Când un monah pribeag a ajuns la marginea unui sat şi, ostenit, s-a asezat sub un copac pentru a înnopta, degrabă a alergat către el un sătean strigând:
– Piatra! Piatra! Dă-mi piatra!
– Care piatră? a întrebat călugărul.
– Părinte, noaptea trecută am avut un vis şi Dumnezeu mi-a zis că de voi merge la marginea satului pe înserat, un călugăr îmi va da ceva care mă va face bogat pentru totdeauna.
Atunci bătrânul monah a scotocit prin desaga-i ponosită şi a scos o piatră de mult preţ, zicând:
– Gândesc că despre piatra asta grăia Dumnezeu. Am găsit-o ieri prin padure. Ia-o dacă o doreşti.
Săteanului nu-i venea să-şi creadă ochilor: ţinea acum în mână unul dintre cele mai mari diamante pe care şi le închipuise vreodată! De bucurie l-a luat pe călugăr în casa sa, însă somnul nu s-a atins de genele lui toată noaptea.
Dis de dimineaţă a venit cu piatra preţioasă la călugăr şi i-a zis:
-Avva, nu pot lua diamantul. Mai bine dă-mi, rogu-te, acea bogăţie care te-a lăsat să-mi dai în dar această piatră preţioasă fără nicio părere de rău!
George Crasnean
