În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câțiva soldați, deși se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste șine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputința lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
– De ce nu-i ajuți și dumneata?
– Eu sunt caporal, eu supraveghez și comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar și-a scos haina și a început să tragă și el cot la cot cu soldații de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reușit să elibereze șinele. Încântați de reușită, soldații i-au mulțumit străinului care, luându-și haina să plece, i-a mai spus caporalului:
– Dacă va mai fi nevoie, să mă chemați și altădată!
– Da?! – zise în batjocură caporalul. Dar cine ești dumneata?
– Sunt generalul acestei divizii …
“Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. “ (Sfântul Ambrozie)
