Povestea asta s-a întâmplat în urmă cu mulți, mulți ani și mi-a povestit-o bunica într-o noapte de Crăciun. Dar, dacă stau și mă gândesc, la fel de bine ar putea avea loc și în anul Domnului 2022. De ce nu?
„Era o zi de iarnă rece, umedă, fără soare. Chipurile trecătorilor încremeniseră de la frig, dar și de la grijile pentru pregătirile febrile. Orașul, împodobit cu lumini sclipitoare și stridente, devenise scena deschisă a forfotelilor dinainte de Crăciun. Magazinele ofereau soluții de cadouri ultimilor întârziați, concertele de tot felul însuflețeau atmosfera, copiii alergau de zor din casă în casă pentru a vesti Vestea cea bună a Nașterii Domnului, voioși și dornici de a-și primi cuvenita răsplată. Gospodinele trebăluiau fără vreme de răgaz prin bucătărie pentru a pregăti bunătățile pentru masa festivă. Ferestrele luminate și împodobite te îmbiau înăuntru. Tinere fete, cântând colinde și dănțuind, împodobeau bradul cu voioșie.
În toată această armonie, se ivi o notă discordantă. La marginea orașului, era un soi de colibă construită din cartoane, lângă un bloc. Acolo viețuia un Bătrân pe care toată lumea îl socotea cam ciudat, pentru că nu avea casa lui și își ducea zilele la adăpostul acelor cartoane. Locuitorii blocului urcau și coborau cu treburi, ca în Ajun de Crăciun și îi aruncau uneori o privire nedumerită, alteori, disprețuitoare. Unii cu sacoșe, alții cu brazi, alții cu cozonacii calzi cumpărați de la brutăria din colț. Pe Bătrân nu prea îl lua nimeni în seamă. Se obișnuiseră cu el. Din când în când, vreo gospodină mai inimoasă îi oferea ceva de mâncare, dar, în general, era lăsat în pace, pentru că oamenii nu înțelegeau ce e cu el, nici de unde a venit. Se spunea că într-o nefericită întâmplare pierduse tot ce avea.
Bătrânul acesta avea bizarul obicei de modela ornamente din zăpadă în fața blocului – stele, brăduți, castele măiestre, flori și aripi de Îngeri. În felul acesta, contribuia și el la atmosfera de Crăciun. Și mai avea un obicei bizar: ori de câte ori trecea cineva prin dreptul lui, îl învăluia într-o privire blândă și rostea un „Doamne, miluiește” pentru el. Nu știu cum se făcea, dar acel norocos trecător căpăta îndată un zâmbet pe chip, pe care-l păstra toată ziua. Era contagios.
În fine, s-a înnoptat și zarva a scăzut încetul cu încetul. La miezul nopții a bătut orologiul, artificiile au început să țâșnească din toate colțurile. Lumini și fum, pocnitori, închinări de pahare, degustări de bunătăți, îmbrățișări și zâmbete, urări și telefoane sunând insistent. Dar chiar în acel moment un Înger al Domnului avu neinspirata idee să plece cu sacul, ca să ceară daruri pentru Pruncul Iisus. E drept că magii își aduseseră darurile lor, la fel, și Îngerii, cântarea, iar păstorii, închinarea. Îngerul nostru spera însă că va putea strânge câte ceva și de la toți cei care azi Îl sărbătoreau atât de festiv pe dumnezeiescul Împărat nou-născut.
Trecu din casă în casă, aducând vestea și cerând câte ceva. Nu pot să vă spun că cei mai mulți dintre cei ce sărbătoreau erau atât de veseli, încât nici nu i-au auzit glasul și nici nu i-au simțit prezența. Dar ce spun? Cei mai mulți, erau atât de îmbătați de bucuria serbării, încât nici nu mai știau ce sărbătoresc. În sfârșit, nu putem spune că nu a primit nimic, ba chiar a primit daruri minunate, dat totuși ceva lipsea. Unii i-au dat colinde, alții covrigi calzi, bucate alese, alții niște bănuți pentru zile negre, alții flori, alții, hăinuțe pentru Pruncuț și câte și mai câte daruri alese.
După multe ore de zburat din casă în casă, în cele din urmă s-a așezat ostenit, cu sacul plin de lucruri, lângă coliba Bătrânului, să-și mai tragă sufletul. Privi la ornamentele de zăpadă și îi plăcu ingeniozitatea lor. În sfârșit, zâmbi și el. Îl privi pe Bătrân și-l întrebă de-a dreptul:
– Dar tu ce dar ai să-mi dai?
– Ei, Îngere, cred c-ai greșit adresa. Nu vezi că eu n-am nimic?
– Bătrâne, mă lași să plec cu mâna goală?
Sărmanul, care nu mai simțea nici frigul de la uimirea întâlnirii cu Îngerul, căzu pe gânduri. Ce ar putea să-i dea? Jucăriile de zăpadă se vor topi negreșit până la Betleem. Cartoanele lui nu erau de niciun folos, iar cele câteva bucate căpătate în ajun de la bunele gospodine nu sunt potrivite ca hrană pentru un Prunc împărătesc. Ce să-i dea? Și tot cugetând și răscugetând, își auzi inima bătând ritmic și cu putere, rostind necontenit Numele Pruncului: Doamne Iisuse Hristoase… Doamne Iisuse Hristoase. Tic-tac! Tic-tac! Și cu cât cugeta mai mult, tic-tac, tic-tac, inima bătea și mai tare: Bum-Bum! Bum-Bum! Vai, ce să-i dea? Stătea și se gândea. Și inima, iarăși: Bum-Bum! Bum-Bum!
A, da, găsise!
– Bunule Înger, cred că știu ce pot să-ți dau. Uite, ia inima mea! Chiar nu am nimic altceva. Poate îi va fi de vreun folos Împăratului.
Îngerul rămase mut. De emoție, nu mai spuse nimic. Bătrânul îi întinse inima sa radios. Îngerul o luă, o puse în sacul său și-și luă zborul. Dar, minune, dintr-o dată sacul cu daruri deveni atât de luminos, încât Îngerul părea o stea zburătoare către Cer. Inima Bătrânului și mai cu putere bătea: Bum-Bum! Bum-Bum! Nevenindu-i să creadă de așa întâmplare, Îngerul se întoarse să-i trimită o ultimă salutare Bătrânului. Atunci îi veni o idee. Voia să-i facă și el un dar! Preschimbă toate jucăriile de zăpadă într-o minunată Grădină, plină de căldură și Lumină, în care fericitul își petrecu apoi tot restul vieții, până în veac”.
Încheind această poveste, bunica ne spuse: Ei, bine ar fi dacă am putea și noi să-i dăruim inima noastră Îngerului, când ne va bate la fereastră în Ajun de Crăciun adunând daruri pentru Pruncul Iisus!
Sursa: Revista Familia Ortodoxă
