Preot Ioan Istrati
Ioan este numit de Dumnezeu “cel mai mare om născut din femeie”. Și dacă Hristos l-a numit așa, așa e până se termină lumea.
Oare de ce era așa de mare?
În primul rând, pentru că din veacurile infinite ale Treimii Dumnezeu, s-a hotărât să se nască un om atât de curat, atât de sfânt și de minunat, încât să Îi fie înaintemergător lui Dumnezeu și să-și pună mâna sa pe creștetul lui Dumnezeu.
Apoi, pentru că era seminție preoțească. Născut din sfințenie, ereditate sacerdotală, Ioan a simțit adierea Duhului Sfânt în Templu. A văzut shekina – slava lui Dumnezeu revărsându-se peste Sfânta Sfintelor. Inima lui de prunc s-a umplut de lumina cea suavă a prezenței lui Dumnezeu.
Apoi, el a simțit dumnezeiește prezența și apropierea lui Dumnezeu, încă bebeluș nenăscut, în pântecele mamei sale, la întâlnirea ei cu Maria însărcinată cu Dumnezeu. Cine l-a învățat pe minusculul prunc din apa iubirii că Dumnezeu e acolo? Ce limbă i-a vestit de slava Celui Ziditor? Cu adevărat Harul lui Dumnezeu e cunoaștere, și vedere, și limbă și putere și recunoaștere a lui Hristos. Pruncul Ioan a fost zidit cu un dor necuprins și neîncetat de a-L vedea și îmbrățișa pe Cel infinit. S-a îndrăgostit de Dumnezeu din pântecele mamei, pe pământ, în iad și în cer, în moarte și în viață.
Și toată viața lui a fost acel dor necuprins. El L-a botezat pe Cel ce botează universul cu viață. El i-a trimis pe ucenicii lui să fie ucenici ai Cuvântului. El a văzut pe Duhul Porumbel pogorându-Se peste Iisus. El a auzit glasul Părintelui iubirii. El a strigat: Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii. El a vrut ca Mesia să răstoarne temeliile putrede ale acestei lumi, să ardă cu foc mizeria lumii, să străpungă sistemul demonic al robiei și să zdrobească imperiul răului. Când colo, Iisus îi trimite cuvânt: spuneți lui Ioan, orbii văd, surzii aud, șchiopii umblă și săracilor li se binevestește. Și fericit e cel ce nu se va sminti întru Mine.
Hristos a venit să schimbe umanitatea din interior, să deschidă darul libertății, să se pună pe Sine temelie de sânge a iubirii, să ardă inima Lui dumnezeiască de dorul celor căzuți, să se lase străpuns din iubire pe Cruce și să se frângă pe Altare, spre iertarea păcatelor. El a zdrobit puterea morții nu prin putere și revoluție, ci prin infinita iubire care se jertfește pentru cei mici.
Ioan a murit ca Mucenic pentru a înțelege Jertfa cea sfântă a Marelui Dumnezeu pentru muritori. Și a mers la iad, unde a vestit cu mare dor venirea, moartea și Învierea lui Hristos.
Și la Judecată va sta încruntat lângă Tronul harului. În ochii lui plini de lacrimi vom vedea tot ceea ce am fi putut fi și n-am fost, din pricina iadului din noi. Și vom plânge cu amar de nevrednicia noastră în fața pruncului nevinovat Ioan.
Iar de cealaltă parte, va sta Maica sfântă a doririlor, cu ochii înlăcrimați si cu inima mai mare ca universul în iubire, mijlocind iertarea noastră, cu inima ei frântă de mamă. Și mila ei Îl va îndura pe Judecătorul răstignit și înviat. De-o parte dreptatea, de cealaltă iubirea.
Ajută-ne, Ioane sfinte, să fim o picătură de lacrimă din râvna, dorul, simțirea și iubirea ta pentru Hristos.
