O mie de ani înaintea Ta, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut

Pentru a ne da seama cât de negrăită este slava și bucuria duhovnicească a celor ce au ajuns la Rai, prin darul și mila Bunului Dumnezeu, vă voi povesti o istorioară sfântă.

Era într-o chinovie un monah foarte evlavios în cele duhovnicești, împlinind toate faptele bune și care, auzind de acest stih al Proorocului David: O mie de ani înaintea Ta, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut, se tot gândea, neputând să-l înțeleagă. Fiindcă în acea mănăstire nu era niciun dascăl învățat pe care să-l întrebe despre aceste cuvinte, a făcut rugăciune stăruitoare către Bunul Dumnezeu ca să-i descopere înțelesul acestui stih.

Rugându-se mult, l-a ascultat Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El și, într-o zi, după ce s-a citit slujba Utreniei și toți frații s-au dus la chiliile lor, a rămas în biserică și se ruga după obicei. Atunci a văzut un vultur nespus de frumos, zburând prin biserică și apropiindu-se adesea de el. Monahul s-a bucurat de o astfel de frumusețe și voia să-l prindă. Vulturul, însă, se depărta câte puțin de el, iar monahul mergea în urma lui. Urmărind acest vultur, a ieșit din biserică, apoi din mănăstire și a ajuns într-o pădure din apropiere.

Acolo a început vulturul să cânte o melodie așa de plăcută și dulce, încât monahul a căzut în uimire din pricina dulceții acelei cântări, cugetând cu negrăită veselie la glăsuirea cea dulce ce este în Rai. Fiind atras de frumusețea cântării vulturului, prin darul lui Dumnezeu, a primit atâta putere și voință, încât nu mai simțea nici osteneală, nici altă nevoie a trupului. Apoi s-a făcut în el atâta schimbare, încât se simțea ca și cum ar fi chiar în Rai.

Astfel, a ascultat acea cântare îngerească timp de 300 de ani. După terminarea cântării, îngerul, căci înger era vulturul acela, s-a înălțat la ceruri, iar monahul s-a întors la mănăstire, crezând că a lipsit de acolo numai un ceas.

Ajungând la mănăstire, portarul l-a întrebat: ,,De unde ești, părinte?” El s-a mirat că nu-l cunoaște și i-a zis: „Eu sunt veșmântarul cutare, nu mă știi?” Portarul a socotit că este ieșit din minți și a zis către dânsul: „Nici nu te-am văzut cândva în această mănăstire”. Iar monahul, înspăimântat, i-a spus portarului toate rânduielile chinoviei, precum și numele fraților. Portarul, după ce l-a ascultat, l-a dus la egumen și i-a spus toate cele întâmplate.

Egumenul i-a adunat pe toți călugării în fața lui, dar acesta pe nici unul nu a recunoscut din cei pe care-i știa el. Atunci a zis către dânșii cu spaimă: „Mă mir și nu mă dumiresc, fraților, cum s-a făcut această schimbare într-un ceas cât am lipsit, încât să nu cunosc pe nimeni dintre voi și nici voi pe mine? Martor îmi este Dumnezeu că nu a trecut decât un ceas de când am ieșit din mănăstire, după ce am citit pravila Utreniei și era egumenul cutare și cutare frați și părinți.” Egumenul, cercetând condica unde erau scrise numele tuturor fraților, a cunoscut că de atunci trecuseră 300 de ani.

Atunci au început a-l întreba pe monah ce fel de om este și ce fapte bune a săvârșit, ca să cunoască cum de s-a învrednicit de la Bunul Dumnezeu de un asemenea har. Iar el a răspuns: „Nu știu vreo altă faptă bună la mine, decât că am avut întotdeauna ascultare către proiestoși și dragoste desăvârșită către frați, că nu am smintit pe niciunul vreodată, dar mai ales am avut multă dragoste și evlavie către Preacurata Stăpână și în fiecare zi citeam icoasele ei”.

Apoi le-a povestit toate cu amănuntul, precum și întâmplarea cu vulturul. Când a terminat de povestit, cei care-l ascultau au înțeles taina și, plângând de bucurie, l-au sărutat privindu-l ca pe o zidire cerească și nu pământească, căci și cuvintele lui păreau, într-adevăr, dumnezeiești și nu omenești. După aceea, egumenul a zis: „Părinte, dă slavă lui Dumnezeu Care te-a învrednicit de o asemenea uimire minunată pe care n-a mai văzut-o cineva în acest chip, în această lume vremelnică și deșartă și că ai înțeles o parte din acea cerească și dulce cântare și nespusă veselie. Cunoaște că 300 de ani ai fost în acea uimire și ție ți s-a părut doar un ceas. Atâta bucurie și veselie vor simți sfinții în Rai, făcându-se părtași acelei fericite desfătări a Prea Sfintei Treimi, încât li se vor părea o mie de ani ca o zi, după cuvântul lui David proorocul”.

Acestea auzindu-le monahul, a cunoscut adevărul și, slăvind pe Dumnezeu, a vărsat lacrimi de bucurie, apoi a cerut să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. După ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, a zis cu multă evlavie: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…” și îndată și-a dat duhul în mâinile Bunului Dumnezeu.

Extras din Urcuș spre înviere– Arhimandrit Cleopa Ilie, editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992.

Total
126
Shares
Previous Post

Evlavia se transmite

Next Post

La mulți ani! 2020

Related Posts