Preot Ioan Istrati
Acum 20 de ani, am stat vreo două luni și ceva în Sfântul Munte Athos. Am stat la Prodromu, Vatoped, Kapsalla, Lacu, Iviron, Filotheou etc.
Cântam la strană, învățam psaltichie de la călugări geniali, catalogam manuscrise muzicale, citeam, munceam pentru o evloghie.
Căutam părinți cu viață sfântă, Liturghii și lumină.
Lângă Iviron, spre Kareia, era o chilie greacă unde am muncit două zile la un bătrân cu voce minunată, Ioannis. Am făcut un zid de piatră, prima dată cam strâmb, dar după ce l-am dărâmat, l-am făcut perfect.
La plecare, bătrânul mi-a dat o pereche de pantaloni, 20 de mii de drahme și o pereche de pantofi din piele de vițel, foarte groși și grei, puțin purtați. Pantofii ăia n-aveau moarte.
Bătrânul a insistat și m-a pus să promit că nu voi da pantofii nimănui, nici măcar să-i poarte.
Am plecat pe Athon, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Drumul spre Sfânta Ana și apoi spre vârf, până la 2033 de metri a fost foarte obositor. Pantofii erau tot mai grei. Pe la jumatea drumului, un părinte mi-a dat niște opincuțe foarte ușoare, în schimbul scroambelor de vițel de 2 kile fiecare. Am acceptat bucuros.
Când am sosit la bătrân, m-a întrebat unde sunt pantofii. I-am zis că erau grei și că i-am dat la schimb unui călugăr tânăr. A început să plângă. Spunea vorbe de neînțeles și plângea.
După un târziu, mi-a spus: Pantofii ăia erau ai Cuviosului Paisie Aghioritul. Mi i-a dat de ziua Sfântului Ioan. Ce-ai făcut???
N-am fost vrednic să am pantofii Cuviosului. Erau prea grei pentru nemernicia mea. Și azi îmi pare cumplit de rău că am trecut pe lângă sfințenie și am ratat-o.
