Preot Alexandru Lungu
Este seară. Atunci când citești Paraclisul singur în Biserică la ceas de noapte, absolut nimic nu te poate perturba. Lumina de la candelă și lumânări cade cuminte pe ceaslovul îmbătrânit de numărul slujbelor citite de-a lungul timpului. De afară se aude în zare un câine și vântul care împinge tabla de pe Biserică. Din când în când o mașină întârziată sfărmițiează zăpada îngheață. Podeaua își spune și ea rugile sub genunchii obosiți, aceia pe care se odihnește rând pe rând câte un epitrahil din Sfântul Altar.
Gândul îmi fuge departe. Aș urca într-o mașină și mi-aș dori să încerc să iau parte la misiunile de salvare care se desfășoară de câteva zile în Turcia și Siria. Dar în fișa postului scrie altceva și gândul îmi revine la rugăciune. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Oare ce simte Dumnezeu văzând atâta suferință pe pământ? Războaie, nedreptăți, fuga după bani nesfârșită, calamități de tot felul. Atunci când plouă zile întregi mi-L închipui pe Dumnezeu lăcrimând. Zilele acestea lacrimile Lui s-au transformat în fulgi de zăpadă.
Mi-au smuls atâtea emoție imaginile cu acea fetiță care își preteja frățiorul sub acel bloc de beton. Dar despre mămica care a născut sub greutatea zidurilor un prunc și la final si-a dat viața ce aș putea scrie? Muceniță în Cer, așa este orice mamă care moare pentru a da viață.
Nicio doctrină nu mă poate face să cred altceva. Și acei salvatori care strigau plini de entuziasm la fiecare copil scos de sub dărâmăturile blocurilor. Oare valoarea lor se măsoară în norme diferite față de cele pe care le tot judecăm noi îngust de pe o canapea zilele acestea? De când există ceva deasupra unei vieți? Oare religia este punte spre ceilalți sau prăpastie de netrecut?
Se încheie rugăciunea și simt o liniște. Dumnezeu este deasupra tuturor. Chiar și deasupra religiei. Este Tatăl nostru. Nu doar al creștinilor sau al musulmanilor. Nu aparține doar popoarelor din Africa sau îndepărtata Americă. Este al Universului. Și niciun om nu este mai mic ca valoare pe pământ decât celălalt. Nici măcar o floare nu se usucă fără știrea Sa. Este credinta mea și nu pot să mă dezic de ea.
