Potrivit tradiției creștine, Sfânta Cruce ar fi fost lucrată din trei feluri de lemn: cedru, chiparos și măslin sau chiparos, ulm și merișor. Acest lucru se întemeiază pe următoarea profeție: „Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul și merișorul la tine vor veni, cu toții laolaltă, ca să împodobească locașul cel sfânt al Meu și Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele” (Isaia 60, 13). Acest „loc” unde se odihnesc picioarele Domnului a fost interpretat ca fiind postamentul de la baza Sfintei Cruci.
“Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui; să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul; să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorat la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmașului. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți Sfinții în veci. Amin!”
Pomul din care a fost făcută Sfânta Cruce
Potrivit tradiției locale, Mănăstirea Sfânta Cruce din Ierusalim a fost zidită pe locul de unde a fost tăiat copacul, din care a fost făcută Sfânta Cruce a Mântuitorului. Se mai crede ca tot aici a fost înmormântat Adam, cu toate că există și alte câteva tradiții legate de locul de înmormântare al acestuia, una dintre ele identificând locul cu piatra de pe Golgota, pe care a fost înălțată Sfânta Cruce.
Pomul Sfânt, potrivit tradițiilor locale, care au și fost înfățișate în Icoanele zugrăvite în capela mănăstirii amintite, a avut la origine trei semințe (măslin, chiparos și cedru), pe care Avraam i le-a dat lui Lot. Luând semințele, Lot le-ar fi plantat lângă cortul său, udându-le numai cu apă din Iordan. Din aceste semințe ar fi crescut un capac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Locul exact al rădăcinii Pomului celui Sfânt se află în incinta mănăstirii, într-o capelă subterană, fiind încadrat cu marmură și bronz. Prin partea stângă a Bisericii, o ușă conduce, printr-un culoar strâmt, la camera cu pricina. În această capelă sunt așezate mai multe Icoane ce înfățișează istoria Copacului: Lot, scăpând din Sodoma; Avraam, dând lui Lot cele trei semințe; Lot, plantând semințele; Lot, udând Copacul Sfânt cu apa din Iordan; tăierea Copacului și cărarea acestuia spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mântuitorului în vederea soldaților romani, a Maicii Domnului și a Mariei Magdalena; Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Această tradiție, prezentă astăzi în Ierusalim, și-ar avea începutul prin secolul al XIII-lea, când episcopul romano-catolic Jacopo de Voragine, din Geneva, o consemnează în cartea “Legenda de Aur”. Acesta, în legenda numită “Viața lui Adam”, spune că Set ar fi așezat trei semințe diferite în gura lui Adam, mai înainte de a-l îngropa, iar din acestea ar fi crescut un pom cu trei tulpini, una de cedru, una de chiparos și alta de măslin, din care a fost confecționată Crucea Mântuitorului. Set ar fi avut cele trei semințe de la un Înger care păzea porțile Raiului.
În altă legendă, același autor apusean spune că Sfânta Cruce ar fi fost confecționată dintr-un lăstar provenit din “pomul cunoașterii binelui și a răului”, din care a mâncat Adam. Acest lăstar ar fi fost plantat de către Set pe mormântul tatălui său, Adam, unde ar fi rămas până în vremea regelui Solomon. În vremea regelui Solomon, din copacul cu pricina s-ar fi construit un pod deosebit, pentru a permite trecerea peste o mlaștină a reginei din Saba. Tradiția mai spune că regina, simțind un fior în inima ei, când a pășit pe acel pod, ar fi îngenuncheat și l-ar fi sărutat. Mai apoi, i-ar fi spus regelui că prin acel lemn se va întări o nouă împărăție, profețind astfel Împărăția lui Hristos. Neînțelegând ce înseamnă aceasta, regele ar fi luat lemnul și l-ar fi îngropat pe un munte, în apropiere de Ierusalim. În vremea Mântuitorului, acel lemn a fost ales pentru Sfânta Cruce, căci părea al nimănui și foarte rezistent.
Potrivit unei alte tradiții, cei trei copaci din care a fost făcută Sfânta Cruce, care au crescut într-o singură tulpină în condiții necunoscute, au fost folosiți pentru a construi Templul din Ierusalim. În vremea lui Irod, când Templul a fost reconstruit, lemnul respectiv, care nu își mai găsea locașul în noua construcție, ar fi fost lăsat într-o magazie lăturalnică. Apoi, când s-a hotărât Răstignirea lui Iisus Hristos, iudeii ar fi luat acest lemn greu și nefolositor și ar fi făcut din el Sfânta Cruce.
Lemnul Sfânt, după Răstignire
După coborârea de pe Cruce, Sfânta Cruce, împreuna cu celelalte două cruci, a fost luată de soldați și aruncată într-o cisternă de apă din apropiere. Cu timpul, cisterna săpată în piatră s-a dezafectat, iar oamenii au început să arunce în ea gunoiul. După aproape trei secole, în anul 326, când Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a început să caute Sfânta Cruce, aceasta a poruncit să se sape în jurul Ierusalimului. Se mărturisește că, fiind aflate cele trei cruci, Sfânta Cruce a putut fi diferențiată de celelalte două prin puterea de tămăduire pe care o avea asupra celor bolnavi.
Lemn din Sfânta Cruce a fost dăruit mai multor mănăstiri și catedrale din lume, ca binecuvântare, iar o mare bucată a fost așezată în Biserica Învierii, din Ierusalim, sfințită în ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci a fost așezată în ziua de 14 septembrie, când aceasta a fost înălțată înaintea poporului și scoasă spre închinare, de către Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului.
Teodor Danalache
Sursa: http://crestinortodox.ro
