Povestea părintelui Sofronie este parcă dintr-un scenariu. A studiat la universități de top din Statele Unite dar a abandonat o carieră strălucită în America pentru a se dedica lui Dumnezeu. Astfel a devenit călugăr în Grecia. Viața însă a avut un prag pentru părinte, o boală rară a venit ca o încercare, iar în mai puțin de cinci ani părintele a rămas imobilizat la pat.
Chiar dacă trupul său suferă de această boala neuro-motorie, sufletul părintelui Sofronie trăiește în continuare vocația tainică a monahismului, în rugăciune și meditație. El a acordat un interviu către TV Creta cu ajutorul unui sistem optic de citire, părintele pierzând abilitatea de a vorbi.
Întrebat despre marea problemă a eutanasiei, răspunsul călugărului imobilizat la pat șochează prin simplitate și credință: „Viața este un dar de la Dumnezeu pentru noi toți. Înțeleg asta mai bine ca niciodată acum că sunt în pat.”
Părintele a răspuns unei întrebări a reporterului despre starea sa de acum: „Durerea este o școală grozavă și m-a învățat cunoașterea de sine care duce la cunoașterea celui de lângă noi și în cele din urmă la cunoașterea lui Dumnezeu.
Durerea te smerește și cu smerenie, inima noastră se înmoaie și se deschide lui Dumnezeu și semenului nostru. Comunic cu oameni din întreaga lume care suferă de boli fizice sau psihice.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu experiența mea în patul durerii, îi înțeleg, chiar și puțin pentru a le da un cuvânt mângâietor, un cuvânt al lui Hristos al nostru. Astăzi, există atâta singurătate în lume și agitație și frică.
Noi, creștinii, care avem darul lui Dumnezeu de a-L cunoaște pe Hristos, trebuie să împărtășim cu semenii noștri bucuria, pacea și iubirea care este Hristos.
Nu acesta este scopul existenței noastre, ca toți să fim mântuiți?
Reporter: Ce i-ai spune cuiva care vrea să fie eutanasiat (să se sinucidă asistat de medici)?
Părintele: Viața este un dar de la Dumnezeu pentru noi toți.
Înțeleg asta mai mult ca niciodată, acum că sunt în pat. Niciunul dintre noi nu a ajuns la această viață prin voință. Deci, cum poți să-ți pui capăt vieții când în esență nu-ți aparține? Asta în opinia mea este problema timpului nostru, cultivă în omul modern un stil de viață egocentric, rupt de societate în ansamblu, de familie, cartier, patrie etc. rezultând în gândire noastră că suntem independenți, auto-conducem în această lume.
Cred că viziunea greșită asupra vieții îi conduce pe oamenii din timpul nostru de la „auto-îndumnezeire” la sinucidere. Înțeleg că pacientul nu vrea să devină o povară pentru alții sau nu vrea ca cei dragi să-l vadă suferind. Este foarte umilitor – știu prea bine. Dar cel smerit are Împărăția lui Dumnezeu, nu cel egoist.
Reporter: Crezi că dacă nu ai avea credință ai avea aceeași atitudine față de durere?
Părintele: Fără Hristos aș fi un dezastru. Există o altă durere mai dureroasă decât durerea despre care vorbim. Și aceasta este durerea pe care o simte sufletul când îi lipsește prezența lui Dumnezeu, care înviorează totul și dă sens acestei dureri omenești.
Absența lui Dumnezeu din viața omului de astăzi, este cea mai dureroasă și insuportabilă durere.
Reporter: În patul durerii vin momente care te fac să te îndoiești de Dumnezeu și de credința ta?
Părinte: Dimpotrivă, mă unește cu Dumnezeu și Îi simt dragostea și prezența mai intens. Dar asta nu înseamnă că nu vin și momente de slăbiciune umană.
Creștinul are nevoie de credință, curaj și îndrăzneală. Dumnezeu nu ne abandonează niciodată.
Reporter: Cum poate durerea să devină o binecuvântare? Ce poate însemna „viața” când ești blocat pe un pat de durere?
Părintele: Durerea și dificultățile sunt uneori insuportabile pentru om. În aceste momente simt mai puternic prezența și alinarea lui Dumnezeu.
Cred că răspunsul la ambele întrebări poate fi dat de El, pe care îl primesc și în momentele mele grele, când mă concentrez pe Hristos suferind și răstignit.
El a fost primul care a transformat propria durere într-o binecuvântare. Și propria Sa viață pe Cruce a fost slăvită și a rămas în istorie ca Împărat al Slavei. Este modelul și totodată confortul fiecărei persoane rănite.
Reporter: Care sunt dificultățile bolii tale?
Părinte: Am ALS/MND – boala Stephen Hawking. Nu există leac. Sunt paralizat, îmi mișc doar pleoapele și buzele. Nu înghit, mă hrănesc direct în tractul gastrointestinal. Nu respir singur, decât cu suportul unui ventilator.
Pot să vă spun detalii, dar e suficient să spun că nu pot face nimic fără ajutorul cuiva care are grijă de mine.
Înainte de a fi călugăr am trăit într-o manieră foarte egoistă. Acum nu pot face nici cel mai mic lucru fără altcineva. Vedeți de ce Hristos ne-a învățat să fim uniți într-un singur trup? Avem nevoie unii de alții, să fim într-o comunitate cu semenii noștri.
Reporter: Câți ani ai stat în pat și cum comunici?
Părintele: Stau permanent în pat de 6 ani. Comunic cu un sistem informatic care îmi permite să scriu cu ochii. Slavă Domnului! Vezi tu ce ne salvează bunul Dumnezeu!
Reporter: Care considerați că este cel mai pozitiv câștig din boala dumneavoastră?
Părintele: Fără îndoială, cel mai pozitiv lucru este unirea mea cu Dumnezeu, simțind că dragostea Lui îmi umple inima.
Reporter: Care este relația cu frații din mănăstire, cum e acum cu boala ta?
Părinte: Sunt foarte binecuvântat la mănăstirea Gouvernetou. Este un loc sfânt sub acoperământul Maicii Domnului. Cu prezența puternică a Sfântului Ioan Sihastrul și lăcaș de martiri – are mult har.
Din rânduiala Domnului am un stareț foarte binecuvântat, pe bătrânul Irineu, un om al lui Dumnezeu, plin de iubire. Frăția este mult iubită cu părinții smeriți din obște, care își duc fiecare lupta. Ei au grijă de mine cu dragoste.
Un exemplu de dragoste care există aici: în același timp în care eram ucenic, boala mea și-a făcut apariția. Am fost diagnosticat cu SLA, o boală incurabilă.
Când am aflat care va fi evoluția ei, i-am spus părintelui stareț că nu vreau să fiu o povară pentru frăție, că nu voi fi singur. Dar bătrânul și toți părinții au spus că mă vor așa cum sunt în obștea mănăstirii. Aceasta este dragostea lui Hristos.
Reporter: Ce ați vrea să le spuneți telespectatorilor care vă urmăresc acum, pacienților, de ce nu?
Părintele Sofronie: Viața fără Hristos nu este viață. Cu Hristos în centrul vieții tale ai iubire, pace și viața are un alt sens.
Cum spunea Sfântul Porfirie: „Hristos este totul. “
Sursa: http://avereabisericii.ro
