Progresul pe care l-a cunoscut medicina, sub aspect științific și al tehnologiilor folosite, mai ales pe parcursul secolului trecut, aduce cu sine o serie de provocări adresate moralei creștine. În acest sens, chirurgia estetică este una din ramurile medicinei care ridică în prezent foarte multe semne de întrebare, dacă ne raportam la aceasta în duh ortodox.
Încă de la început, trebuie să spunem că nu există o poziție oficială a Bisericii Ortodoxe, concretizată într-un corp de legi bisericești sau canoane, cu privire la acest domeniu, pe motivul că problematica este relativ nouă. Operațiile estetice sunt, în mod cert, o provocare mult mai mare la adresa creștinismului contemporan, decât la adresa celui din vremea în care s-au stabilit cele mai multe din canoanele și regulile bisericești.
Acest lucru nu însemnă însă că Biserica nu are un răspuns. Ea își întemeiază atitudinea pe învățătura de credință cu privire la om și pe unele canoane care, deși nu se referă în mod expres la o asemenea problematică, au totuși o legătură tangențiala cu aceasta.
Operațiile estetice au apărut ca răspuns la unele necesități concrete, ca act reparatoriu al unor deficiențe fiziologice provenind din naștere sau în urma unor accidente. Au devenit însă în prezent, în cea mai mare parte, răspunsul dat unor simple mofturi.
Tot mai mulți oameni se hrănesc cu propria imagine și de pe urma propriei imagini. Or, în opinia lor, pentru a obține profit, totul se cere cosmetizat, retușat. Unde nu mai pot produsele de machiaj, unde nu mai sunt de folos programele de prelucrare a imaginilor digitale, poate bisturiul. De aceea, de unde prisosește, se taie, iar unde lipsește, se adaugă. Totul se supune rigorilor „esteticii”.
Drama omului contemporan este aceea de a fi mai îndrăgostit de sine însuși, decât de ceilalți oameni sau de Dumnezeu. Acesta poartă o luptă greșită cu propria natură. Sau, mai bine spus, folosește arme greșite. Războiul cu timpul, în care încercăm să stopăm sau să întârziem procesul îmbătrânirii este unul purtat în zadar. Urmele timpului lăsate asupra trupului nostru, din ce în ce mai slăbit și lipsit de vigoare, tot vor ieși la iveală. Mai curând sau mai târziu, acest trup care ne este atât de drag își va afla sfârșitul în moarte.
Părintele Teofil Bădoiu, adresându-se unui monah mai tânăr, spunea: „Tinerețea cu ispite și bătrânețea cu neputințe.” Altfel spus, exista o vreme pentru toate. Important este să știm cum să întâmpinăm și să ne asumam fiecare etapă a vieții. În acest sens, creștinul trebuie să vegheze neîncetat asupra omului lăuntric. Pe acesta caută să îl înfrumusețeze prin felurite virtuți și să îl curățească prin lacrimi de pocăință. El caută să nu îmbătrânească în păcat.
În Biserică, omul este chemat să întâlnească Adevărul în Persoana lui Hristos. De aceea, omul care trăiește în Hristos nu se poate minți pe sine și nici pe ceilalți. Devine el însuși adevăr.
Zilele trecute, am descoperit întâmplător un documentar TV în care câțiva aborigeni iau parte la viața de zi cu zi a unor familii din diferite regiuni ale Statelor Unite ale Americii. La un moment dat, aceștia asistă la o operație estetică, la care era supusa doamna în casa căreia fuseseră primiți. Unul dintre aceștia, marcat parcă de actul cu totul artificial la care ea era supusă, a afirmat: „Păcat, că nu îi pot întineri și sufletul!”
Aborigenul, martor al artificialității omului modern, poate este cu o mie de ani în urmă, din punct de vedere al gradului de civilizație, dar nu este mai puțin înțelept. Chiar și acesta nefiind creștin, în simplitatea lui, vede adevărul și rămâne întru el.
Pe lângă considerațiile de ordin medical și estetic, ce sunt astăzi cel mai des invocate, mai sunt și sunt câteva considerații duhovnicești de care trebuie să ținem seama, înainte de a apela la o astfel de procedura medicală.
Una este aspectul fiziologic (morfo-funcțional), unde intervenția chirurgicala se impune pentru a readuce la normal respectivul organ, și altceva este aspectul fizic. Este necesar un motiv serios și valid. Nu este de ajuns doar intenția de ne schimba înfățișarea, pe motiv că noi nu suntem mulțumiți de modul cum arătăm. Acesta se arată, din păcate, a fi un gând care deja obsedează cultura noastră ce poate fi definită ca narcisistă.
Mulți dintre cei ce apelează astăzi la chirurgia plastică numai din motive estetice, invocă faptul că sunt stăpâni peste propriul trup. Dar Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Cel ce este întru voi, Cel pe care de la Dumnezeu Îl aveți?; și ca voi nu sunteți ai voștri?; căci cu preț ați fost cumpărați! Slăviți-L dar pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu! (I Cor. 6 ; 19-20)
Să nu uităm că intenția de a ne schimba înfățișarea, în cele mai multe cazuri, fie provine din păcatul mândriei, fie conduce la el. De aceea, toate aceste situații particulare trebuie discutate mai întâi de toate cu părintele duhovnic. Altfel, ne arătam a fi doar „morminte văruite”.
Radu Alexandru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro
