Starețul Ambrozie Lazaris
Într-o după amiază a urcat la Mănăstire doi soți și au intrat în chilia starețului. La un moment dat al discuției starețul s-a întors și s-a adresat femeii:
– Ce face acesta aici?, a întrebat-o și l-a arătat pe soțul ei.
– E bine, Gheronda.
– Bine? Dar acei boi pe care-i are înjugați îl duc unde vor.
– Care boi, Gheronda?, a întrebat bărbatul.
– Nu ai înțeles? Bine, lasă. O să-ți spun altă dată.
Și a doua oară când l-au vizitat pe stareț, a auzit de la el aceeași întrebare, deși acela uitase ce-l întrebase starețul la prima vizită:
– Ce se întâmplă cu boii?
– Care boi, Gheronda?, a răspuns acela uimit neînțelegând nimic.
– Ei, iarăși n-ai înțeles? Ochii! Privești cu ei încolo și-ncoace și te duc unde vor ei. Să ne adunăm ochii și simțurile!
Auzind acestea, s-a simțit rușinat și nu a spus nimic.
Starețul îl văzuse cu harisma străvederii pe care o avea cum stătea cu prietenii săi la cafenele, pierzând vremea și discutând despre toți cei care le treceau pe dinainte și bârfind.
