privegheat în pântece ca să nu moară.
Mulțumim, Sfinte Ioane. Ești un bebeluș scump, dar cu mare îndrăzneală la Tronul cel Mare al Pruncului Dumnezeu. Te iubim.
