Pr. Stephen Holley, fost pastor baptist californian stabilit în România: Aici mă simt deja cu un picior în Rai

„Ro­mânia e casa noastră și aici vrem să fim înmor­mântați, când Dumne­zeu ne va chema la El. De când ne-am mutat aici, eu oricum mă simt deja cu un picior în Rai”, a declarat, pentru Formula AS, Părintele Stephen Holley, slujitor la Biserica „Sfântul Haralambie” din Iași.

În interviul publicat înainte de sărbători, preotul spune cum a ajuns să se convertească la Ortodoxie împreună cu soția și ce le explică tinerilor din România la sesiunile de consiliere premaritală.

Viitorul preot Stephen Hol­­­ley a primit botezul ortodox în America, la vârsta de 47 de ani, după ce fusese, timp de 27 de ani, pastor baptist. A ajuns în comunitatea baptistă datorită soției. Iar în Ortodoxie au pășit împreună, după ce, în California, în viața lor au reapărut căutările spirituale.

„Ca protestant, se deschid câteva ferestre, ici, colo, și intră lumina, dar încă sunt multe locuri în întu­ne­ric. Ca ortodox, cineva dă întreg acoperișul jos și toată casa e inundată de lumină”, explică Părintele Stephen Holley.

Cum a ajuns în România

Au ajuns în România în 2013, după întâlnirea cu o româncă din America. Prima dată când a ajuns la Iași, viitorul preot ortodox nu călătorea cu soția.

„Am fost fascinat de România și de români! Când am plecat, cei din Iași mi-au dat câteva ba­ga­je pline cu cadouri. So­ția mea, Marry Petty, nu pu­tu­se veni cu mine, iar ei mi-au spus că darurile sunt pen­tru ea”, își amintește Părintele Stephen Holley.

Părintele Stephen Holley slujește la Parohia „Sfântul Haralambie” din Iași, unde rugăciunile sunt oficiate în română și engleză. Foto: Parohia ”Sfântul Haralambie” din Iași

 

„«Păi, nu o cunoaș­teți!». «Da, Părin­te, dar ne-ați vor­bit atât de mult de ea, încât ni se pare că o cunoaș­tem la fel de bine ca și pe dumneavoas­tră». Am în­ce­put să plâng ca un copil, am fost atât de emo­ționat și de re­cunoscător, încât era să cad din picioare. Doi bărbați m-au sus­ținut la timp.”

La următoarea călătorie, a venit la Iași cu soția, Mary Patty. Și, la fel cum împreună au decis cândva să se convertească la Ortodoxie, tot împreună au decis să se stabilească în România. Prezența lor la Iași și faptul că la Biserica „Sfântul Haralambie” se slujește în română și engleză, a atras numeroși tineri străini, care mulți se convertesc la Ortodoxie.

Pr. Stephen Holley și pr. Radu Brînză la o întâlnire cu tinerii organizată de Pro Vita Iași, Departamentul de Misiunea Pro-Viață al Arhiepiscopiei Iașilor. Foto: Pro Vita Iași

 

„În SUA, în Ca­li­fornia, sunt mulți stu­denți care s-au convertit la Ortodoxie”, spune Părintele Stephen Holley. „Un preot a fost în­trebat de unul dintre profesorii uni­ver­sitari de ce se întâmplă asta, de ce aleg această cale cei mai buni stu­denți. Preotul i-a spus: «Pentru că au min­te și rațiune să vadă adevărul, când el se află exact în fața lor».”

Sfaturi pentru tineri: Ce este căsătoria

Părintele urmează să publice o carte intitulată „Cum să-ți alegi partenerul potrivit în viață”. „Vin la mine și spun că vor să se căsătorească și-i întreb: «De ce?». «Pentru că ne iubim!» Cel mai rău motiv pentru care vrei să te căsătorești!”, comentează Părintele Stephen Holley.

„Înainte să ai dragoste, trebuie să ai încredere, ăsta e fundamentul oricărei rela­ții. Abia după încredere vine dragostea. Oa­menii cred că dragostea e un dar pe care îl pot primi de la alții. Adevărul e invers: dra­gostea înseamnă a da tu, a dărui, a te dărui. La al treilea nivel al piramidei sunt impli­ca­rea, an­ga­jamentul, asumarea responsa­bi­li­tății perso­nale.”

Împreună cu Pr. Dragoș Bălinișteanu de la Parohia Curagău, județul Iași, care vrea să învețe de la Părintele Stephen Holley cum să consilieze tinerii care vor să se căsătorească. Foto: Facebook / Dragoș Bălinișteanu

 

„Construiești pe încredere, apoi vi­n dra­gostea, apoi implicarea, așa poți să ai o relație potrivită și bună. Cununia e o taină sfântă, nu doar un prilej de distracție. Când înțelegi asta, întreaga viață ți se transformă”, mai explică părintele.

„Cel mai bine e să învățăm să uităm și să iertăm. Și, desigur, să avem un dezvoltat simț al umorului. Nu se spune la Sfânta Liturghie «Bucu­rați-vă!»? Păi, să ne bucurăm, atunci!”

Pr. Stephen Holley aplică metode de învățare experiențială la întâlnirile cu tinerii, cărora le explică cum să-și ierarhizeze nevoile sufletești și ce să prioritizeze într-o relație de iubire. Foto: Pro Vita Iași

„Dragostea este definită prin a da, despre asta se vorbește și în Biblie. «Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3, 16). La fiecare slujbă a cununiei se spune: «Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea» (Efeseni 5, 25)”, mai spune Părintele Stephen Holley.

„Dragostea se dăruiește de bună voie. Trebuie s-o dai, și ca s-o poți da trebuie să ai o bază de încre­dere, pe care orice relație se bazează, abia apoi te poți implica. Încredere primești, dragoste dai.”

Foto credit: Panteaclaudiu.ro (Pr. Stephen Holley și doamna preoteasă Mary Patty la Marșul pentru viață 2017 de la Iași)

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Icoana Maicii Domnului „Oglinda” – Mănăstirea „Sfântul Pavel”, Athos

Next Post

Apostolul zilei (Iacov 2, 14-26)

Related Posts
Total
0
Share