Folosirea de către „NOUA ERĂ” a unor termeni cu alt înțeles
Monahul Arsenie Vliangoftis, doctor în Teologie și licențiat în Filozofie
(Partea I)
George Orwell în bine-cunoscuta sa carte 1984 – cea mai bună carte care s-a scris despre totalitarism – spune că: „Cel care controlează limbajul unui om, îi controlează și gândurile sale”. Această constatare foarte importantă a dat pricină pentru dezvoltarea unei întregi ramuri a propagandei și a tehnicilor de manipulare mentală.
Astfel limbajul se folosește de multe ori, mai ales în propagandă, nu pentru a arăta, ci pentru a ascunde și a crea confuzie. Este cunoscută vorba că jumătate de adevăr este mai rău decât minciuna. În orice caz, tehnica jumătății de adevăr de multe ori izbutește ceea ce nu ar putea izbuti o minciună clară. Același lucru izbutește folosirea unei terminologii pseudo-științifice, pe care publicul larg nu are condițiile necesare să le perceapă. Așadar, cele spuse au nevoie de analiză și descifrare. Atunci când nu se face aceasta – și de obicei nu se face – fiecare pricepe cele pe care le citește sau le aude în felul său, care de multe ori este contrar sensului adevărat al cuvintelor și frazelor.
Grupările mozaicului Noii Ere folosesc foarte eficient termeni care în folosirea lor curentă de către omul obișnuit au un sens specific, dându-le un sens diferit. În felul acesta „pescuiesc în ape tulburi” – ca să folosim expresia titlului lucrării -, adică profită de confuzia pe care o creează în mințile oamenilor cărora se adresează.
Confuzia constă în faptul că primitorul mesajului consideră în mod greșit că două lucruri neasemănătoare sunt, chipurile, asemenea. Aceasta se include în cadrul mai general al sincretismului, care constituie capitolul de bază al credinței Noii Ere. De pildă, Noua Eră, în cadrul crezului ei sincretist, spune și acceptă că toate religiile sunt căi care duc la același scop. Orice credință, orice învățătură ai primi, poți ajunge la mântuire. Și vom aduce pilde concrete de folosire a unor termeni cu alt sens.
1. Termenul „Noua Eră”.
În primul rând termenul în sine, cu care se autocaracterizează mișcarea, este fals. Așa numita Noua Eră nu este deloc nouă. Și aceasta pentru că mesajul ei de bază este repetarea vechii minciuni luciferice și ispita auto-îndumnezeirii, adică a îndumnezeirii fără Dumnezeu.
2. „Întoarcerea spre cele dinăuntru”.
„Întoarcerea spre cele dinăuntru”, spre omul lăuntric, ca să izvorască de acolo „cunoașterea” intelectuală ocultă, este subiectul de bază la care se reîntorc toate grupările new-age-iste. Subiectul acesta – „întoarcerea spre cele dinăuntru” – este manipulat de Noua Eră, cultivând confuzie, deoarece și noi, ortodocșii, și mai ales Părinții asceți și mistici, vorbim despre „întoarcerea spre cele dinăuntru”, pentru cultivarea omului lăuntric. Această referire are cu totul alte premize și o țintă cu desăvârșire diferită.
Sfântul Vasilie cel Mare ne spune, într-un text minunat, ce este această întoarcere spre cele dinăuntru: „Căci mintea care nu se împrăştie şi n-o ia razna prin simţuri spre lucruri omeneşti, se întoarce acasă şi se ridică prin puterile sale ca să cugete la cele dumnezeieşti. Şi cu cât e mai pătrunsă şi mai luminată de acea frumuseţe, cu atâta îşi uită parcă şi de cele trecătoare şi nu mai dă prea mult pe hrană, nici nu se îngrijorează de îmbrăcăminte, ci, liberă de griji pământeşti, îşi îndreaptă întreaga râvnă spre dobândirea bunătăţilor celor veşnice…” .
Comentând acest text, am putea spune următoarele: Creștinul ortodox care cultivă rugăciunea și vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, nu se mișcă de la sinea sa „spre cele dinăuntru” ca să descopere, chipurile, acolo Sinele cu S mare (aceasta este meditație), așa cum se străduiesc să facă new-age-iștii. Dimpotrivă, ortodoxul, mișcat prin rugăciune, care este mișcarea iubitoare personală și legătura dintre eu-l celui ce se roagă cu Tu-ul lui Dumnezu, iubind, Îl cunoaște pe Domnul și luminat de acea dumnezeiască lumină, se cunoaște și pe sine. Dar cum se cunoaște? Nu-și închipuiește – deoarece aceasta este de fapt meditația, o mișcare a imaginației -, așadar nu-și închipuiește că decoperă în sinea sa, chipurile, strălucitorul și dumnezeiescul său Sine, ci cunoscându-L pe Dumnezeu – vede în sinea sa chipul lui Dumnezeu înnegrit și, în loc să se mândrească, admirându-se pe sine în mod exagerat, se pocăiește ca vameșul pentru a se restabili înlăuntrul său, prin dumnezeiescul Har – iar nu numai cu propriile lui puteri, așa cum crede Noua Eră – frumusețea veche cea pierdută.
3. Deja cu cele pe care le-am spus am atins subiectul confuziei voite pe care o cultivă dascălii new-age-iști între rugăciunea ortodoxă și meditația new-age-istă (de proveniență religioasă orientală). Confuzia este făcută în mod intenționat de către dascăli care, înșelați fiind, îi înșeală, la rândul lor, și pe sărmanii elevi, victime ale lor, a căror responsabilitate este firește mai mică.
Așadar, rugăciunea nu numai că nu se identifică cu meditația, ci este contrariul ei. Meditația este o mișcare de la sine spre sine, pentru ca cel ce face meditația să afle, chipurile, Sinea sa dumnezeiască, care până atunci o ignora. Adică meditația este un scurt circuit egocentric. În timp ce rugăciunea ortodoxă este o mișcare de dragoste către Tu-ul lui Dumnezeu și eu-l Sfinților, ale căror mijlociri le cerem. Aduceți-vă aminte de textul Sfântului Vasilie cel Mare, pe care l-am citat mai sus („şi se ridică prin puterile sale ca să cugete la cele dumnezeieşti…”).
4. Aici este locul potrivit să spunem și despre o altă confuzie new-age-istă care se cultivă. Folosesc textul „Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” , ca să susțină înșelarea lor cum că omul este prin firea sa dumnezeu. Noi însă, ortodocșii, nu spunem aceasta. Dar ce spunem? Spunem că omul, prin Sfântul Botez, are sălășluit înlăuntrul inimii sale dumnezeiescul Har sau energia necreată – nu dumnezeiasca esență. Așadar, prăpastie mare este între punctul de vedere ortodox și cel new-age-ist. Vedem că deosebirile sunt „subțiri”, însă au o mare însemnătate. Schimbă cu desăvârșire sensul.
5. Subiectul rugăciunii și a deosebirii ei de meditația new-age-istă ne duce ușor într-un alt domeniu în care se cultivă confuzia. Este vorba de subiectul credinței. Grupările Noii Ere și în mod deosebit curentul așa-numitei „gândiri pozitive” folosesc termenul credință cu sens contrar. Pentru „gândirea pozitivă”, credința nu este ceea ce înțelegem noi, creștinii, adică încredere în Hristos. Dar ce este? Este o „stare mentală”, adică o tehnică meditativă. Învățătura de bază a gândirii pozitive este aceea că gândirea se identifică cu fapta. Așadar, ceea ce trebuie să facă pentru a reuși orice dorește, este să coboare la nivelul A, așa cum învață, de pildă, Silva Mind Control, și să-și programeze în mod corespunzător starea sa mentală, dând ipostas dorinței sale printr-o formă de cugetare, așa cum spun esoterismul și ocultismul. Vreți ca dintr-un simplu funcționar la o bancă să deveniți directorul ei? Începeți să meditați intens că deja sunteți director și se va face ceea ce doriți.
Acum care sunt consecințele, de pildă a vindecărilor bolnavilor de către Domnul și Apostoli, despre care citim în Evanghelie? Vindecarea, minunea, nu se datorează lui Hristos, ci „Hristosului” lăuntric, potrivit credinței Noii Ere, adică activării inepuizabilului potențial, a „puterii” pe care o avem înlăuntrul nostru. Toată chestiunea este cum vom activa și cum vom „deștepta” (termen iubit de Noua Eră) și cum vom folosi această putere sau energie. Vă amintesc că energia, (prana în limba hindusă, chi în chineză, energia mondială sau energia universală), este cel mai important cuvânt-cheie al concepției despre lume a Noii Ere.
Prin urmare:
a) Meditația și auto-evoluția sau auto-realizarea (adică auto-îndumnezeirea) nu sunt decât deșteptarea și mânuirea acestei energii (deșteptarea kundalinei și „deschiderea chakrelor”, potrivit terminologiei new-age-iste).
b) Așa-numitele vindecări alternative nu sunt nimic altceva decât deblocarea acestei energii, de vreme ce boala se datorează, spun ei, blocării acestei energii.
c) Așa-numitele arte marțiale ale Orientului nu sunt decât mânuirea acestei energii pentru gimnastică, apărare și atac.
De vreme ce am menționat destule despre așa-zisa „gândire pozitivă” (amintesc aici cartea pururea-pomenitului Pr. Antonie Alevizopoulos: „Autocunoașterea, auto-realizarea, mântuirea”, care este cea mai bună carte pentru subiectul nostru, din perspectivă ortodoxă), să spunem și despre confuzie că:
6. „Gândirea pozitivă” și gândul bun sunt identificate. În baza celor spuse mai sus, cred că nu trebuie să insistăm în mod deosebit. Este limpede că gândirea pozitivă este de fapt magie. Deoarece, ce altceva decât magie este faptul că adeptul gândirii pozitive poate, de pildă, să împrăștie ceața pentru a se efectua zborul cursei aeriene anulate sau să oprească un tren care vine spre el, mobilizându-și „puterea” pe care o are înlăuntrul lui? În timp ce gândul cel bun, așa cum spunea și pururea-pomenitul Stareț Paisie, este altceva. Este să te pui în situația celuilalt și să vezi lucrurile și situațiile prin prisma dragostei și a smereniei, străduindu-te să afli îndreptățire pentru lipsurile și greșelile celorlalți. Să ne aducem aminte de povestirea din „Pateric”, în care se spune că un frate a intrat în chilia altui frate. Chilia era foarte îngrijită. Atunci fratele care a intrat a pus gândul cel bun și a spus: „Așa cum este sufletul fratelui, la fel este și chilia lui”. Același frate a intrat într-o altă chilie, foarte neîngrijită. Dar și de data aceasta a pus gândul cel bun și a spus: „Fratele se îndeletnicește cu cele duhovnicești și nu are vreme să-și aranjeze chilia sa”.
7. Un subiect pentru o analiză separată este și confuzia în jurul problemei ascezei. Și aceasta pentru că multe grupări new-age-iste, mai ales cele cu premise hinduiste sau budiste, dau o mare importanță „ascezei”, izolării etc. De pildă, se trezesc la 4 dimineața, mănâncă verdețuri etc. Dar cum înțeleg ei asceza? Toată diferența provine din premisa diferită, din condițiile diferite și din scopul diferit care slujește asceza. Semnificativ este ceea ce citim în Pateric, în extrasele Sfântului Macarie Egipteanul: „Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea zmicele de finic, și iată l-a întâmpinat pe el diavolul pe cale cu secerea, și vrând să-l lovească, n-a putut. Și i-a zis lui: multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată orice faci și eu fac. Tu postesti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiești. I-a zis lui avva Macarie: Care este ? Iar el a zis : smerenia ta și pentru aceasta nu pot asupra ta”.
8. Relevant este și sensul diferit al „omorârii ego-ului” și al războiului împotriva egoismului. Ce înseamnă aceasta în spiritualitatea ortodoxă este mult-puțin cunoscut. Este însă necunoscut ascultătorului nebănuitor cum înțelege acest subiect un lama budist, care vorbește despre „ștergerea ego-ului”. „Ștergerea ego-ului” în chip budist înseamnă să lepede discipolul simțământul fals că există un eu separat, că există dualitatea.
9. Am menționat puțin mai înainte termenul spiritualitate. Noi îl folosim, însoțit de obicei de adjectivul ortodoxă (spiritualitate ortodoxă). Și aceasta deoarece spiritualitate este un termen iubit și de către dascălii și discipolii Noii Ere. Cum înțeleg ei acest termen? Spiritualitatea („noua spiritualitate”) se promovează în detrimentul „vechii spiritualități”, adică a Creștinismului. Noua spiritualitate o acuză pe cea veche ca fiind „separatistă”, deoarece „dogmele separă”.
10. Împortant este că Noua Eră vorbește despre Hristos, însă cu alt sens. „Hristosul” Noii Ere este așteptatul Mesia-Avatar, care va inaugura Noua Eră a Vărsătorului. Hristosul Bisericii nu este lepădat, însă este relativizat și micșorat. Hristosul Bisericii a fost, spun ei, dascălul erei anterioare, adică a Erei Peștilor, care însă a trecut.
Aduceți-vă aminte de Beattles care, prin anii 60, cântau că: „Creștinismul se va strânge, se va pierde. Noi suntem mai renumiți decât Iisus Hristos”. „Hristos nu este Dumnezeu și Mântuitor, ci unul dintre marii inițiați, asemenea lui Pitagora și istoricul Buddha Shakyamuni. Dar, mai ales, Hristos este fiecare dintre noi, spune Noua Eră. Hristos este o stare înlăuntrul omului , starea hristică”.
Așadar și aceștia se prezintă, pentru a înșela, unde și când le convine, ca și creștini. Pentru aceasta vezi în Catalogul Grupărilor incompatibile cu Credința Ortodoxă, la nr. 218, este „Comunitatea Creștinilor”, titlu sub care se prezintă Antroposofia lui Rudolf Steiner. Există grupări, cum ar fi „Viața armonioasă” a lui Robert Elias Najemy, în care fac galopuri între grupări pentru a arăta cât de buni creștini au devenit de atunci de când s-a înrolat în acea grupare. Desigur, aici avem o absurditate. Căci cum este cu putință să se numească pe sine creștin cineva care crede în karma și reîncarnare și primește un nou mesia, cel al Noii Ere, care este – mai degrabă a fost, pentru că a murit anul trecut – indianul guru Sathya Sai Baba? Aceasta absurditate însă are și rațiunea ei absurdă. Adepții gurului new-age-ist cred că au devenit creștini mai buni decât am fost noi mai înainte, deoarece ei dau alt sens lui Hristos și Creștinismului. Ei cred că, fiind oameni ai Noii Ere a Vărsătorului, înțeleg mai profund și mai bine decât noi și pe Hristos al nostru, Hristos – potrivit lor – al Erei Peștilor.
11. Cât despre sensul pe care îl dă esoterismul ocult cuvântului antihrist, luați aminte la cele scrise în Dicționarul Esoterismului : „Lucrarea celui care în Occident se numește «Principiul Hristic» este să structureze forme pentru exprimarea calității și a vieții. Este lucrarea caracteristică a celei de-a doua fețe a dumnezeirii. Lucrarea lui antihrist este să distrugă forme și aceasta este de fapt lucrarea primei expresii a dumnezeirii. Dar lucrarea distrugătorului nu este lucrarea magiei negre. Iar atunci când umanitatea incultă consideră că antihrist lucrează cu partea neagră, greșeala ei este mare. Lucrarea lui este atât de binefăcătoare, ca aceea a feței structurate și este, simplu, vrăjmășia omului pentru moartea formelor, care îl face să considere lucrarea distrugătorului drept «neagră», ca opus al voii dumnezeiești și ca distrugător al dumnezeiescului program”. În cele din urmă, antihrist, cu sensul negativ, este pentru Noua Eră ceea ce împiedică impunerea Noii Ere. Adică antihristul suntem noi creștinii.
Și pentru că vorbim despre confuzie, va trebui să nu uităm că unii adepți ai Noii Ere citesc și Filocalia. Însă nu o înțeleg creștinește, ci o denaturează, înțelegând-o prin prismă new-age-istă. Chiar și despre Predica de pe Munte a lui Hristos ne-a scris o carte un guru indian.
12. Așadar confuzia se ține bine. Va trebui să știm că binele și răul sunt, potrivit Noii Ere, cele două fețe ale aceleiași monede. Nu poate exista una fără cealaltă. Bipolaritatea contrară dintre bine și rău aparține „cugetării vechi” și va trebui să fie exclusă.
Potrivit faimoasei Scientologii, bine este ceea ce servește organizației și rău ceea ce îi dăunează. Același lucru este valabil și cu definiția moralului și a imoralului.
13. De asemenea este interesant să vedem ce sens dau ei cuvântului dragoste. Dragostea, care atât de mult mișcă sufletește în zilele noastre, dar și în fiecare epocă, nu este aceea pe care o știm. Tipic este înțelesul termenului dat de budismul tibetan.
La început trebuie să spunem că budismul folosește mai mult termenul milă decât termenul dragoste. Potrivit exprimării fostului „mare dascăl” al lojii masonice, Eustatios Liakopoulos, care acum vreo douăzeci de ani s-a făcut lama budist, cu numele Kunzang Tinley Dorje Tsal, „…mila, ca element principal al budismului, este mai înaltă și mai practică decât dragostea” .
Așadar, mila, potrivit budismului (ca și ceea ce numim noi dragoste creștină), nu este o faptă morală, ci o parte a unei tehnici. A tehnicii auto-evoluției, pe care o urmează cel care pășește pe „Cărarea” budismului. Așadar, în ultimă analiză, practicarea milei, ca și cea a dragostei, se identifică cu practicarea meditației.
Faptul că mila și dragostea nu sunt fapte morale, ci parte a tehnicii meditației, se vede și din definiția lor. Deci milă înseamnă „eliberarea din iluzia unui ego diferit”, eliberarea din iluzia dualității, a alterității. Cazul pe care l-am menționat este, cred, tipic pentru a ne face o idee despre cum se poate cineva băga singur în capcană, trăgând concluzii greșite din folosirea unui cuvânt, care lui îi este familiar, dar în alt mediu religios sau cultural se folosește cu un sens cu totul diferit. Concret: În textele budiste care se traduc în greacă, termenul sanscrit maitri (djamba în limba tibetană) îl traduc cu termenul grecesc dragoste. Același termen în engleză este tradus prin kindnness (bunătate, noblețe). Așadar, cel care ignoră cele pe care am, încercat să le analizăm mai sus, citind și ascultând despre dragoste, crede că termenul acesta în budism are sensul pe care îl are și la noi. Dar aceasta nu este corect.
Dovadă este faptul cum se evaluează în hinduism și budism o faptă de dragoste și generozitate. Dacă se face, zic ei, cu alipire (adică, am putea spune, cu participare sentimentală), atunci se evaluează negativ, deoarece cel care acționează cu alipire – fie face ceva „bun” (de pildă, o milostenie), fie face ceva „rău” (de pildă, un furt), nu-l ajută să iasă din ciclul nesfârșitelor renașteri (samsara), deoarece adună karmă negativă.
14. De multe ori confuzia nu este un păcat sau o nedreptate scuzabilă, ca să ne exprimăm juridic. De multe ori este intenționată, premeditată. Atunci vorbim nu de confuzie, ci de o înșelare intenționată, adică, în cele din urmă, de o curată lipsă de onestitate.
Cum altfel să caracterizeze cineva argumentul dascălilor new-age-iști care spune că și Biserica credea în reîncarnare până la Sinodul V ecumenic? Și nu se ostenesc să observe următoarea contradicție izbitoare, cum că credința în reîncarnare răstoarnă temelia Credinței Bisericii, care este credința în Învierea lui Hristos, mai întâi, și a noastră, mai pe urmă.
Cum să caracterizeze cineva, dacă nu o formă gravă de lipsă de onestitate, folosirea de către organizațiile Noii Ere a unor nume de Sfinți ai Bisericii noastre ca titlul al asociațiilor lor? Tipice sunt două exemple: a) „Uniunea Cercetătorilor Fenomenelor Metafizice prin Medium – «Sfântul Nectarie»” și b) „Asociația Închinătorilor Luminii Necreate – «Sfântul Patapie»”, în spatele căreia se află organizația ocultă „Omakoeion”, deosebit de activă în organizarea de cursuri și manifestări, cu filiale în mai multe orașe ale Greciei. Cele două organizații cu nume fals, despre care am amintit mai sus, sunt menționate cu numerele 98 și, respectiv, 354 în Catalogul Grupărilor care, potrivit cu a 7-a „Conferință Panortodoxă a Delegaților Bisericilor și Sfintelor Mitropolii privind problemele eresurilor și sectelor”, sunt incompatibile cu Credința Ortodoxă.
15. Vom menționa încă o izbitoare lipsă de onestitate, adică folosirea Crucii de către Scientologie.
Credulii naivi ai propagandei organizației, numărul unu în privința periculozității mondiale, ignoră firește că crucea Scientologiei cu bare orizontale și verticale și cu razele pe care la răspândește ea (în total, așa cum sunt așeezate, opt la număr) nu are absolut nici o legătură cu Crucea lui Hristos, ci este o reprentare grafică, care simbolizează cele „opt potențiale”, prin care trebuie să treacă cineva pentru a ajunge la starea celui pur (Clear), la starea „Titanului activ” (Operating Tretan).
Catalogul termenilor folosiți cu alt sens decât cel adevărat, pe care îl înțelege cetățeanul cu pregătire medie, ar putea fi extins și mai mult. Am fi putut, de pildă, să vedem cum înțeleg organizațiile (sectele) new-age-iste – deși de multe ori înțelesul diferă de la grupare la grupare – cuvinte cum ar fi: libertatea, comuniunea, ascultarea etc. Voi arăta numai un exemplu tipic de inversare de sens. „Cugetarea veche spunea: «Ateu este cel care nu crede în Dumnezeu». Cugetarea nouă spune: «Ateu este cel care nu crede în el însuși»” (adică cel care nu crede în Sinea sa dumnezeiască, adică nu crede că este dumnezeu). Există însă cuvinte pe care Noua Eră nu le schimbă. Ci numai le minimalizează, deoarece aparțin, așa cum spune ea, „cugetării vechi”. Acestea sunt pocăința, întoarcerea de la păcat etc.
Scopul Noii Ere – așa cum ne accentua pururea-pomenitul părinte Antonie Alevizopoulos, secretarul Comisiei Sinodale privind eresurile, din 1976 până la adormirea sa din 1996, și cel mai expert în subiectele ereziilor contemporane în spațiul ortodox extins, cu o mulțime de cărți pe care le-a scris și cu o uriașă lucrare de ajutorare a victimelor eresurilor -, scopul ei nu este să golească Bisericile, ci să le umple cu oameni care au cugetarea schimbată. Scopul este schimbarea cugetării și cultivarea sicretismului. Nimicirea oricărei revendicări a Adevărului și a exclusivității. Numai că această pretenție new-age-istă se proclamă a fi Adevărul absolut și devine astfel intolerabilă de către ceea ce este diferit. Adică devine exact ceea ce acuză că sunt cei care o critică.
Acum, care sunt armele noastre împotriva carcatiței Noii Ere? Vom consemna aici pe scurt numai câteva cugetări. Armele noastre sunt adevăratele arme ale Luminii, adică preaputernicul Adevăr, Care în ultimă analiză este Însuși Hristos, deoarece Hristos este Adevărul. Iar unealta noastră în această luptă este delimitarea credinței, care se va face prin catehizare corectă și prin adâncirea în credința noastră datorită trăirii ei.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
