Dragostea părintelui Atanasie (†27 decembrie 1953) faţă de persoana Maicii Domnului era fără măsură. În fiecare zi chilia lui răsuna de strigarea „Bucură‑te” a Imnului Acatist. Se închina şi săruta neîncetat Icoana ei care împodobea chilia lui săracă. Pe Pruncul Iisus Îl săruta pe picior, iar pe Maica Lui pe mână. Până astăzi, cei care vizitează chilia părintelui Atanasie, pot vedea pe această Icoană urmele sărutărilor lui.
Şi faţă de alte Icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu arăta aceeaşi evlavie. Într‑un caiet de‑al său părintele Atanasie scrisese următoarele rânduri: „În iubita noastră mănăstire, în catapeteasmă, se află prea dulcea Icoană a Maicii Domnului care parcă este vie. Privirea ei blândă şi totodată serioasă te urmăreşte peste tot. O, cât de mult mă desfătez privind sfânta ei Icoană! Parcă aş avea înaintea mea pe însăşi Maica Domnului”.
Dădea o importanţă atât de mare Imnului Acatist, încât nu tundea pe nimeni monah, dacă nu‑l ştia pe de rost.
În manuscrisele sale transcria din cărţi duhovniceşti texte care lăudau măreţia Imnului Acatist. Consemnăm aici câteva:
„V‑aţi obişnuit să citiţi cu multă evlavie Acatistul Maicii Domnului şi vreţi să ştiţi cât Har primiţi făcând aceasta. Poate nu aţi gustat niciodată nimic, însă «gustaţi şi vedeţi»! Să nu doriţi să primiţi dintru început Har, căci şi viţa‑de‑vie nu face struguri imediat după ce o plantezi. Cu timpul vei culege strugure copt şi dulce”.
„Bateţi neîncetat la uşa milostivirii şi a iubirii de mamă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu neîncetatele lovituri ale Acatistului ei şi ale celorlalte cântări de laudă ale ei… şi veţi afla milă şi ocrotire nu numai în viaţa aceasta vremelnică, ci şi în ceasul morţii”.
Odată, la o priveghere care a avut loc la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte, unde părintele Atanasie a vieţuit, părinţii l‑au văzut pe bătrân cum a ieşit din strană şi a căzut la pământ închinându‑se. Toţi s‑au mirat, deoarece în acel moment nu se cânta şi nici nu se citea ceva la care să trebuiască să se îngenuncheze sau să se facă închinăciuni. Când s‑a ridicat, părinţii au văzut faţa lui schimbată. Oare, ce se întâmplase? Nimeni nu a putut afla.
Numai spre sfârşitul vieţii sale a descoperit cele întâmplate egumenului Visarion, la rugămintea şi la insistenţa acestuia.
„Fiul meu, de vreme ce insişti să afli, îţi voi descoperi: fără să‑mi dau seama dacă aveam ochii deschişi sau închişi, am văzut‑o în vedenie pe Maica Domnului plină de slavă şi de nespusă măreţie. Am fost atât de mult mişcat sufleteşte în faţa acestei privelişti cereşti, încât am căzut la pământ şi m‑am închinat Ei”.
Şi astfel, după mulţi ani, părinţii au aflat motivul pentru care părintele Atanasie i‑a făcut să se minuneze la acea priveghere. După mulţi ani şi în urma multor insistenţe…!
Şi în Sfânta Scriptură vedem cum abia după paisprezece ani şi numai după ce a fost constrâns de evenimente, Sfântul Apostol Pavel a mărturisit despre răpirea lui la al treilea Cer.
Cei care îşi enumeră cu uşurinţă vedeniile pe care, chipurile, i le‑au descoperit Dumnezeu, cu siguranţă se află în înşelare.
Extras din Patericul Maicii Domnului– Editura Evanghelismos.
