Păstraţi în inimile voastre şi împliniţi cuvântul Scripturii: soarele să nu apună peste mânia voastră (Efeseni 4, 26), cu atât mai mult în aceste zile când vă pregătiţi să aduceţi lui Dumnezeu jertfa postului şi a pocăinţei; iertaţi şi vi se va ierta vouă, nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi, cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura. Amintiţi-vă pilda Mântuitorului despre împăratul care a voit a se socoti cu slujitorii săi (a se vedea: Matei 18, 23-35). Oare nu va fi cuprins de teamă şi cutremur cel ce nu-şi iartă aproapele? Fie întru voi toţi pacea şi dragostea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el (I Ioan 4, 16).
Vă rog din toată inima: aveţi între voi pace şi sfinţenie întru toate, în gânduri şi în fapte. Fără de acestea nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu. De folos este sufletului însetat după mântuire să lucreze tot gândul bun şi să alunge gândurile rele care se năpustesc asupra sa. Pentru aceasta sârguiţi-vă să păstraţi neîncetat în minte rugăciunea lui Iisus.
Oare nu din cauza unei singure scântei, care de cele mai multe ori este foarte mică, aproape de neobservat, se dezlănţuie mari incendii, după cum dintr-o mică sămânţă creşte cu timpul un copac mare! Astfel se întâmplă şi cu noi: oare nu din suflet ies toate gândurile rele (Matei 15, 19)? Exprimăm gândurile în cuvinte şi discuţii, după care trecem deja la fapte. De aceea să ne păzim din răsputeri de gânduri păcătoase, de imaginaţii, cuvinte şi discuţii vătămătoare. Să luptăm împotriva unor asemenea ispite; mai bine să răbdăm suferinţa şi plictiseala decât să cădem în ispită şi înşelare. Luaţi aminte că pentru fiecare cuvânt deşert vom da răspuns în Ziua Judecăţii. Chiar dacă vi s-a întâmplat să auziţi la adresa voastră cuvinte pline de răutate şi defăimătoare, nu vă tulburaţi, ci mulţumiţi: acestea vă sunt spre mântuire, pe când cuvintele mângâietoare moleşesc sufletul şi-l lipsesc de tărie, de bărbăţie. A vieţui lumeşte e ca şi cum te-ai lăsa purtat de valurile mării, pe când a vieţui duhovniceşte înseamnă să te împotriveşti ispitelor lumii, să te fereşti de slava deşartă, să te înfrânezi de la orice mângâiere trupească, să-ţi eliberezi sufletul de patimi şi să iubeşti simplitatea, să dobândeşti smerenia pentru dragostea lui Dumnezeu, după cum ne învaţă Sfânta Evanghelie. Chiar dacă la început acestea sunt aparent dificil de împlinit şi amare, roadele lor sunt însă îmbucurătoare şi bune.
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi să nu abaţi inima mea spre vicleşug (Psalmul 140, 3-4).
Cel ce doreşte cu sinceritate să lucreze voia Domnului spre mântuirea sufletului este bine să înceapă în primul rând cu postul şi rugăciunea, iar apoi să lucreze smerenia şi ascultarea, căci acestea sunt temeiul şi plinătatea unei vieţuiri creştineşti. Postul şi rugăciunea constituie cea mai puternică armă împotriva atacurilor vrăjmaşului. Dacă prin mâncarea fructului oprit Adam a fost alungat din Rai, prin post şi ascultare redobândim fericirea pierdută.
Astăzi auzim adeseori: sunt prea multe posturi, ce rost au ele?, mâncarea de post este dăunătoare, şi altele asemenea. Nu credeţi unora ca aceştia şi nu-i ascultaţi. Amintiţi-vă ce spune Scriptura. Când cei trei tineri şi Daniil, împreună cu alţi tineri, au fost luaţi prizonieri în Babilon de către Nabucodonosor, regele le-a poruncit să mănânce de la masa sa. Însă Daniil şi cei trei tineri au refuzat să mănânce şi i-au spus slujitorului care-i supraveghea: „Dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi şi să bem apă. Slujitorul le-a răspuns: „Mă tem de domnul meu, regele, care v-a rânduit mâncărurile şi băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneţi în primejdie capul meu înaintea regelui ”. Ei i-au răspuns: încearcă odată cu servii tăi timp de zece zile”. Slujitorul le-a îndeplinit deci rugămintea, iar mai apoi, când i-a adus în faţa regelui, s-a dovedit că feţele lor erau mai frumoase decât feţele celorlalţi tineri care mâncau de la masa regelui (a se vedea: Daniil 1, 10-12).
Căutaţi la roadele postului: vindecă bolile, curăţeşte trupul de substanţele vătămătoare, risipeşte gândurile rele, limpezeşte mintea, eliberează inima de patimi. Odată Apostolii L-au întrebat pe Domnul de unde are puterea şi stăpânirea de a alunga demonii. El le-a răspuns: acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post (Marcu 9, 29). Tot astfel şi noi, atunci când suntem asaltaţi de gânduri rele, de săgetările vrăjmaşului, să folosim imediat acest leac, adică să postim şi uneltirile vrăjmaşului vor fi ruşinate.
O mare putere este ascunsă în post şi mari fapte se săvârşesc prin el. Postul este viaţa îngerească. Cel ce posteşte se aseamănă îngerilor. De fapt să nu gândiţi, preaiubiţilor, că e atât de simplu, că singur postul trupesc este adevăratul post. Nu! Nu posteşte cu adevărat cel ce renunţă numai de la mâncare, ci cel ce se înfrânează şi de la orice rău, nu numai de la cuvinte, ci şi de la orice gând deşert şi necuviincios, adică de la tot ce nu este bineplăcut lui Dumnezeu. „Cei ce postesc trupeşte, să postească şi duhovniceşte”, ne învaţă Sfânta Biserică. „Să rupem legăturile nedreptăţii. Să alungăm orice răutate, să dăm pâine celor flămânzi şi pe cei săraci să-i adăpostim şi vom primi de la Hristos mare şi bogată milă”. Iată adevăratul post, prin care ne vindecăm şi ne mântuim. Dumnezeule, ajută-ne!
Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Varnava
