Dragi copii,
Duminica de astăzi are un nume neobișnuit. Ea se cheamă „a Înfricoșătoarei Judecăți”. De ce se numește așa? Pentru că la sfârșitul lumii va fi o judecată care unor oameni le va aduce multă bucurie, iar altora multă durere. În Evanghelia de astăzi, Domnul Iisus Hristos ne spune ce se va întâmpla atunci, pentru a ști ce să facem ca să avem parte de bucurie, nu de durere.
Ca oameni credincioși, la Crăciun noi L-am văzut pe Domnul Iisus Hristos copil mic; la Bobotează, L-am văzut botezat în râul Iordan de Sfântul Ioan Botezătorul; înainte de Paști, o să Îl vedem răstignit pe cruce; de Paști o să Îl vedem înviat din morți; de Înălțare o să Îl vedem urcându-Se la Cer și șezând de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Dar toți oamenii, indiferent dacă au fost credincioși sau nu, Îl vor mai vedea o dată. Această lume se va sfârși cândva și, atunci, Domnul Iisus Hristos va veni din nou în lume și va judeca ce a făcut fiecare om. După această judecată, fiecare dintre noi își va continua viața în veșnicie după cum și-a trăit viața pământească.
După judecată, unii dintre oameni vor rămâne pentru totdeauna cu Dumnezeu și cu toți oamenii care au făcut binele și ale căror sufletele au devenit bune. Alții, care au făcut lucruri rele și nu s-au îndreptat, vor rămâne singuri, fără Dumnezeu și fără niciun om. De ce se va întâmpla așa? Pentru că cei care au fost prieteni cu Dumnezeu în această viață vor fi mereu alături de El, iar cei care L-au respins în această viață nu vor putea să-I fie alături în veșnicie.
Judecata se va desfășura simplu. Mântuitorul Iisus Hristos va fi alături de toți Îngerii. De ce vor fi și Îngerii? Pentru că, mereu, în viața noastră Dumnezeu trimite Îngerii să ne învețe ce să facem. Gândurile noastre bune ne sunt date de Îngeri. Dacă nu le ascultăm, pe Dumnezeu nu Îl ascultăm.
Iisus Hristos va spune oamenilor care și-au umplut sufletele de bunătate: „Veniți și moșteniți Împărăția pregătită vouă de la facerea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.
Dintre aceștia, mulți se vor mira, căci ei nu L-au văzut pe Hristos flămând, ori fără haine, ori bolnav, ori la închisoare. Și ei vor întreba: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?”
Iar Iisus Hristos le va spune: „Adevărat vă spun, pentru că ați făcut unuia din acești frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-ați făcut”. Cine sunt acești frați mai mici ai lui Dumnezeu? Sunt ceilalți oameni.
Da, dragi copii, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a numit pe noi, pe oameni, frații Lui. Dacă El așa ne-a numit, trebuie să fim conștienți că așa suntem. Și că, de câte ori ajutăm pe cineva, Îl ajutăm și Îl bucurăm pe El. De aceea El spune la Judecata de Apoi despre cei care vor avea viața veșnică că vor fi „moștenitori”, adică Dumnezeu îi va face părtași la Împărăția Iubirii veșnice.
După aceste explicații, urmează partea înfricoșătoare a Judecății. Iisus le va spune celor care nu i-au ajutat pe alți oameni: „Duceți-vă de la Mine în focul cel veșnic, care este gătit diavolului. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat”.
Și acești oameni se vor mira, neștiind când nu L-au ajutat pe Iisus. Ei vor zice: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?”
Iisus le va răspunde: „Adevărat vă spun: întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut”. Adică nu i-au ajutat pe alți oameni și, astfel, nu L-au ajutat pe El.
Când un om are nevoie de ajutorul nostru și noi îl ajutăm, crește și dragostea noastră față de acel om, și dragostea față de Dumnezeu. Dar dacă nu îl ajutăm, atunci sufletul nostru devine mai egoist și se depărtează și de acel om, și de Dumnezeu.
Dragi copii, să ne pregătim de acum, din copilărie, să fim cu Dumnezeu pentru totdeauna. De acum, de când suntem mici, să ne dăm seama că vecinul, colegul nostru este fratele mai mic al Domnului Iisus Hristos. Dacă suntem buni cu el, cu Dumnezeu suntem buni și, astfel, ne apropiem de Dumnezeu. Și așa vom fi cu Dumnezeu – aici și pentru totdeauna. Pentru a fi veșnic cu Dumnezeu, noi trebuie să facem doar atât cât putem, iar El va face restul. Vedeți, noi deschidem ochii și zărim soarele. Doar atât facem și câtă lumină vedem. Așa e și cu Dumnezeu: facem puțin, iar El ne dă mult. Dar trebuie să facem ceva!
Iată o întâmplare despre cât de milostiv este Dumnezeu:
Într-un oraș din Africa, trăia un om care se numea Petru. Tot orașul știa că Petru e un om foarte zgârcit și așa de rău, încât bătea pe oricine îi cerea ceva de pomană. Odată, săracii din acel oraș stăteau de vorbă despre oamenii care i-au ajutat de-a lungul timpului. Discutând, și-au dat seama că Petru nu ajutase pe nimeni.
Atunci au zis: „Nimeni nu va primi vreodată ceva de la Petru. Așa om rău foarte rar ți-e dat să vezi”.
Dar printre acești săraci era unul tare bun la suflet. Supărându-se că toți ceilalți au spus cuvinte rele despre Petru, a zis: „Eu o să îl fac pe Petru să îmi dea ceva”.
Nimeni nu a crezut că așa ceva este posibil.
Acesta s-a dus la casa lui Petru și a făcut ceva înțelept. Petru nu era acasă, dar omul sărac a așteptat până când s-a întors. Venea cu un car care ducea multă pâine proaspătă. Săracul i-a cerut de pomană. La început, Petru cel zgârcit nu l-a băgat în seamă. Dar săracul tot îl ruga să-i dea ceva. Petru s-a supărat. Săracul a insistat. Petru s-a enervat foarte tare și a vrut să-l bată, dar săracul s-a dat puțin mai departe. Atunci, Petru a luat o pâine și a aruncat cu ea după sărac, iar pâinea l-a lovit pe-acesta peste față.
Deși fața îl durea, săracul cel bun la suflet nu s-a supărat deloc pe Petru. El a luat pâinea și s-a dus foarte bucuros la ceilalți săraci zicând că Petru este milostiv, căci i-a dat o pâine.
Dragi copii, să vedeți ce a făcut Dumnezeu cu pâinea aceasta!
După două zile, Petru s-a îmbolnăvit, fiind gata-gata să moară. Noaptea, a visat că este la judecată. I s-au arătat toate faptele rele pe care le făcuse și nu se găsea în viața lui nici măcar o faptă bună. Dar un Înger a spus: „Totuși, i-a dat o pâine unui sărac, chiar dacă nu a dat-o de bună voie, ci a aruncat-o după el. Săracul a mâncat-o și I-a mulțumit lui Dumnezeu”.
Atunci, Dumnezeu cel milostiv a zis că singura faptă bună a lui Petru contează în fața tuturor lucrurilor rele ale lui. Îngerii s-au bucurat și au spus:
– Mergi, Petru, și adaugă fapte bune la pâinea aceasta, ca să nu te ia demonii și să te ducă în iad.
Petru s-a trezit și s-a gândit la viața lui de până atunci. Apoi, și-a dat seama ce inimă are Dumnezeu, dacă, pentru o pâine, era gata să-i șteargă toate păcatele!
Din acea zi, le-a dat de pomană tuturor celor care cereau ceva de la el. A început să meargă la Biserică, iar sufletul său a devenit atât de curat, încât Petru a ajuns sfânt. Îl sărbătorim în fiecare an, în 22 septembrie.
Dragi copii, din această Duminică să ținem minte că fericirea noastră, aici și în veșnicie, depinde de cât îi ajutăm pe alții.
Sunteți copii și nu aveți bani, nici nu puteți să mergeți la cei din închisori, dar ceva puteți să faceți: fiți buni unii cu alții. Căci ceilalți sunt frații Domnului Iisus Hristos și, dacă suntem buni cu ei, suntem buni cu El. Și așa vom fi mereu cu El, în Raiul în care El vrea să fim cu toții! Amin.
Text: Protos. Dosoftei Dijmărescu, Mănăstirea Putna.
