Sfântul Nicolae Cabasila s-a născut în jurul anului 1322 la Tesalonic, trăgându-se din renumita familie Chamaetos. A primit educație teologică de la Dorotei Vlatades, unul dintre ctitorii renumitei Mănăstiri a Vlataților din Tesalonic, și a studiat la Școala de Filosofie din Constantinopol. A susținut importanța învățăturii profane și a fost cunoscut pentru independența sa intelectuală. A fost consilier al împăratului Ioan Cantacuzino și a scris lucrări teologice și filosofice. Sfântul Nicolae Cabasila a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică în 1983, iar ziua sa de prăznuire este 20 iunie. A fost un model de viață duhovnicească, combinând învățătura teologică cu practica spirituală. Deși nu a fost monah sau cleric, ci un teolog laic, el a elaborat o viziune profundă asupra vieții duhovnicești, în care îndumnezeirea omului prin participarea la Tainele Bisericii este axa centrală a mântuirii. A demonstrat că și laicii pot trăi o viață isihastă prin participarea activă la viața Bisericii. Opera sa continuă să influențeze teologia și spiritualitatea ortodoxă, fiind apreciată pentru profunzimea și frumusețea sa literară.
În teologia Sfântului Nicolae Cabasila, viața sacramentală reprezintă esența și plinirea vieții în Hristos, fiind mijlocul prin care omul intră efectiv în comuniune cu Dumnezeu, astfel „Sfintele Taine pot fi numite, cu drept cuvânt, porți ale dreptății, deoarece tocmai bunătatea și dragostea lui Dumnezeu față de omenire – care nu sunt decât refluxul dreptății și al facerii Lui de bine – ne-au deschis porțile prin care oamenii ajung la fericirea Cerului” (Despre Viața în Hristos I). El afirmă cu tărie că Harul lui Dumnezeu, împărtășit prin Sfintele Taine – Botezul, Mirungerea și mai ales Sfânta Euharistie -, nu este un dar abstract sau simbolic, ci o realitate transformatoare care pătrunde ființa omului și o renaște întru Hristos. Aceste Taine nu sunt etape separate, ci momente ale unei unice lucrări de îndumnezeire, fiecare având un rol precis în formarea omului nou.
Sfântul Nicolae vede Euharistia ca încununarea tuturor, căci prin primirea Trupului și Sângelui Domnului, credinciosul devine părtaș deplin la viața dumnezeiască. Astfel, viața sacramentală nu este un simplu act religios, ci o realitate existențială: o viață trăită în ritmul harului, în care omul este chemat să se unească cu Hristos nu doar în credință, ci în mod real, prin lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt, astfel „Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, Își face sălaș în sufletul nostru, Se face una cu el și-l trezește la o viață nouă. Odată ajuns în sufletul nostru, Hristos sugrumă păcatul din noi, ne dă din însăși viața Sa și din propria Sa desăvârșire, ne face părtași la biruința Sa – o, cât e de nespusă bunătatea Lui!; după ce am ieșit din baia Botezului, ne pune pe frunte cununa de lauri, iar la ospățul Sfintei Împărtășanii ne mai declară și biruitori împreună cu El!” (Despre viața în Hristos, I).
Sfânta Taină a Botezului reprezintă nașterea duhovnicească a omului pentru că, „Dacă este adevărat că Hristos Se naște în noi prin Botez, apoi tot așa este de adevărat că odată cu El ne naștem și noi”. Este începutul unirii cu Hristos, „poarta tainelor”, iar „cei ce au renăscut prin Botez trăiesc din însăși viața lui Hristos”, după cum ne teologhisește Sfântul Nicolae Cabasila.
Sfânta Taină a Mirungerii oferă darurile Duhului Sfânt, înzestrând sufletul pentru viața spirituală. „Ceea ce însă Sfântul Mir împărtășește tuturor creștinilor dintotdeauna și din orice loc sunt darurile cele atât de folositoare sufletelor: darul evlaviei și al rugăciunii, al dragostei și al înțelepciunii, precum și altele” (Despre viața în Hristos, III). Este o taină vizibilă a harului nevăzut. Sfântul Mir simbolizează revărsarea Duhului Sfânt peste poporul credincios, după cum ne învață același mistic al Bisericii: „Este chiar Mijlocitorul nostru pe lângă Dumnezeu-Tatăl, prin aceea că S-a vărsat peste noi, ni S-a făcut nouă spre ungere și S-a scurs până a ajuns înăuntrul firii noastre”, iar compoziția sa complexă amintește de darurile diferite, dar unite, ale Bisericii – Trupul tainic al lui Hristos.
Sfânta Taină a Euharistiei este culmea comuniunii cu Hristos – o unire reală și deplină cu Dumnezeu. Sfânta Împărtășanie este medicamentul pe care Hristos ni-l oferă spre ridicare din păcat și viață veșnică, Hristos vine la om și „Se face și doctoria și hrana potrivită și tot ce poate ajuta la înzdrăvenirea lui. Iar când e nevoie de înnoirea ființei noastre, Domnul ne împrumută din însăși ființa Sa, din Trupul Său, și pune la loc ceea ce s-a stricat în noi, luând din al Său” (Despre Viața în Hristos, IV).
Liturghia – realitate vie
În gândirea Sfântului Nicolae Cabasila, Dumnezeiasca Liturghie nu este o simplă comemorare simbolică a jertfei lui Hristos, ci o realitate mistică vie, în care Hristos Însuși Se face prezent și Se oferă din nou, în chip tainic, pentru viața lumii. El subliniază cu tărie că Jertfa euharistică nu repetă istoric Crucea, ci o actualizează sacramental, făcând-o prezentă pentru fiecare generație de credincioși. Astfel, Hristos, Care S-a jertfit „o dată pentru totdeauna”, Se face accesibil în mod real și personal fiecărui om prin Trupul și Sângele Său, care se împărtășește nu ca simbol, ci ca realitate divino-umană. În această perspectivă, Euharistia devine actul prin care Hristos continuă să Se dăruiască, rămânând viu în mijlocul Bisericii și dându-Se celor care se apropie cu credință și curăție. Pentru Sfântul Nicolae Cabasila, această participare la Hristos Cel viu este izvorul mântuirii, al îndumnezeirii și al unei relații vii și personale cu Dumnezeu, „din pricina acestui Sânge credincioșii viețuiesc deja în Hristos, depind cu adevărat de acest Cap și sunt îmbrăcați în acest Trup”.
Pentru Sfântul Nicolae Cabasila, scopul ultim al vieții creștine este îndumnezeirea omului, adică participarea reală și profundă la viața dumnezeiască a lui Hristos. Această transformare nu se produce automat, ci presupune o participare conștientă, liberă și activă a credinciosului la viața Bisericii, în special prin Sfintele Taine. Sfântul Nicolae Cabasila subliniază că Harul lui Dumnezeu, deși este dăruit în mod plenar prin Botez, Mirungere și Euharistie, nu rodește decât în cel care îl primește cu inimă curată și cu conștiința prezenței tainice a lui Hristos în el. Credinciosul devine „Templu al Duhului Sfânt” nu prin simpla prezență formală la slujbe, ci printr-o implicare lăuntrică, iubitoare și trează, care îl face să se unească cu Hristos și să fie transfigurat de har. Astfel, îndumnezeirea nu este doar o promisiune eshatologică, ci o realitate care începe chiar acum, în viața prezentă, printr-o trăire autentică a comuniunii eclesiale și euharistice. Pe baza acestor teorii, Panaghiotis Nellas afirma că „Creația reconstituită și reclădită prin Taine, care este numită Biserică, are noi dimensiuni, noi funcții și o viață nouă: dimensiunile, funcțiile și viața Trupului Domnului înviat. În Biserică, creația toată trăiește într-un mod nou, nu doar omenesc sau exclusiv dumnezeiesc, ci teandric, divino-uman” (P. Nellas, Hristos. Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea noastră).
Liturghia – Icoană a întregii iconomii mântuitoare
În viziunea Sfântului Nicolae Cabasila, Liturghia nu este doar o succesiune de ritualuri sau o simplă comemorare a jertfei lui Hristos, ci o Icoană vie a întregii economii mântuitoare – o tainică desfășurare, în chip sacramental, a lucrării lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. De la începutul Liturghiei, care amintește întruparea Fiului lui Dumnezeu și pogorârea Sa în lume, până la epicleză și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului – simbol al Pătimirii, Morții și Învierii Sale -, întreaga viață a lui Hristos este actualizată mistic în cadrul slujbei. Sfântul Nicolae subliniază că fiecare moment liturgic corespunde unui moment din viața pământească a Mântuitorului, astfel încât credinciosul este chemat să trăiască personal, în mod interior, taina Întrupării, Răstignirii și Învierii, nu ca un spectator, ci ca un participant real la mântuirea oferită de Hristos. Prin această trăire, Liturghia devine pentru el cale de îndumnezeire, o unire cu Hristos Cel viu și o intrare tainică în Împărăția lui Dumnezeu încă din această viață.
Sfântul Nicolae Cabasila oferă o teologie profund mistică, dar accesibilă, în care îndumnezeirea omului prin participare conștientă la Sfintele Taine devine scopul vieții creștine. El aduce o contribuție valoroasă la gândirea ortodoxă, propunând un model de viață duhovnicească ancorat în realitatea liturgică, deschis tuturor celor care doresc să trăiască în Hristos. Într-o lume secularizată, teologia sa rămâne un îndemn viu la întoarcerea spre inima Bisericii – acolo unde Dumnezeu Se dăruiește neîncetat omului.
Ierom. dr. Calinic Costescu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
