Un locuitor din Asia Mică povestea că în satul lor era un izvor de agheasmă. Odată, când li s‑a îmbolnăvit un animal, tatăl a trimis un copil de turc, care era slujitor la ei, să aducă urciorul cu agheasmă, dar acestuia i‑a fost lene să meargă până la izvorul de agheasmă şi a luat apă de la un izvor mai apropiat. Când a adus apa şi tatăl a stropit animalul, acesta s‑a ridicat îndată. Atunci copilul de turc s‑a cutremurat şi a mărturisit:
− Afendi, credinţa voastră a creştinilor este mare. Apa nu este de la izvorul de agheasmă.
Dar acela a primit‑o ca agheasmă şi după credinţa lui s‑a făcut şi vindecarea animalului.
*
Un creştin s‑a dus să se închine la Ierusalim, să devină hagiu. O creştină evlavioasă i‑a cerut să îi aducă o bucăţică mică din Cinstita Cruce, ca s‑o aibă ca binecuvântare şi ca păzitoare. Acela însă, fie pentru că a uitat, fie pentru că nu a putut, la întoarcere a luat o bucăţică de lemn din corabia cu care călătorea şi a dat-o femeii. Femeia, când a văzut‑o, s-a bucurat şi a sărutat‑o, păstrând-o cu mare evlavie. Când se întâmpla ca oameni bolnavi să‑i ceară ajutorul, ea îi însemna în chipul Crucii cu acea bucăţică de lemn şi se vindecau. În cele din urmă cel care i‑a dat bucăţica de lemn s‑a mirat văzând acele vindecări şi a fost nevoit să mărturisească adevărul. Dar acea binecuvântată femeie, datorită marii ei credinţe şi evlavii pentru Cinstitul Lemn, îi vindeca pe bolnavi chiar şi cu acea bucăţică de lemn din corabie.
*
„Într‑una din multele dăţi, când mergeam cu preotul din satul meu, povesteşte părintele Grigorie, duhovnicul de la Mănăstirea Metamorfosi, ca să slujim în satul Amfipolis, am întâlnit un om în vârstă care pe atunci ajuta Biserica de aici. Discutând împreună cu el, ne‑a povestit o întâmplare din timpul stăpânirii turceşti, când el avea doisprezece ani:
Ofiţerul turc din sat se îmbolnăvise grav şi alerga pe la doctorii din împrejurimi. A ajuns până la Tesalonic, dar nimeni nu‑l putea ajuta, iar starea sănătăţii lui se înrăutăţea. În cele din urmă boala l‑a ţintuit la pat. Într‑o bună zi, deznădăjduit fiind, şi‑a adus aminte de Sfânta «Fotida», Bisericuţa Sfintei ce era soră după trup cu Sfânta Fotini. Această Bisericuţă se află la o depărtare de aproape un kilometru de sat. Aici este un izvor din care curge până astăzi agheasmă, numită «Agheasma Sfintei Fotida». «Sfânta Fotida mă va vindeca», îşi spunea el. A poruncit, aşadar, epitropului de atunci al bisericii din Amfipolis să‑i aducă agheasmă de la Sfânta Fotida.
Epitropul nu putea să se împotrivească. Ieşind însă din casa ofiţerului, a zis în şoaptă: «Crezi că‑ţi voi aduce agheasmă de la Sfânta noastră ca s‑o pângăreşti?». Apoi a plecat, a socotit timpul pe care l‑ar fi făcut dacă ar fi mers până la Bisericuţă şi înapoi, pentru ca ofiţerul turc să nu‑şi dea seama de înşelăciune şi să‑l pedepsească, a luat apă obişnuită şi i‑a dus‑o în loc de agheasmă.
Când i s‑a adus aşa‑zisa agheasmă a Sfintei Fotida, ofiţerul turc a poruncit să fie ridicat din pat, a plâns şi cu evlavie şi lacrimi în ochi a spus de două ori:
− Sfântă Fotida, ajută‑mă! Sfântă Fotida, ajută‑mă!
A luat «agheasma», aşa cum o socotea el, a băut‑o şi a doua zi era sănătos. Toţi au rămas uimiţi, mai ales epitropul care ştia ce făcuse. Credinţa, evlavia şi încrederea ofiţerului în Sfânta Fotida, precum şi mijlocirile ei l‑au tămăduit”.
Extras din Asceți în lume – Ierom. Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos.
