Preot Ioan Istrati
În august, eram la Biserică. Trebuia să plec la o sfeștanie. Când mă bag în mașină, oprește o altă mașină lângă mine.
– Părinte, am venit de la București. Vă rugăm, nu ne lăsați.
M-am întors în Biserică, mi-am pus veșmântul și le-am făcut rugăciuni.
Aveau un copilaș de 5 ani, cu spectru autist. Nu vorbea. Părinții mi-au spus că e foarte activ, obrăznicuț și face multe prostioare, așa că e imposibil să îl ducă la o grădiniță. Se temeau că va plânge și va zbiera la rugăciune. Am zâmbit copilului, i-am dat Crucea mare de metal, m-am jucat cu el.
Incredibil, dar a stat foarte cuminte și i-am citit rugăciunile. I-am dat fesul Sfântului Ioan Rusul să-l pupe.
I-am zis:
– Voinicule, ce vrei să te faci când vei fi mare?
Mama a zis că nu vorbește. Dar copilul a vorbit:
– PEO.
– Preot, am zis, și copilul a zâmbit și a dat din cap.
– Ei bine, Peo va vorbi de n-o să vă vedeți.
– Părinte, are autism, doctorii au zis că nu va vorbi.
N-ați vorbit cu doctorul care trebuie. Decât acum. Cu Sfântul Ioan Rusul.
Mama cu lacrimi în ochi a dat din cap. Le-am dat ulei de la candela Sfântului Ioan. Au plecat fericiți.
A doua zi – după mărturia mamei – copilul a început să vorbească cuvinte după cuvinte. Tot mai multe. Apoi fraze scurte. Părinții erau într-al nouălea cer.
Mi-au scris să mulțumească Sfântului Ioan și să mă roage să continuăm împreună rugăciunea. Copilul vorbește, dar mai are neastâmpărul din trecut.
Mulțumim, Sfinte Ioane! Ești un scump.
