Duminica a 6-a din post (a Floriilor)
În centrul tuturor Liturghiilor de pe acest pământ se află imnul Sanctus! Biserica întreagă cântă „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin este cerul și pământul de slava Ta. Osana întru cei de sus. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus!”. Acest imn liturgic reprezintă o compunere inedită din două teme distincte. Prima parte constă în cântarea Serafimilor din cartea profetică vechi-testamentară Isaia, la capitolul al 6-lea, cântarea având sens profetic trinitar, dedicată Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi, fiecăreia fiindu-i închinat apelativul „Sfânt”, aparținând, în referință concretă, exclusiv Dumnezeirii.
Cea de-a doua parte a imnului Sanctus reprezintă preluarea cuvintelor de laudă ale unei mulțimi pe care ajungem să o cunoaștem la sărbătoarea Floriilor. În momentul Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos mulțimile au strigat ceea ce a devenit nucleul părții a doua a imnului Sanctus: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”. Conform Evangheliei după Matei, știm că cei mici, copiii, au cântat „Osana, Fiul lui David” în Templu. În felul acesta, s-a împlinit cuvântul profetic al psalmistului David, care spusese odinioară: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător” (Psalmi 8, 2). Cei curați cu inima, copiii, pruncii israelitenilor, aceste ființe nevinovate și sincere cu adevărat și până la capăt, vor fi cei care, conform relatării evanghelice a momentului Intrării în Ierusalim a Domnului pentru Pătimirile Sale, vor da tonul și vor conduce mulțimea spre o recunoaștere, în egală măsură curajoasă și provocatoare, a Mântuitorului ca „Fiu al lui David”, ca Împărat, ca Mesia, ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor. Osana – termen care înseamnă „mântuiește!” – este un imn dedicat dumnezeirii mântuitoare, în care se cântă taina Întrupării lui Dumnezeu și a lucrării Sale mântuitoare pentru oameni. Un Dumnezeu întreit în ipostasuri (Sfânt! Sfânt! Sfânt!) se face, prin Întruparea Cuvântului, Dumnezeu Mântuitor (Osana) și ne învață smerenia dureroasă a iubirii care salvează prin Cruce nu doar o cetate nesigură pe ea, ci și o lume întreagă, devenită vas al durerii ce strigă pentru mântuire.
Biserica încă de la început a cântat, în centrul aducerii aminte a Jertfei istorice și euharistice, cântarea angelică a Treimii și cântarea umană a mântuirii. Împreună ele au sens și transformă Osanele istoriei – pe fond, toate false! – în cântări corecte și sincere adresate Unicului Mântuitor. Lumea, în duhul ei superficial, oferă doar exaltări de moment, care se vor transforma rapid, peste doar câteva dimineți, în „Răstignește-L! Răstignește-L!” (Ioan 19, 6). Noi, în schimb, cu fiecare rostire curată a imnului Osana! în Liturghia Bisericii, ajungem să celebrăm intrarea Domnului în cetatea sufletului nostru, pentru ca să slujească, acolo, în foișorul cei tainic al inimii, Euharistia sfințitoare.
Șansa noastră este pocăința
Imnul liturgic Sanctus! – prezentat aici în contextul în care are o legătură directă, prin formula Osana!, cu sărbătoarea Floriilor – ne pune în față două cete: Îngerii și oamenii. Pe aceștia, Îngerii și oamenii curați, îi avem ca punct de plecare și ca temei biblic, pe de o parte, pentru cunoașterea Sfintei Treimi și, pe de altă parte, pentru cunoașterea Întrupării și a mântuirii lucrate prin Întrupare – cele două mari Taine care stau la baza credinței creștine. Dar trebuie să fim corecți până la capăt și să ne punem întrebarea: Care este șansa noastră de a participa la cunoașterea pe care această sărbătoare o mijlocește? La nivelul Heruvimilor nu putem ajunge fără o experiență extatică de tipul celei trăite de profet, iar la nivelul istoric, nu avem inima curată pentru a spune „Osana!” în locul condamnării „Răstignește-L!”. În schimb, fragmentul evanghelic al acestei sărbători vorbește și despre noi și ne arată – la modul concret – care este șansa noastră de a participa la mântuirea lucrată de Dumnezeul nostru Întrupat și cum putem să ne curățim inimile pentru a înălța în mod corect cântarea intrării Domnului în cetatea noastră (în sufletul nostru).
Șansa omului pentru a cânta cu sinceritate „Osana!” lui Dumnezeu este pocăința, prin care atingem curăția inimii și nevinovăția copilului care deschide Împărăția. Această pocăință este simbolizată în Evanghelia praznicului de mirul pe care Maria, sora lui Lazăr și a Martei, l-a vărsat pe Trupul Domnului, ca semn al îngropării Sale. O litră de mir de nard curat, de mare preț (ce preț are pocăința!), a fost vărsat pe Trupul Domnului ca semn al asumării și al primirii Jertfei mântuitoare. Domnul spune: „[…] pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat”. Mirul vărsat este jertfa mică a omului, răspuns pentru Jertfa cea Mare a lui Dumnezeu. Vor fi mereu oameni care vor crede că relația între cele două jertfe, pocăința omului și Iubirea lui Dumnezeu, irosește resurse. Iuda va spune acum, fără a cunoaște pocăința și iubirea, că vărsarea acestui mir curat de nard este o pierdere prea mare („trei sute de dinari”). Prețul mare și nedefinit al pocăinței în fața contabilității exacte a minciunii! Iuda va propune în locul unei pocăințe interioare o întrajutorare exterioară a săracilor, care nu duce niciodată, tocmai pentru că nu este bazată pe pocăință și pe lucrare interioară, la schimbarea omului și la mântuirea lui ca primire și asumare a Jertfei mântuitoare.
În fiecare suflet care se spovedește se pregătește această litră de mir de nard curat, care se va vărsa ca semn al primirii Jertfei mântuitoare. Maria este exemplu. Ceea ce contează este ca omul să aibă pocăință deplină (o litră) și curată (mir de nard curat), pentru ca sufletul să se pregătească de Jertfă (Euharistie) și să se sfințească prin lucrarea tainei Îngropării și a Învierii, Paștile Domnului Iisus Hristos, început al Paștilor personal, adică al trecerii noastre de la păcat (moarte) la viață.
Înțelegerea tainei și a sărbătorii vine prin har
Ceea ce omul înțelege la nivel istoric (fizic, biologic, științific, social, literal) reprezintă doar o cunoaștere la suprafața tainei. Îl vezi pe Dumnezeu pe mânzul asinei și nu înțelegi decât exteriorul a ceea ce se vede. Taina Învierii Domnului este cea care fundamentează cunoașterea tuturor tainelor legate de mântuirea noastră. „Osana!” cântat de un suflet care se pocăiește devine cu adevărat „Osana!” în lucrarea harului prezent în Biserică, unde toate se transformă din istorie în împărăție, din cunoaștere superficială în cunoaștere adevărată, din risipă în bogăție și din mulțime de oameni în comuniune de Sfinți.
Pr. asist. dr. Alexandru Atanase Barna
Sursa: http://ziarullumina.ro
Puteți citi și:
Floriile, mărturie a credinței și început al Săptămânii Mari
Intrarea Domnului în Ierusalim – animație
Omilia Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Floriilor
Sărbătorile. Duminica Floriilor
Ierusalimul, locul primirii entuziaste și al jertfei lui Hristos
Care este semnificația ramurilor de salcie și finic de la Florii?
