– Gheronda, atunci când mă cuprinde antipatia, inima mea poate lucra rugăciunea?
– Cum să lucreze inima ta rugăciunea, când ai înlăuntru patimi? Iată, ia un cablu ruginit și leagă-l cu telefonul. Te poţi înţelege? Face scurtcircuit, ţiuie. La fel și omul, când are înlăuntrul său rugină, patimi, face scurtcircuite în viaţa duhovnicească; singur se scurt circuitează. Trebuie să ia aminte la mândrie, la egoism, la voia proprie, la obrăznicie. Pentru că, dacă este stăpânit de acestea, nu este cu putinţă să-l cerceteze Harul lui Dumnezeu, așa încât să se poată ruga. Trebuie să-și cureţe „cablurile” lui ruginite, ca să devină bun conductor și să poată comunica cu Dumnezeu. Și cu cât mai mult se va curăţa de patimi, cu atât mai mult va spori în rugăciune.
Patimile sunt paraziţi care împiedică dumnezeiasca împreună-vorbire. Dacă nu sunt îndepărtaţi paraziţii, cum va putea comunica omul cu Dumnezeu? La Transmisiuni, când cineva avea paraziţi, îi spuneam: „Semnalul tău «zero», semnalul tău «unu»[1]. Verificaţi și repetaţi; semnal neînţeles”. Din pricina paraziţilor nu se auzea celălalt. Trebuia ca semnalele să fie mai sus de „trei”. La semnalul „cinci” se auzea foarte bine și comunicarea mergea ceas. Altfel, striga, striga, dar nu se auzea, pentru că nu era bine conectat. Trebuia ca mai întâi să conecteze emiţătorul cu receptorul staţiei lui și apoi să se conecteze la aceeași frecvenţă cu Centrul.
Tot așa și pentru a ne conecta cu Dumnezeu, trebuie să reglăm emiţătorul nostru la dragoste și receptorul la smerenie, pentru ca să ne audă Dumnezeu și să-L auzim și noi. Aceasta este frecvenţa la care lucrează Dumnezeu: Dragoste-Smerenie. Omul trebuie să lucreze, pe cât îi stă în putinţă, astfel încât să prindă această frecvenţă. Atunci va avea legătura cu Dumnezeu și mintea lui va fi mereu la El. Fie ca să dobândiţiaceastă legătură dumnezeiască! Amin.
[1] Numerele înseamnă gradul de acustică.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.