IPS. Ierothei de Navpaktos
Odată l-am vizitat pe Părintele Paisie împreună cu un student la Teologie, care se afla la o vârstă critică. Când l-a întrebat despre studiile lui, studentul i-a răspuns cu nepăsare despre o lucrare legată de creaţia omului. La un moment dat i-a spus Părintelui Paisie:
– Odată, Dumnezeu, neavând ce face, i-a creat pe Adam şi pe Eva, ca să-I treacă timpul.
Atunci am văzut pe Părintele Paisie cum a ridicat fulgerător mâna şi i-a dat aceluia o palmă puternică. Studentul s-a pierdut, a făcut ochii mari şi nu-i venea să creadă. Apoi a început să plângă cu suspine ca un copil mic. Părintele Paisie l-a privit, dar nu a spus nimic, ci l-a lăsat să plângă. După o vreme l-a întrebat:
– Binecuvântatule, ce sunt cele pe care le-ai spus? Vino cu mine!
Atunci l-a luat de mână, ca mama pe copilul mic, l-a dus la chiuvetă şi i-a spus:
– Spală-ţi faţa!
Apoi i-a dat un prosop ca să se şteargă pe faţă, după care a început cu gingăşie şi multă dragoste să-i arate greşeala şi să-i spună că nu trebuie să vorbim necuviincios despre Dumnezeu şi despre lucrarea Sa.
I-a scris chiar şi o dedicaţie plină de har pe o carte şi i-a dat-o. Este de prisos să mai spun că eu am urmărit această scenă fără glas şi plin de uimire. Atunci când îl vizitam pe Stareţ, după sfaturile pe care mi le dădea, referitoare la viaţa mea personală, îl întrebam şi despre unele probleme pe care le înfruntam cu fiii mei duhovniceşti. I-am spus despre un copil care era foarte zburdalnic şi încăpăţânat şi l-am rugat să mă sfătuiască cum să mă port cu el. Iar el mi-a dat un răspuns care m-a dezarmat:
– Să faci ceea ce face cărăuşul cu catârul! Să ţii bine frâiele şi să stai departe ca să nu te lovească cu piciorul!
Atunci când îmi amintesc de acest chip sfinţit, mă emoţionez, lăcrimez şi mă rog.
Să avem parte de binecuvântarea sa!
Fragment din cartea Mărturii ale închinătorilor – Editura Evanghelismos, 2007.
