Drumul Crucii – Via Dolorosa – pornește de la ruinele fostei cetăți romane Antonia, adică de la divanul lui Pilat, și ține până la Golgota, cale de aproape un kilometru, în urcuș ușor, unde a fost răstignit Domnul. Condamnarea la moarte a Mântuitorului s-a hotărât la curtea arhiereului Caiafa, de către „sfatul arhiereilor și al bătrânilor poporului”, adică de sinedriu. Apoi Pilat, guvernatorul, a aprobat condamnarea Lui prin răstignire, la stăruința iudeilor, cu toate că el nu I-a găsit nicio vină.
Încercăm să reconstituim drumul pe care L-a străbătut Domnul nostru Iisus Hristos, cu Crucea în spate, până la „locul Căpățânii”. Intrăm în curtea unei biserici catolice, înălțată pe ruinele cetății Antonia, unde a fost judecat și biciuit Domnul. Biserica se numește „Capela flagelării”. Alături se află o clădire mare, numită „Lithostrotos”, cu săli de meditație și o capelă de rugăciune pentru pelerini. Aici era odinioară locul numit „pardosit cu pietre” – Gavata –, unde Mântuitorul a fost judecat. Aici stătea Pilat să asculte pricinile poporului și vorbea mulțimii. Aici, în fața iudeilor, a strigat guvernatorul: Iată Împăratul vostru!… Iată Omul! Iar mulțimea, înfuriată, într-un glas a răspuns: Ia-L, ia-L, răstignește-L! (Ioan 19, 13-15).
Ne facem loc printre pelerini și încercăm să vedem pe Domnul stând la judecată în fața omului; pe Împăratul Cerului și al pământului stând batjocorit înaintea unui guvernator păgân; pe Hristos dezbrăcat și încoronat cu spini stând în fața lui Pilat, îmbrăcat în hlamidă, șezând pe scaun de judecată. Aici toată lumea tace, se roagă în taina inimii sale, cugetă, se mărturisește lui Hristos. Ce mic se simte omul, aici, în fața Fiului Omului! Ranguri, demnități, haine de preț, averi, laude și griji omenești, cu toată trufia veacului, se topesc de smerenia Domnului. Că nicăieri nu S-a smerit Domnul mai mult ca în locul acesta. Ucenicii Lui L-au părăsit; soldații păgâni L-au bătut; mulțimea poporului s-a lepădat de El; iar Pilat, neputincios, s-a spălat pe mâini, zicând: Nevinovat sunt de Sângele Dreptului acestuia!
Sufletul meu Te caută pe Tine, Doamne; arată-mi fața Ta lovită de palmele ucigașe ale oamenilor! Arată-mi hlamida roșie cu care Te-au îmbrăcat! Arată-mi cununa de spini de pe frunte cu care Te-au încununat! Arată-mi Trupul Tău însângerat de bătăi și Obrazul Tău scuipat de muritori… Ești supărat pe noi, păcătoșii, Doamne! Pentru că Tu ești hulit, iar noi lăudați! Tu ești lovit și noi mângâiați. Tu ești desculț și în haină de ocară îmbrăcat, iar noi cu haine scumpe împodobiți! Tu n-ai „nici chip, nici asemănare”, iar noi suntem frumoși și odihniți! Tu mereu însetat pentru sufletele noastre, iar noi îndestulați de pâine și apă!
Ești supărat pe noi, mult milostive Doamne! Pentru că Tu ești vândut pe arginți pentru noi, iar noi slujim cu plată pentru Tine! Tu, atât de sărac pentru noi, iar noi bogați; Tu ai întemeiat Biserica prin jertfă de bună voie pe Golgota; iar noi, nici cruce pe umeri nu avem, nici hlamidă de ocară, nici cunună de spini nu purtăm. Noi nici palme, nici scuipări pentru numele Tău nu răbdăm, nici lipsă, nici arșiță, nici frig și nici foame pentru Evanghelie nu suferim. Ba încă lupi răpitori au intrat în turma Ta, dormind noi!
Întărește-ne, Doamne, cu Duhul Tău cel Sfânt să avem cuvânt, să avem îndrăzneală, să avem curaj, să ne ducem crucea cu credință, să mergem pe urmele Pașilor Tăi! Să urcăm alături de Tine, să ne răstignim împreună cu Tine, să suferim toate pentru numele Tău, să ne dăm viața pentru Sfânta Evanghelie și pentru turmă și să slujim cu jertfă Biserica Ta. Alungă de la noi frica, uitarea, lenea, îndoiala, egoismul și duhul iubirii de cele pământești, ca să putem urca ușori pe Golgota mântuirii!
Ne închinăm peste tot cu mare credință și cu lacrimi de bucurie, mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem pe aceste locuri sfinte. Apoi sărutăm Crucea Domnului, ne rugăm pentru frații noștri de departe și pornim pe drumul Crucii spre Golgota și Sfântul Mormânt.
Drumul Crucii, care începe de la Pretoriu până la Golgota, este împărțit – după tradiția Bisericii din Ierusalim – în paisprezece popasuri:
- Condamnarea la moarte, în curtea casei lui Pilat;
- Punerea Crucii pe umerii Domnului, în fața Pretoriului, și pornirea spre Golgota;
- Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii;
- Întâlnirea Domnului cu Maica Sa;
- Luarea Crucii de pe umerii Domnului de către Simon Cirineanul (Matei 27, 32);
- Întâlnirea Domnului cu Veronica, care I-a șters cu mahrama fața plină de sânge și de sudoare;
- A doua cădere a Mântuitorului la pământ;
- Întâlnirea Domnului cu femeile care plângeau și se tânguiau pentru El (Luca 23, 28-31);
- A treia cădere a Mântuitorului la pământ;
- Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, pe Golgota;
- Întinderea și răstignirea Domnului pe Cruce;
- Moartea Domnului pe Cruce;
- Coborârea Domnului de pe Cruce și
- Punerea Domnului în Mormânt și Învierea.
La numai câțiva zeci de metri se află Biserica catolică numită „Ecce Homo”. Pe locul acesta, sau nu departe de aici, Pilat L-a prezentat pe Iisus Hristos mulțimii, îmbrăcat în hlamidă roșie, cu mâinile legate și cu cunună de spini pe cap și a zis: Iată Omul! Iar dacă L-au văzut arhiereii și slugile, au strigat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L!… Luați-L voi și-L răstigniți, că eu nu aflu în El nici o vină, a zis Pilat (Ioan 19, 5-6).
Doamne, ai rămas aproape singur! Petru plânge afară de cetate cu lacrimi amare păcatul lepădării. Iuda vânzătorul, deznădăjduit, s-a spânzurat. Ceilalți ucenici stau ascunși „de frica iudeilor”. Singur Ioan, ucenicul cel iubit, Te privește cu ochi de vultur. Anna și Caiafa agită mulțimea, iudeii Ți-au pregătit crucea, Irod Ți-a împrumutat hlamida, romanii Ți-au dat trestia și cununa cea de spini, iar Pilat Te arată lumii întregi, strigând: Iată Omul! Iată Omul-Hristos-Dumnezeu, în care nu găsesc nicio vină! Iată Mântuitorul lumii pe care voi nu-L puteți suferi!
Pilat Te mărturisește, Te arată lumii, fără să Te cunoască. Dar mulțimile înfuriate, nerecunoscătoare, se leapădă de Tine, Te leagă, Te scot afară din cetate, Te trag pe Cruce, Îți cer osândă. Vai! De două mii de ani încearcă să Te răstignească păcătoșii prin faptele lor, dar nu pot. Iar Tu, Mântuitorul nostru, privești cu milă spre noi, răzvrătiții. Ne dai pâine și credință, ne dai apă și soare, ne dai viață și veșnicie. Ne dai lacrimi și bucurie. Ne dai Biserică și loc de odihnă. Ne dai țară și părinți, că Tu ești Dumnezeul nostru, dar noi nu știm să-Ți mulțumim!
Iată Omul! spunea Pilat. Iată Fiul lui Dumnezeu!, spunem noi. „Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Ajută-ne să vedem și slăvită Învierea Ta!”
De la Pretoriu, Drumul Crucii coboară în linie dreaptă spre Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul Ierusalimului Vechi. Este ora 12, când Domnul a fost dus la răstignire. Străbatem cu greu prin mulțime și căldură. La întretăierea celor două străzi care vin de la Poarta Sfântului Ștefan și Poarta Damascului, se află al treilea popas, adică prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii. Ne închinăm și cerem de la Dumnezeu ajutor, să ne putem duce fiecare crucea vieții, care ni s-a rânduit.
Apoi pornim mai departe. Mergem la stânga, pe strada de pe valea Tyropeon. Un fluviu de lume. Suntem în mijlocul Sfintei Cetăți. Aici, spune tradiția, a întâlnit Hristos pe Maica Sa, „care plângea și se tânguia”. Este al patrulea popas!
Doamne, Dumnezeul nostru, ai milă de noi și de toată lumea! Pentru rugăciunile și lacrimile Maicii Tale, care plânge pentru oameni, iartă-ne păcatele, întărește-ne credința, dă-ne răbdare și ajută-ne să săvârșim cu pace călătoria vieții noastre! În acest sfânt loc se înalță o mică Biserică.
Părăsim strada Damascului și apucăm la dreapta pe o uliță îngustă, cu trepte de piatră care urcă la Sfântul Mormânt. Pe colțul străzii se află o inscripție: „Al cincilea popas”. Luarea Crucii din spatele Domnului de către Simon Cirineanul… Doamne, întărește-ne să purtăm fiecare crucea pe care ne-ai rânduit-o de la Botez! Așa cum bunul cirinean nu s-a împotrivit, ci Ți-a urmat cu credință, ducând Crucea Ta, dă-ne și nouă răbdare și ne întărește „cu putere de sus”, să urmăm Ție spre Golgota. Ajută-ne să nu cârtim în ispite, să nu cădem în păcate, să nu lepădăm crucea mântuirii, ci să urmăm Ție cu credință și fapte bune, până vom ajunge sus și vom intra în lumina Învierii Tale!
Urcăm treaptă cu treaptă pe Drumul Golgotei. Este o stradă îngustă de 3-4 metri, pavată neregulat cu piatră veche, roasă de pașii pelerinilor. Pe margini, case vechi, arcuri de zid, de sute și sute de ani, mici magazii, arabi așteptând în prag clienți. Ajungem la Biserica Sfintei Veronica. Este al șaselea popas. Aici, spune tradiția, o tânără fecioară, cu numele de Veronica, văzând pe Domnul foarte obosit și cu fața stropită de sânge și sudoare, a luat o mahramă și I-a șters fața. În clipa aceea, chipul Domnului nostru Iisus Hristos s-a imprimat, prin minune, pe mahramă și a intrat în tradiția iconografică a Bisericii.
Sub Biserică se află o criptă închinată Sfintei Fețe a lui Hristos. Intrăm cu credință și ne închinăm, sărutând Chipul Mântuitorului și Crucea. Biserica este o modestă mănăstire de călugărițe, care formează ordinul „Micile surori ale lui Iisus”. Cele șapte „surori ale lui Iisus” sunt renumite prin ospitalitatea și caritatea lor. Trăiesc în deplină sărăcie, primesc cu dragoste pe fiecare pelerin, cântă împreună în Biserică și poartă pe fețele lor lumina și bucuria lui Hristos. Sunt foarte modest îmbrăcate și au, ca semn distinctiv, o cruce din lemn de măslin pe pieptul lor.
Doamne, Dumnezeul nostru, întipărește în inimile și pe fețele noastre „chipul slavei Tale”. Fă să strălucească în noi „Lumina Feței Tale”. Tămăduiește întunericul ochilor noștri, ca să Te putem privi în față, ca să vedem „Lumina Ta cea pururea fiitoare” și să cunoaștem zădărnicia veacului acestuia. Dă-ne putere să înțelegem că fără cruce, fără jertfă, fără lacrimi, fără spini și sudori de sânge, nu vom putea urma Ție, nu vom putea apăra dreapta credință și sluji Biserica pe care „ai dobândit-o cu scump sângele Tău”.
Părăsim Biserica Sfintei Veronica și urcăm pe trepte, până ieșim în strada Bazarului. Aici, la mică distanță între ele, se află marcate al șaptelea, al optulea și al nouălea popas din Drumul Crucii. Tradiția spune că, la al șaptelea popas, Hristos a căzut a doua oară jos, zdrobit de chinuri și de întristare pentru noi, oamenii.
Scoală-Te, Doamne, Cel ce ai pătimit cu trupul pentru noi și ne ridică pe toți din păcatele noastre. Suntem zdrobiți, nu de metanii și post, nu de rugăciune și fapte bune, nu de povara crucii, ci de legăturile păcatelor. Ne-au doborât la pământ mândria și necredința; ura și nepăsarea inimii ne țin legați de mâini și de picioare; lăcomia, lenevirea și desfrânarea ne trag jos, în noroi; grijile și amăgirile vieții ne macină vlaga sufletului. Suntem căzuți, Stăpâne, sub povara păcatelor noastre. Încheieturile ne-au slăbit, picioarele slăbănoage nu ne mai țin, mâinile nu le mai ridicăm cu râvnă la rugăciune, ochii nu mai caută spre cer… Deci vino, Iisuse, și ne dezleagă de păcate. Scoală-ne de jos, întărește-ne pe cale și ne învață din nou a merge pe drumul Crucii, al bunei credințe și al mântuirii…!
Al optulea popas. …Și mergea după El mulțime mare de popor și de femei care plângeau și se tânguiau pentru Dânsul. Și întorcându-Se către ele, le-a zis Iisus: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi și pe fiii voștri. Că, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat… Că de fac acestea cu lemnul cel verde, dar cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 27-31).
Aici a vorbit Hristos cu fiicele Ierusalimului! Aici a mângâiat Mântuitorul nostru pe Maica Domnului, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase. Le-a întărit, le-a îmbărbătat și le-a poruncit să plângă mai ales pentru ele și pentru copiii lor. Adică, să plângă pentru ele, femeile păcătoase care nu vor să nască copii, care își ucid proprii fii cu mâinile lor. Iar pentru copiii lor să plângă femeile, mamele care nu știu să-i crească, care îi ucid sufletește, lăsându-i pradă necredinței, desfrânării și tuturor poftelor pierzătoare ale acestui veac. Că, decât mame ucigașe de copii, mai fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut; mai fericite sunt cele ce trăiesc în feciorie și curăție trupească și sufletească! Că dacă atâta trebuie să sufere un creștin bun, dacă o mamă adevărată atâta trebuie să pătimească pe pământ, oare cu cât mai mult se va chinui în iad creștinul cel uscat de fapte bune și lipsit de pocăință? Ce chinuri grozave vor suferi femeile ucigașe de copii care, asemenea lemnului uscat, n-au vrut să lase și să crească cu grijă vlăstare noi pe acest pământ?
O, Maică și Fecioară, roagă-te lui Dumnezeu pentru mamele și fiicele Bisericii noastre! Roagă-te pentru mamele care ne-au dat viață, care ne-au hrănit la sânul lor, care ne-au învățat să credem și să ne închinăm lui Dumnezeu, care ne-au odihnit în brațele lor și ne-au culcat dinaintea Icoanei tale. Roagă-te, Stăpână și Maică, pentru toate mamele pământului care nasc și cresc cu lacrimi și jertfă fiii neamului și ai Bisericii lui Hristos. Roagă-te, Stăpână și Fecioară, pentru toate fecioarele Domnului, pentru toate fiicele Bisericii care și-au închinat Mirelui Hristos trupul, sufletul, și întreaga lor viață! Roagă-te, Maica Domnului, împreună cu toate sfintele femei, pentru toți fiii Bisericii creștine, pentru toți copiii care au și care nu au mame, pentru cei orfani de părinți, pentru cei părăsiți de mamele lor, pentru cei ce au căzut în grele păcate din cauza părinților lor!
În apropiere se amintește de al nouălea popas, adică a treia cădere a lui Hristos sub cruce, epuizat de puterile Sale cele omenești. Locul nu mai este bine marcat. Clădiri și ulițe noi s-au suprapus peste altele mai vechi. Dar noi ne închinăm Sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos și cerem întărire în credință și sporire în fapte bune pentru noi, pentru frații noștri de departe, pentru toată lumea pământului.
Înaintăm cu greu prin mulțime, mergem puțin la dreapta, ocolim ospiciul rus „Alexandra”, lăsăm în stânga biserica luterană, trecem pe sub un gang și iată-ne în fața Bisericii Sfântului Mormânt!
Slavă Ție, Doamne, că ne-ai învrednicit să ajungem și la Biserica Sfântului Tău Mormânt cel purtător de viață!
Extras din Pelerinaj la Mormântul Domnului – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.
