Părintele își petrece fiul către Cer…

La înmormântarea lui Hristofor,
fiul Părintelui Evelthon
18 Noiembrie 1995
Cuvânt de rămas bun

Preaiubitul meu fiu, Hristofor,

Ne-am luptat cu unghiile și cu dinții cu Dumnezeu, dar ne-a biruit. Am făcut tot ce a fost omenește cu putință pentru a te ține lângă noi, însă dragostea lui Dumnezeu pentru tine a fost mai puternică și te-a luat lângă El. „Domnul a dat, Domnul a luat. Cum a plăcut Domnului, așa a și făcut. Fie numele Domnului binecuvântat în veac!” (Iov 1, 21), este o experiență înfricoșătoare. Un tânăr, numai visuri, cu viitor, care era în anul patru la Medicină, să plece din mâinile noastre, în dureri mucenicești, este de neconceput pentru cugetarea omenească.

Însă, fiul meu, suntem și creștini. Și credem că „cele de aici sunt vremelnice, iar cele de acolo veșnice”. Mai credem încă că ceea ce îngăduie Dumnezeu este spre folosul nostru. Știm cât de mult ne iubește Dumnezeu și că niciodată nu va îngădui să ni se întâmple ceva rău. El îngăduie încercările numai ca să ne încununeze.

El te-a încercat și pe tine, fiul meu, ca pe aur în cuptorul vieții și al durerii. Și te-ai arătat a fi om al lui Dumnezeu într-o epocă a depărtării de Dumnezeu. Până la ultima clipă, în patul încercării și al durerii, ai rămas consecvent principiilor pe care oamenii credincioși ai lui Dumnezeu le-au sădit în sufletul tău. Niciodată nu ți-ai trădat principiile pe care Părinții duhovnicești din Grecia, Sfântul Munte și de aici le-au pus înlăuntrul tău. Ai trăit conștient viața liturgică în ciuda vârstei tale tinere. Erai numai de douăzeci și doi de ani, însă „săvârșindu-te întru puțin, ai plinit ani mulți”. În mijlocul nesuferitelor tale dureri îl chemai adeseori pe duhovnicul tău pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Ai luat în mâini biletul pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Stând înaintea sicriului tău, nu-ți ascundem faptul că suferim. Mama ta, care te-a născut, frații tăi și eu suntem chinuiți de durerea despărțirii, însă în suflet, avem pace, îngere al meu, pentru că, de acum înainte dobândim, un mijlocitor al nostru în ceruri. Acolo te petrecem și acolo ne vom întâlni. „Pregătește-ne locaș”. Fie să avem și noi sfârșitul tău, creștinesc, cu toate că Dumnezeu a îngăduit, pentru curățirea sufletului tău, ca să nu fie fără durere.

Împreună cu noi te petrec la cer Preafericitul nostru Arhiepiscop, arhierei și o mulțime de cuvioși părinți: egumeni, ieromonahi, preoți, monahi și mireni din Grecia și de aici, care atât de mult ne-au sprijinit în durerea noastră și din adâncul inimii lor s-au rugat și se roagă pentru tine, copilul meu. Pentru aceasta, familia noastră vă adresează tuturor mulțumiri recunoscătoare. Dragostea Voastră ne sprijină.

Preafericite,

Vă rog să-mi îngăduiți să amintesc ceva soției mele, copiilor mei și mie însumi. Andrula, Hristofore, Maria și Dimitrie: „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Întru toate mulțumiți”. Da, Hristofore al meu, ne bucurăm. O întristare dătătoare de bucurie ne cuprinde. Ne rugăm pentru sufletul tău. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tine. Hristofore al meu, îngerul meu, viteazul meu, dragostea mea, mergi cu bine!

Dedicație

Anul acesta a fost pecetluit, pentru familia noastră, cu moartea ta, Hristofore, iubitul meu copil. Ascultând de chemarea lui Dumnezeu, cu merindele prețioase ale spovedaniei și Dumnezeieștii Împărtășanii, ai plecat, fiul meu, la ceruri. Zi de neuitat: 18 noiembrie 1995, pomenirea sfinților Mucenici Platon și Romano.

Această plecare ne-a costat foarte mult. Am lăcrimat, am plâns, ne-a durut pe toți din casă. Însă dragostea lui Dumnezeu, care s-a manifestat din belșug asupra noastră, prin dragostea oamenilor, ne-a sprijinit foarte mult. Și astfel mâhnirea s-a prefăcut în întristare dătătoare de bucurie, aflând mângâiere în fundul paharului amar. Am aflat încă și puterea să șoptim cuvintele lui Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat. Cum a plăcut Domnului, așa a și făcut. Fie numele Domnului binecuvântat în veac!” Cu aceste cugetări te-am petrecut la ceruri și ne regăsim fiecare pe noi înșine.

Așa cum știi, Hristofore al meu, ca și cleric apațin tagmei sfințite a Bisericii. Acolo unde m-am afierosit atunci când eram aproape de vârsta ta. Sunt liturghisitor al lui Dumnezeu Cel Preaînalt. Locul meu firesc este, cu harul lui Dumnezeu, înaintea sfântului Jertfelnic. Stau înaintea Sfintei Mese pentru a săvârși Jertfa cea fără de sânge. Mă rog din adâncul inimii „pentru păcatele noastre și pentru cele din neștiință ale poporului”. Timpul liturgic merge înainte… „Pentru lăsarea păcatelor, fericita pomenire și veșnica odihnă a adormitului robului lui Dumnezeu, Hristosfor…” Mă aflu înafara spațiului și timpului….

Stăruie înaintea mea chipul tău, preaiubitul meu Hristofor. Mă cuprinde un sentiment de nemulțumire. Lacrimile îmi curg nestăpânite. Suspinele îmi cutremură toată ființa. Durerea izvorăște de la sine. Deschid gura să spun în șoaptă nemulțumirea, însă… în fața mea se află Cel Răstignit.

Se compară durerea mea cu durerea Lui? Se compară mâhnirea mea cu mâhnirea Lui? Cine altul a suferit mai mult și suferă încă pentru noi? Care cruce omenească poate avea dimensiunile și greutatea Crucii Lui?

Gândurile bune mă liniștesc, însă vicleanul lucrează și mă ispitește în felul lui: „Da, a suferit, dar El este Dumnezeu. Tu însă ești un om neputincios. Cum vei ridica durerea morții neașteptate a întâiului tău născut?…”.

Atunci intervine iarăși Dumnezeu: „Ia întoarce privirea în jurul tău!” Pe pereți erau pictați sfinții Mucenici. ”Și ei au fost oameni «îmbrăcați cu neputințe» și totuși au suferit atâtea și atâtea… Au fost uciși cu pietre, au fost fierăstruiți, au murit de sabie…” Și iată acum se bucură… Se bucură întru nădejde …

Îmi pare rău de puțina mea credință. Mi-e rușine… Îmi plec capul… Pe Sfânta Masă, înaintea mea, se află Evanghelia. În centru ei este icoana Învierii. Îmi ațintesc privirea asupra ei și mi se reînsuflețește nădejdea… și credința.

„Aștept învierea morților…” Lacrimile care-mi curg nu mai sunt de durere și desnădejde, ci sunt lacrimi de pocăință și de rugăciune. Slavă Ție Dumnezeule!

Cu înflăcărata rugăciune „Înviere…”, fiul meu, îngerul meu și dragostea mea, îți dedic volumul de anul acesta din colecția LÂNGĂ ȚĂRM, cu toate că este atât de sărac în comparație cu măreția ta.

Cu binecuvântări și dragoste,

Tatăl tău, Părintele Evelton.

Total
1
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Post

Sfântul Fotie cel Mare – Patriarhul Constantinopolului

Next Post

Minuni și vedenii pentru vremurile de pe urmă

Related Posts