Preot Savatie Baștovoi
Vrînd-nevrînd, îmi apar știri despre marșurile colorate din București sau Timișoara. Patos și tragedie de la primărie pînă la ambasadele străine. Oameni în toată firea discută chestiunea, dar cel mai roșu e argumentul homo: tocmai de aceea facem aceste marșuri în centrul orașelor, ca să se știe că există homosexualii, că sînt printre noi.
Tabloul pe care mi-l imaginez e cam așa: cum ar arăta, de pildă, parada măcelarilor pe Calea Victoriei? Dar parada gunoierilor, a desfundătorilor de canalizații? Știți ce greu e să desfunzi o canalizație, să oprești șuvoiul dintr-o țeavă spartă din care curge rahat? Există mii și mii de oameni care asta fac, au grijă de canalizări, iar noi nu știm nimic despre ei!
Cum ar fi ca ei să facă o paradă anuală pe Piața Victoriei, în mașinile de colectat rahat, să știm că ei există, să ne gîndim prin ce trec acești oameni la care noi, altfel, nu ne prea gîndim? Căci, nu-i așa, nici homosexualii nu merg ca niște oameni normali la paradă, ci cu tot arsenalul lor de lucru, cu curele, botnițe și pene, chiloți cu spini și alte atribute, care, în termeni muncitorești, sînt cam ceea ce pentru muncitorii din salubrizare ar fi rahatul și tot ce ține de el.
Să fie parade! Să se știe că există!
