Am avut bucuria să îl cunosc cândva pe blândul Părinte Sofian Boghiu, a cărui canonizare, aprobată deja de Sfântul Sinod, se va împlini pământește anul viitor. Mărturisesc, m-au impresionat și prezența sa smerită, și învățăturile primite, dar mai ales tăcerile sale înmiresmate de Duh.
Reper important printre participanții la întâlnirile Rugului Aprins, duhovnic căutat, stareț, pictor, lucrarea Părintelui Sofian Boghiu începe să fie cunoscută panoramic abia în anii din urmă, recomand cald volumul Viața Părintelui Sofian Boghiu. O Icoană a virtuții, scris de vrednicul protos. Antipa Burghelea, iconar și monah la Mănăstirea Antim (Ed. Cuvântul Vieții, București, 2022).
Atunci când ajungea la Mănăstirea Antim pentru întâlnirile Rugului Aprins, Părintele Ioan Kulâghin (Ioan cel Străin), fost ucenic la Mănăstirea Optina, era găzduit, uneori și peste noapte, în chilia Părintelui Sofian Boghiu, fiindcă cel din urmă, fiind basarabean, știa și limba rusă. Într-una dintre foarte puținele scrieri rămase de la Părintele Ioan cel Străin, acesta mărturisește despre propriile-i căutări duhovnicești din tinerețe și spune astfel despre un anume părinte îmbunătățit pe care-l cercetase, dar de la care nu a primit îndrumare: „[Părintele] a ajuns mai târziu, prin stăruința sa, la un mare dar, ca mărturisitor și rugător, însă nu și ca îndrumător” (vezi Cuviosul Ioan cel Străin, ediție alcătuită de Gheorghe Vasilescu, Ed. Anastasia, 1999, p. 17). Întrevedem aici trei „vectori” care descriu trei „axe de coordonate” cu ajutorul cărora putem înțelege mai bine – fără a o epuiza – viața unui credincios: mărturisitorul, rugătorul și îndrumătorul. În mod firesc, un duhovnic, iar Părintele Sofian Boghiu a fost un mare duhovnic al Bucureștilor, este totodată și rugător, și mărturisitor, și îndrumător…
Dar discursul Părintelui Sofian Boghiu se manifesta și prin cuvântul rostit, și prin arta sa. Știm bine din biografia părintelui că era atras de muzica bisericească și că a urmat în adolescență cursurile Școlii de cântăreți de la Mănăstirea Dobrușa (Soroca). Continuă apoi studiul muzicii la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, dar urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase (București) între anii 1940 și 1945. În paralel, începând din 1942, studiază și la Facultatea de Teologie din București, pe care o termină în 1946. Devine pictor bisericesc, dar, cu timpul, este din ce în ce mai căutat de credincioși, ajungând unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române ai istoriei recente. Ca membru important al Rugului Aprins, pătimește în închisorile comuniste (1958-1964).
Trebuie subliniat că Părintele Sofian Boghiu face parte dintr-o pleiadă de artiști plastici ai Rugului Aprins. Poetul și jurnalistul Sandu Tudor se înscrisese inițial la aceeași Academie de Arte Frumoase (București), dar fiindcă nu a avut bani să continue, abandonează și se angajează temporar în marină. Părintele Felix Dubneac, un apropiat al Părintelui Sofian, născut tot în Basarabia, urmează același traseu formativ, fiind absolvent și al Academiei de Arte Frumoase și al Școlii de pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Ulterior, Părintele Felix Dubneac a fost pictor de Biserici, precum Părintele Sofian Boghiu. Și Părintele Arsenie Papacioc a realizat câteva mici sculpturi de inspirație creștină.
Între laicii Rugului Aprins s-a mai ocupat cu real talent și de pictură, și de gravură poetul, sociologul, economistul, filosoful Paul Sterian. Și am lăsat la final, chiar dacă ar mai fi de amintit și alte personalități, figura excepțională a Olgăi Greceanu. Personalitate a artelor plastice românești, Olga Greceanu s-a ocupat, între altele, de arta monumentală și de pictura bisericească. În acest context, la chemarea Patriarhului Justinian Marina, va lucra împreună cu Părintele Sofian Boghiu la mozaicul din pridvorul Bisericii Mănăstirii Antim.
Activitatea artistică a Părintelui Sofian Boghiu a fost bogată: a zugrăvit Biserici în țară și peste hotare, a pictat Icoane, a avut ucenici într-ale picturii bisericești, a fost chemat să monitorizeze și facă recepția multor Biserici pictate de confrați. Nu întâmplător, excepționalul album intitulat Sfântul Antim Ivireanul și Mănăstirea Tuturor Sfinților (Ed. Bizantină, 2005) a fost realizat tot de arhimandritul Sofian Boghiu: este un volum care reproduce și analizează lucrarea Chipurile Vechiului și Noului Testament, semnată de marele predecesor și Sfânt Antim Ivireanul.
Am făcut această paranteză pentru a schița bogăția manifestărilor și a lucrărilor artistice, dar și o particularitate a discursului său: Părintele Sofian Boghiu era un intim al literaturii patristice, avea un discurs atractiv, însă vorbea și prin culoare, așadar prin arta sa iconografică.
Este, într-un fel, una dintre caracteristicele mai puțin analizate ale Rugului Aprins: nu toți participanții aveau neapărat darul vorbirii înalte cultural-duhovnicești, nu toți au ținut conferințe, nu toți au ieșit în evidență prin cuvântul rostit ori scris. Descrierile Rugului Aprins se referă, îndreptățit până la un punct, numai la acele personalități care au avut realizări profesionale și duhovnicești excepționale și au fost mai vocale. Dar sunt uitați cei care s-au rugat în tăcere, cu smerenie și bucurie întru Hristos. Și există câțiva lucrători ai Rugăciunii din această categorie…
Fiind cu adevărat un paisian, două au fost, între altele, lecțiile particulare rămase de la Părintele Sofian Boghiu, în opinia mea. Întâi, fiind el însuși artist plastic, părintele știa să vorbească pe limba oamenilor de artă. Așadar, făcea realmente pastorație între confrații artiști, există asemenea mărturii. Fiindcă avea totodată și o modalitate iconică de a se exprima, în general. Precum frescele, textele sale, destul de puține, sunt preponderent iconice – de unde și frumusețea și taina lor, înmiresmată de diafanul Luminii neînserate.
„Sfântul Grigorie Palamas, potrivit întregii tradiții răsăritene, socotește că prin minte, devenită în stare de curățenie, transparentă, omul vede în mod real energia necreată ce iradiază din Dumnezeu. Mai bine zis, ea are evidența emoțională, adică «simțirea înțelegătoare» a lucrării, sau a prezenței lucrătoare a lui Dumnezeu”, arată Părintele Dumitru Stăniloae, într-o notă explicativă la capitolul „Despre Sfânta Lumină” al Sfântului Grigorie Palamas (Filocalia, vol. VII, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, București, 1977, p. 275). În sensul celor de mai sus, arta iconografică a Părintelui Sofian Boghiu se înscrie într-o familie mai amplă a artei creștin-ortodoxe românești, ai cărei ultimi și străluciți reprezentanți contemporani frământați de simbolistica Luminii sunt Silviu Oravitzan, Horia Paștina ș.a.
În al doilea rând, Duhul Rugăciunii însoțea întreaga prezență a părintelui, de aceea, susțin, Cuviosul Sofian Boghiu se exprima la fel de bine prin slujirea la care a fost chemat ca preot și duhovnic, prin arta plastică, dar și prin… tăcere. Acea tăcere adânc încărcată de neîncetata rugăciune – cea mai importantă lucrare și orizont spre care ținteau membrii Rugului Aprins. Căci, tainic, Părintele Sofian Boghiu deținea arta tăcerii lucrătoare.
Marius Vasileanu
Sursa: http://ziarullumina.ro
