Întrebare: Părinte Rafail, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?
Părintele Rafail (Noica): Nu te poți păzi! Și ce am spus altor tineri vă spun și vouă astăzi: Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ți se pare teribil de greu, nu este greu deloc; este cu neputință! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că „voi putea eu vreodată să ajung la asta?” – firea ta mărturisește că „lucrul acela nu face parte din mine”, nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu așteptați mai puțin decât cele cu neputință. Dumnezeu numai în cele cu neputință lucrează, că cele cu putință le facem noi. Nu Dumnezeu învârte în mămăliga ta! Dar dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu, numai Duhul lui Dumnezeu în tine va putea lucra.
Vrei să te păzești de gânduri? Dumnezeu să te ajute, și fă asta: de câte ori vezi un gând rău în inima ta: „Doamne, uite ce este în mine!”. Și cere lui Dumnezeu! Poate ai nedumeriri: „Dar de ce este păcătos gândul ăsta?”. Întreabă-L pe Domnul! Leagă și dezleagă „în duh și în adevăr”.
Vrei să știi cum să nu-l mai faci? Cere Domnului: „Cum să nu mai fac?”. Cere Domnului apărare să nu cazi în păcat. Întotdeauna cu Domnul lucrează. Dumnezeu, știind că ne dă porunci, cuvinte cu neputință omului de urmat, total cu neputință, pretind eu, nu așteaptă ca eu să le împlinesc; așteptă ca eu, văzând că nu sunt acela care ar trebui să fiu, să zic: „Doamne, fă Tu ceva! Du-mă Tu pe calea Ta!” Cum zice Hristos, și zice și apostolilor: „Precum zic iudeilor, așa zic și vouă: Unde merg Eu, voi nu puteți să mergeți” (Ioan 13,33). Nu puteți! „Dar veți veni mai pe urmă” (Ioan 13,36). Când mai pe urmă? După pogorârea Duhului Sfânt. Acea pogorâre facă-se vouă și tuturor.
Întrebare: Cum putem ajunge la rugăciunea curată, la statornicia gândului în rugăciune?
Părintele Rafail (Noica): Iarăși vă zic: Este cu neputință! Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest „cu neputință” să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea… Când spunem în rugăciunea de Mulțumire de după Sfânta Împărtășanie, „să-mi fie mie aceste merinde pentru viața de veci”, ce este această merinde? Este împuternicire; când ești slăbănogit, că ai muncit mult, te așezi nițel, îți tragi sufletul, mănânci ceva, și-o iei din nou de la început, și continui să lucrezi.
Așa sunt și aceste „merinde”, Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta Împărtășanie, dar toate sfințeniile Bisericii: aghiazma, untdelemnul sfințit la Sfântul Maslu, anafura și tot ce este sfințenie, lucruri prin care putem să continuăm viața pocăinței noastre, ba să o facem și lucrătoare și, „ajungând la Cel Neajuns” (cum zice despre magi Acatistul Maicii Domnului), și noi să ajungem la Cel Neajuns. Adică cele cu neputință omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră.
Și aici profit ca să vă spun încă un lucru: De multe ori am avut și eu întrebarea, și mulți tineri m-au întrebat: „Dar dacă Dumnezeu știe toate, de ce trebuie să mă rog și să-I spun?” Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă, singrul fel în care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând: „Doamne, vreau asta”, Dumnezeu știe că vreau; dar făcând așa, încep o împreună-lucrare. Uneori e poate singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci „Doamne, dă-mi răbdare!” este deja o împreună-lucrare, Dumnezeu vrea să-mi dea răbdare. De ce? Fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător. Vine un moment în care pot să-mi manifest răbdarea? Încerc cum pot. Voi reuși sau voi cădea – vedea-voi! Dar deja, cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună-lucrez cu Dumnezeu în mântuirea mea. Nu aștept: „Pică, pară mălăiață, în gura lui nătăfleață!”. Fac și eu ceva. Și ce pot face? Întâi să cer Domnului: „Doamne, dă-mi asta!”
Sursa: Ieromonah Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002
