Unul dintre ucenicii Părintelui Constantin Galeriu a făcut publică o întâmplare minunată care l-a marcat atunci când veghea lângă patul de suferință al preotului, în urmă cu 20 de ani.
„Cele ce le voi istorisi în continuare, le-am trăit împreună cu Părintele, pe data de 01.03.2003, în jurul orei 21.30. Părintele era la pat, suferind”, evocă Adrian Luican care amintește că în acea perioadă mai mulți ucenici făceau cu rândul la căpătâiul preotului, într-un fel de priveghere spre a-l ajuta să treacă peste suferință.
„În acea seară am ajuns în jurul orei 21.00 la Părinte, și de cum am intrat pe ușă, doamna preoteasă Argentina m-a întâmpinat și mi-a spus: te rog mult, fă ceva ca Părintele să doarmă, pentru că de trei nopți nu a închis un ochi! Cuvântul doamnei preotese a fost spus din inimă, cu durere. Era atât de preocupată, îngândurată… Am privit-o, și mă gândeam ce să fac, ce puteam eu să fac!?”.
„Venisem foarte obosit, direct de la muncă. Conduceam o companie și responsabilitatea era foarte mare. Așa, ostenit, am intrat la Părinte. M-a privit. Chipul său, privirea erau sfâșietoare. Suferea mult, foarte mult. M-a pătruns la inimă, mă durea sufletul să-l văd pe Părinte într-o așa durere. Am căzut în genunchi. Pentru câteva momente am început să mă rog așa”.
„Apoi m-am aplecat, am pus pumnii strânși pe podea și mi-am așezat capul pe ei. Mă rugam. Deodată, îmi vin în gând, Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc. Pe Sfântul Vasilisc îl iubeam foarte mult. El îmi descoperise o taină de la Facere. Și așa am spus: ah, dar mâine este chiar pomenirea lor, deci pe ei trebuie să-i rog”.
„A fost o fericită confuzie”, amintește Adrian Luican, pentru că ziua lor de pomenire nu era pe 2 martie, ci pe 3 martie.
„Însă eu atunci eram ferm convins că ziua lor era ziua ce urma. Urma 2 martie, nu 3. Am început să stărui într-o rugăciune foarte egoistă, cerându-i Sfântului Vasilisc să îl ajute pe Părinte pentru că eu sunt frânt de oboseală și n-am să fiu în stare să stau toată noaptea treaz, și am adăugat cu un dram de altruism: Sfinte Mucenice, nu doar pentru mine te rog, ci privește la Părinte, este extenuat, și apoi, adu-ți aminte ce m-a rugat doamna preoteasă. Am tăcut. Apoi am adăugat: ajută-mă…”.
„S-a făcut o liniște neobișnuită. Și parcă imperceptibil, în acea liniște adâncă, nedeslușit am simțit, cu un simț lăuntric, o prezență, și o lină mișcare a aerului, care deodată s-a umplut de o mireasmă fină, mângâietoare ce a avut darul să mă umple de o bucurie neobișnuită, parcă chiar necunoscută. Eram cu capul așezat pe mâini. Pentru o clipă, am vrut să ridic capul, dar imediat un gând mi s-a rostit în minte, și-mi spuse: rămâi așa și te roagă! Așa am făcut. O nădejde tainică îmi spunea că au venit Sfinții Mucenici. Dar a trecut degrabă”.
„Am rămas rugându-mă încă vreo 30-40 minute. Apoi, am simțit o liniște și un imbold să mă ridic. Am mers imediat la Părinte în camera alăturată. Părintele dormea profund”.
„Eu, plin de o bucurie egoistă, m-am așezat și eu să mă odihnesc. Am adormit imediat și până dimineață la 07.00, când Părintele Constantin Dragnea a venit să-l împărtășească pe Părinte, nu m-am trezit. Intrând Părintele Dragnea, m-am ridicat, l-am întâmpinat și împreună am intrat la Părinte”.
„Părintele Galeriu radia de bucurie, de fericire, iar chipul său era atât de schimbat față de seara ce trecuse încât am fost uluit”.
„Atunci i-am spus: Părinte, în noaptea aceasta au fost aici Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc! Părintele, plin de o pace fără de hotar, mă privi și mă învălui cu o mare blândețe și-mi spuse: nu, Eutropiu nu a fost, ci doar Cleonic și Vasilisc!”.
„Emoția mea ajunsese la cote înalte. Tot timpul Părintele îmi spunea că atunci când Dumnezeu vrea să-ți transmită ceva, mai transmite și altuia, spre întărire, încredințare și adeverire. Acum, acest fapt îl trăisem pe viu”.
„Apoi, heretisindu-mă cu multe și minunate cuvinte, m-a binecuvântat, iar eu am plecat spre o nouă zi, tot cu responsabilitate mare, dar, parcă ceva esențial s-a schimbat în mine! Este un dar ce-l fac și eu Părintelui, un prinos de recunoștință, ca răspuns la miile de daruri ce el mi le-a făcut”.
„Sunt absolut convins că Părintele Galeriu, Fericitul Constantin, se află la Hristos și de acolo ocrotește în chip providențial toată conducerea Bisericii, pe care a iubit-o atât de mult, considerându-o cheia întregului neam românesc. Doresc fiecărui român să-și iubească țara și neamul așa cum și Părintele a făcut-o!”, a mai spus Adrian Luican care se semnează „cel mai mic dintre ucenicii Părintelui Constantin Galeriu”.
Mărturia a fost oferită în premieră Ziarului Lumina de Duminică, cu ocazia împlinirii a două decenii de la plecarea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu.
Sursa: http://basilica.ro.
