Veți zice: Cum, oare, e cu putință să suferim jignirile? Cum – întreb eu – aceasta n-ar fi cu putință? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo rană? Lasă pe trup vreo zgârietură? Ce rău fac? De vrem, le putem suferi.
Să facem legământ că le vom suferi – și, să vedeți, le vom suferi. Să ne zicem nouă înșine: aceasta nu-i ură, ci slăbiciune. Și în adevăr e slăbiciune – și dovada că nu-i ură sau răutate, este că omul acesta însuși voia să se înfrâneze, cu toate că adesea fusese jignit. Dacă cugetăm că acesta-i un lucru de slăbiciune, vom suferi, vom ierta și ne vom sili ca noi înșine să nu cădem. Vă întreb pe toți: de voiți, puteți fi îndeajuns de înțelepți ca să suferiți pe cei ce vă jignesc? Cred că da. Poate că acel ce v-a jignit a făcut-o fără voie, nu din gând precugetat, poate numai sub îmboldirea patimii, stăpâniți-vă…
Ați fost jigniți – și jignirea vine de la dușmanii voștri? Cu atât mai mult să fiți împăciuitori. Dar acela e înnebunit de obrăznicie!… Tocmai pentru aceasta trebuie sa te duci să-l afli; căci două rele îl pasc, obrăznicia si mânia. Și fiindcă voi sunteți la adăpost de acestea și, pe deasupra, sănătoși, mergeți spre el, după cum doctorul la bolnav. Zice oare doctorul: “Omul acesta este bolnav și nu voi merge să-l văd?” Mai ales atunci se duc doctorii, când văd bolnavi care nu se pot mișca. De cei ce se mișcă, ei se îngrijesc mai puțin. Oare, trufia și mânia nu vi se par mai grozave ca o boală?
Extras din ”Cuvinte alese” de Sfântul Ioan Gură de Aur
–
