– Gheronda, credeţi că am mândrie?
– Ei, există şi puţină mândrie. Cel puţin să avem mândria „normală”, atât cât prevede legea…
– Există şi mândrie „normală”?
– Ascultă, dacă cineva are anumite înclinaţii, cunoştinţe, daruri etc., chiar dacă se mândreşte puţin, are circumstanţe atenuante. Nu spun că ar fi bună această mândrie, ci că se poate îndreptăţi oarecum. Însă unul care nu are nici înclinaţii, nici cunoştinţe, nu este îndreptăţit să se mândrească, ci se impune să fie smerit. Dacă se mândreşte, este cu desăvârşire pierdut. Vezi, o infirmieră care-i face unui bolnav o injecţie cu penicilină şi îi scade temperatura, se poate să aibă un gând de mândrie, în timp ce Fleming, cel care a descoperit penicilina şi a ajutat atâta lume, câtă smerenie avea! Acesta, după descoperirea penicilinei, a mers în America. Şi acolo, în timp ce îl aplaudau ceilalţi, aplauda şi el. La un moment dat a întrebat: „Ce se întâmplă? Pe cine aplaudă?”. „Pe tine te aplaudă”. Atunci s-a pierdut cu firea. Nu-şi dăduse seama pe cine aplaudau! Vreau să spun că acela care a descoperit penicilina nu s-a mândrit, dar infirmiera care face unui bolnav injecţia şi îi scade temperatura se mândreşte. De aceea Vasilie cel Mare spune: „Lucrul cel mai important este să aibă omul poziţie înaltă şi cugetare smerită”[1]. Acest lucru are mare valoare şi este răsplătit de Dumnezeu.
Văd smerenia pe care o au unii ofiţeri cu grade înalte şi mândria pe care o au nişte simpli poliţişti. Odată a venit la Colibă un subofiţer de jandarmi cu un aer de superioritate şi spunea, spunea… „Sunt sergent de poliţie, sunt aşa, sunt pe dincolo!”. Comandant de Poliţie să fi fost şi nu ar fi vorbit astfel. Înfricoşător! Iar alţii cu bogăţii, cu poziţii înalte, cu aptitudini, au o smerenie şi o simplitate!… Se simt ca şi cum nu ar avea nimic. Sunt ofiţeri superiori care nu îşi poartă uniforma ca să nu fie cinstiţi. Îmi amintesc de un general care avea multe decoraţii de război. Când trebuia să meargă la vreo paradă militară, spunea: Ce greu îmi este să mă încarc acum cu decoraţii…”. Iar un altul, care primise un singur galon, îşi purta mereu uniforma ca să-l arate. Îşi pusese chiar şi o tresă mai groasă, atât cât să nu-l aresteze, căci există regulament care prevede cât de lată trebuie să fie tresa. Sărmanii oameni!
– Gheronda, adică atunci când cineva are o poziţie neînsemnată şi se mândreşte, ce arată prin aceasta? Că este neghiob?
– Numai o dată? De multe ori!
[1] Textul nu a fost identificat.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
