Cuviosul Chiriac s-a născut în Peloponez, la Corint, în anul 448, la jumătatea veacului al 5-lea, când încă împărățea Teodosie al II-lea (408- 450). Tatăl său a fost presbiter al Bisericii din Corint, iar Eudoxia, mama sa, era sora Episcopului Petru al Corintului, care l-a și hirotesit anagnost (citeț), la o vârstă fragedă.
Copilul citea Sfintele Scripturi cu atenție și sfială, minunându-se cum Dumnezeu pe toate le-a făcut și le-a rânduit pentru mântuirea neamului omenesc. Și el, ca și alți următori ai Evangheliei, auzind la Biserică cuvintele: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze (Matei 16, 24), a plecat de acasă, și reușind, într-un final, să ia o corabie, a ajuns la Ierusalim. Era atunci în vârstă de 18 ani, în timpul domniei lui Leon cel Mare (457-474).
După ce a ajuns la Ierusalim, a întâlnit Cuvioși mari, de la care s-a folosit mult. A auzit de virtuțile marelui Eftimie și a fost trimis la Cuviosul Gherasim de la Iordan, care, primindu-l, i-a dat ascultare la bucătărie, unde, în timpul zilei, Chiriac a început să slujească cu râvnă fraților, iar noaptea o petrecea rugându-se.
Mânca puțin, o dată la două zile. Pentru aceea, Cuviosul Gherasim aprecia râvna lui deosebită și îl lua în pustiul Ruva, în vremea Postului Mare, acolo fiind obiceiul ca monahii să se adâncească în isihie, în singurătate, în aspre nevoințe.
După ce au trecut nouă ani de la venirea Cuviosului Chiriac la Ierusalim, minunatul sihastru Gherasim de la Iordan a trecut către Domnul. Atunci, Chiriac, care avea 27 de ani, s-a întors în lavra Cuviosului Eftimie, apoi s-a stabilit la Mănăstirea Suka, întemeiată de Cuviosul Hariton. A avut și acolo multe ascultări: brutar, îngrijitor de bolnavi, arhondar, canonarh și altele, vădindu-se prin toate răbdarea și smerenia sa.
Când a împlinit 40 de ani a primit slujirea preoției.
Se spune că nu se mânia niciodată. După o aspră nevoință de mai bine de 40 de ani, s-a stabilit în pustiul Natuf, împreună cu un ucenic de-al său, unde s-a rugat lui Dumnezeu să îndulcească o buruiană din pustie, un fel de ceapă sălbatică, spunându-i ucenicului să adune acele ierburi, peste care, punând sare, să le fiarbă. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, a zis: Binecuvântat să fie Dumnezeu, care ne va sătura cu ele. Domnul a ascultat cererea lui și a schimbat amărăciunea ierburilor, împlinind cu fiecare generație, în chip minunat, cuvintele Regelui David: Nu am văzut pe cel drept părăsit, nici seminția lui cerând pâine (Ps. 36, 25).
Într-o zi, însă, ucenicul, fără porunca cuviosului, a fiert acele ierburi și le-a mâncat pe ascuns, dar a gustat din plin amărăciunea lor, și-a pierdut puterile și glasul, ajungând asemenea unui mort. Bătrânul Chiriac s-a rugat pentru el și s-a făcut sănătos. De atunci, ucenicul a înțeles că, doar când ceapa sălbatică se fierbea cu binecuvântare, puteau oferi în mod minunat din ea.
Înțelegând darul pe care nevoitorul Chiriac îl primise de la Dumnezeu, mulți oameni din Tekoa au apelat la ajutorul lui pentru a fi izbăviți din încercări și boli, iar unul dintre locuitorii din zonă a adus un copil bolnav, chinuit de diavol, care a fost izbăvit de acea nenorocire, după rugăciunea sihastrului.
Intervenția bătrânului ascet nu era solicitată doar de oamenii simpli, ci și de autoritățile eclesiale. Astfel, aflăm din istoriile monahale că monahul Chiril din Skitopolis a ajuns cu scrisori către fericitul Chiriac, ca să-L roage pe Dumnezeu să fie biruiți ereticii. Acesta i-a răspuns: Spune-i celui ce te-a trimis să nu se întristeze, fiindcă degrabă vor muri cei care iubesc această erezie, iar urmașii lor vor fi rușinați și iarăși va avea Biserica pace și liniște. Mai spune-i că s-au străduit să mă înșele, dar nu au izbutit…
Pentru că mulțimi de oameni se îndreptau către Cuvios și-l tulburau, Chiriac a plecat într-un loc liniștit, la vârsta de 99 de ani. După opt ani, Chiril a dorit să-l vadă din nou și, mergând în Lavra Suka, l-a aflat pe ucenicul Sfântului, împreună cu care a urmat drumul pustiei cale de 21 km. Când s-au apropiat, i-a întâmpinat un leu fioros, care l-a făcut pe Chiril să se înspăimânte. Când a văzut că se îndreaptă către Cuvios, leul s-a dat la o parte, iar Chiriac s-a bucurat de vizita lor, spunând: Iată-l și pe Chiril, cel dintr-o obște cu mine.
Plângându-se de prezența leului, Cuviosul i-a zis lui Chiril: Nu te teme, căci leul se află aici paznic vrednic al grădinii mele și nu lasă nicio fiară să o strice.
Odată, o secetă mare s-a abătut în zona unde trăia Cuviosul, apa lipsind cu desăvârșire. După ce s-a rugat lui Dumnezeu, un nor a adus multă apă, încât s-au umplut vasele și gropile, ajungându-le din nou o bună perioadă de timp.
După ce ereziile vremurilor s-au stins, au venit monahii din Lavra Suka și l-au dus în peștera Cuviosului Hariton, unde mergea și Chiril din Skitopolis să primească sfătuire de la el.
Cuviosul Chiriac a trăit 108 ani, venind în acel loc de la 18 ani, petrecând în Țara Sfântă vreme de 90 de ani, 9 ani împreună cu Sfântul Gherasim de la Iordan, 10 ani la Mănăstirea „Sfântul Eftimie”, 39 de ani în Lavra Suka, 35 de ani în pustiul Natuf, alți 5 ani în pustiul Ruba, 7 ani în pustia Sousakim, 5 ani în peștera Cuviosului Hariton, alți 8 ani la Sousakim și ultimii 2 ani în peștera Cuviosului Hariton.
Cânta dumnezeiește. Știa imnuri și slujbe, era blând, îngăduitor, primitor, luminos la chip, înțelept sfătuitor, păstrător și iubitor al dreptei credințe, precum și absorbit în efortul lepădării de sine.
Despre statornica sa învățătură ortodoxă se povestește că, pe când își ducea luptele într-o chilie aproape de Iordan, l-a cercetat un călugăr, pe nume Teofan, care îmbrățișase erezia nestoriană. Cuviosul i-a spus: Rămâi în chilia mea și cred că Dumnezeu în bunătatea Lui îți va arăta drumul. Apoi s-a retras în singurătate pentru rugăciune. A doua zi, la ceasul al IX-lea, Teofan a văzut pe cineva care i-a spus: Vino să afli adevărul! Străinul l-a dus într-un loc rău mirositor, unde i-a arătat pe Nestorie, Arie, Eutihie, Dioscor și alți eretici, care se aflau în focul cel nestins, apoi i-a spus: Iată care este locuința acestora și a părtașilor lor, care cugetă cele ce nu se cuvin. Deci, dacă îți place, rămâi în înșelarea ta! Dacă nu vrei să suferi asemenea pedeapsă, întoarce-te în sfânta și apostoleasca Biserică în care se află Chiriac. Îți spun că de va dobândi omul toate virtuțile, dar nu va avea dreaptă credință, va ajunge în acest loc de chin. Apoi, trimisul de la Dumnezeu s-a făcut nevăzut, iar Teofan s-a întors în Biserica dreptmăritoare, cerându-și iertare.
Cuviosul Chiriac a trecut către Domnul în anul 556, încredințându-și sufletul în mâinile Sale.
Era o vreme a marilor sihaștri, care a întărit mult Biserica înainte de invazia perșilor.
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Sursa: http://ziarullumina.ro.
