Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
De ce te tulburi duhul meu
Şi mai ai a te mâhni?
Nădăjduieşte-n Dumnezeu,
La El mă voi mărturisi.
Te-ai depărtat de faţa Lui,
Dar El te cheamă aşteptând
Să vii în casa Tatălui
Pe drumul Crucii apucând.
De ce rămâi pe gânduri laş,
Nu ştii pe unde s-a oprit?
Întreabă astăzi pe sutaş
Și el va spune negreşit!
Opritu-s-a de-atâtea ori,
De câte ceasuri sunt în zi
Să vadă cari următori
Pe drumul Crucii vor veni.
Apoi văzând că nu mai vii,
Te-a aşteptat pe Cruce, sus,
Dar (zăbovind tu) jidovii
Oţet şi fiere I-au adus!
Pe stânca Sfântului Calvar
Aşteaptă tainic El, mereu,
Şi iarăşi (ca şi la Tâlhar)
Ţi-ar zice, suflete al meu:
Tu stai la foc acum cu Petru,
Şi când te-ntreabă cine eşti,
Te prinde frica de „Sinedru”
Şi pe Stăpân tăgăduieşti!
De nu tăgăduieşti cu graiul,
Tăgăduieşti prin fapta rea
Căci după cum îţi este traiul,
Aşa va fi credinţa ta!
Deci ieşi din curtea răsfăţării
Și plângi ca Petru cu amar
Ca Dumnezeul Îndurării
Să-ţi înnoiască sfântul dar!
