Păstrează-ţi mintea în smerenie şi defăimare de sine

Îţi voi spune ceea ce e mai important: păstrează-ţi mintea în smerenie şi defăimare de sine.

Ce folos vei avea dacă-ţi voi da o pravilă, îţi voi stabili un anumit număr de metanii şi te voi constrânge cu tot felul de formalităţi, iar mintea îţi va fi preocupată numai de faptul că trebuie să le îndeplineşti şi modul în ca­re e mai potrivit să le împlineşti? Vei aştepta ca muncitorul recompensă de la stăpânul său pentru lucru şi nu vei observa cum mintea ta se va mândri cu acestea şi-i va judeca pe alţii. Oare nu este mai folositor totdeauna să te consideri dator şi păcătos în faţa Domnului Dumnezeu şi să înalţi către El rugăciuni din inimă pentru ca El să se îndure de sărăcia noastră?

Dacă i se întâmpla cuiva să nu reuşească să-şi facă în întregime pravila rânduită pentru chilie, atunci părintele Alexandru îl sfătuia să compenseze acea lipsă cu smerenia şi defăimarea de sine. Alteori spunea în glumă: „ Vei fi mai smerit.” Pe alţii îi sfătuia să înlocuiască pravila, în caz de necesitate, cu rugăciunea lui Iisus. Astfel, monahiei Kalisfenia îi spunea: „Când nu-ţi poţi face pravila, aşază-te, fă rugăciunea lui Iisus cât poţi – o oră sau o ju­mătate de oră – şi îţi va fi aceasta în loc de pravilă”. În general recomanda îndeosebi îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus, săvârşită cu inima şi bu­zele. „Sârguieşte-te”, spunea el, „să rosteşti numele Domnului cu buzele: astfel te vei curăţi şi îţi vei elibera inima de patimi”.

Dacă avem râvnă pentru biserica lui Dumnezeu şi pentru rugăciune, atunci niciun fel de treburi nu ne vor împiedica în lucrarea celor duhovni­ceşti. Spre exemplu dacă sunteţi vizitaţi de vreo rudă, sau prieten, sau vi se întâmplă ceva asemănător, vă amânaţi treburile şi vă ocupaţi de musafiri. Pentru rugăciune însă nu avem timp şi facem lucrul Domnului cu lenevie şi nepăsare. Suntem gata să petrecem împreună cu cineva câteva ore în dis­cuţii deşarte şi am fi bucuroşi să continuăm discuţiile şi după sfârşitul lor. Dar când ne aşezăm la rugăciune, ne plictisim imediat sau ne vin în minte treburi urgente ori ni se pare că s-a apropiat deja timpul de odihnă, şi al­te asemenea griji ne cuprind. În acest fel ne agonisim singuri osânda încă de aici, pentru că Îl vom cunoaşte pe Domnul în viaţa viitoare în măsura în care în această viaţă ne sârguim să dobândim amintirea neîncetată a lui Dumnezeu (după cum, în ştiinţa militară, în ştiinţele artistice, în cunoaşte­rea limbilor străine şi în alte ştiinţe, reuşeşte numai cel ce se osteneşte mai întâi cu studierea lor). Dacă însă în această viaţă suntem leneşi faţă de ru­găciune, atunci şi în cea viitoare vom fi la fel.

Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Alexandru.

Total
13
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 8, 30-34)

Next Post

Viețile Sfinților – ianuarie, ziua 19

Related Posts