Primejdia amânării

De vreme ce astfel de bunătăţi ne dăruieşte Taina Mărturisirii, de ce, fratele meu, o ocoleşti? De ce o amâni necontenit? Nu ştii că amânarea ei este o primejdie de moarte? Şi aşa cum zice un proverb, Drumul de mâine ne conduce în ţara lui niciodată. Cu amânarea necontenită te osândeşti pe tine însuţi şi în această viaţă, dar mult mai mult în cealaltă, în viaţa veşnică. Mai bine ar fi dacă am spune: „Mâine voi păcătui, astăzi mă voi pocăi”.

Ştiu ce îmi vei spune: că ai de gând să mergi să te mărturiseşti, însă nu acum, ci atunci când vei mai îmbătrâni puţin. Atunci când vor trece puţin anii tinereţilor tale, când se vor sfârşi treburile care te preocupă în acest moment şi care te ţin cu sila în viaţa cea plină de ticăloşii a păcatului. Încă îmi vei mai spune că ai de gând să te îndrepţi şi să devii un bun creştin, că vei purta grijă de suflet însă nu acum, ci mai târziu, când vei ieşi cu bine la pensie, atunci când vor începe bătrâneţile. Aşadar, te vei mărturisi când vor lua sfârşit treburile tale, când vei îmbătrâni, când va sosi timpul potrivit etc.

Ah, ticăloase suflete, cât de bine ţi-a întins diavolul cursa amânării şi cât de uşor te‑a prins! Acum am aflat de ce nu mergi să te mărturiseşti şi de ce amâni aceasta pentru ziua de mâine, pentru mai târziu, pentru viitor. Însă aş vrea să te întreb: Ia spune‑mi, tot astfel amâni şi treburile cu care te ocupi, precum şi obligaţiile tale familiale? Cu siguranţă că nu. Aşadar, pentru lucrurile cele pământeşti şi trecătoare nu îngădui nicio amânare, însă pentru mântuirea sufletului tău şi pentru lucrurile cele veşnice şi netrecătoare amâni necontenit. Ai spus că vei purta grijă şi de suflet, dar mai târziu, atunci când vei îmbătrâni. Bine, dar eşti încredinţat că vei apuca să îmbătrâneşti? Ai făcut învoială cu moartea? Nu vezi că mor mai mulţi tineri decât cei bătrâni? Nu vezi cine sunt cei care mor în accidentele de circulaţie? Nu vezi cine sunt ucişi în războaie? Aşadar, să nu te batjocorească diavolul cu astfel de sfat pierzător că, adică, vei purta grijă de suflet atunci când vei îmbătrâni. Diavolul va avea şi atunci cursa pregătită. Să presupunem că vei îmbătrâni şi tu ca şi ceilalţi. Dar atunci vei putea, oare, să porţi grijă de sufletul tău? Crezi că vârsta bătrâneţii este potrivită pentru pocăinţă? Atunci de ce atâţia bătrâni şi atâtea bătrâne trăiesc departe de Dumnezeu? De ce arată şi aceştia atâta nepăsare pentru mântuirea sufletelor lor? Dar să ştii, fratele meu, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Află că atunci când vei îmbătrâni, – dacă vei mai apuca să îmbătrâneşti – nu vei lăsa tu păcatul, ci păcatul te va lăsa pe tine, după ce îşi va fi făcut lucrarea sa distrugătoare în sufletul tău. Să nu crezi că este lucru uşor ca să treci dintr-odată de la o viaţă trăită atâţia ani în păcat la o viaţă de sfinţenie. Păcatul pe care l-ai slujit atâţia ani s-a înrădăcinat adânc în sufletul tău şi nu va lăsa nici voinţa, nici inima, nici trupul şi nici mintea să râvnească cele cereşti. Nu te va lăsa să te pocăieşti şi să-ţi plângi păcatele. Împreună cu trupul îţi va îmbătrâni şi sufletul în păcat.

După toate acestea mai continui să gân­deşti în acest chip? Vei continua să amâni? Nu‑L vezi pe Hristos, Care te chea­mă să mergi lângă El? Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi[1]. Nu auzi cât de tare bate la uşa sufletului tău şi aşteaptă să-I deschizi? Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra şi voi cina cu el şi el cu Mine[2]. Nu auzi cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Apostolului Pavel? Noaptea a trecut, ziua s-a apropiat. Să lepădăm, aşadar, lucrurile întunericului şi să ne întrarmăm cu armele luminii[3]. Nu mai amâna mântuirea sufletului tău. Nu mâine, deoarece ziua de mâine nu este a ta; nu mâine, ci astăzi. Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre[4].

Acum, iar nu mai târziu. Acum cât eşti tânăr să trăieşti o viaţă creştinească şi duhovnicească, ca să poţi şi la bătrâneţe să duci o astfel de viaţă. Acum este timpul potrivit şi nu mai târziu. Iată vreme bine­primită, iată acum ziua mântuirii[5]. După toate acestea, fratele meu, să te adresezi sufletului tău nepăsător şi împreună cu imnograful Bisericii noastre să spui: Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi ai să te tulburi. Deşteaptă‑te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte.

Să nu cazi în deznădejde!

Diavolul, fratele meu, întrebuinţează multe modalităţi şi multe mijloace atunci când are de gând să te îndepărteze de această Taină mântuitoare a Mărturisirii. Am văzut mai înainte pricinile amânării şi modul în care diavolul reuşeşte să ne îndepărteze de mărturisire. El, însă, nu se mulţumeşte numai cu amânarea noastră, căci nu este sigur că ne va ţine departe de mărturisire pentru totdeauna. De aceea, după fiecare păcat al nostru şi îndeosebi după cel de moarte, se străduieşte cu orice chip să ne arunce în melancolie sau deznădejde. Acest prea viclean vrăjmaş al nostru, în străduinţa lui de a ne arunca în păcat, face tot ce îi stă în putinţă ca să ne convingă că nu-i mare lucru dacă vom păcătui; că păcatul pe care vrem să-l facem nu este mare; că de vom păcătui o singură dată nu piere lumea. Vine şi ne spune la ureche: „Hai, măi sărmanule, că nu eşti tu singurul care faci acest păcat! Sunt atâţia care îl săvârşesc. Şi apoi, ce ai de pierdut? Vei merge să te mărturiseşti”. Acestea şi multe altele ţi le spune diavolul mai înainte de a săvârşi păcatul. A reuşit să te arunce jos? Ai căzut în păcat? Atunci schimbă tactica. În timp ce tu începi să conştientizezi ce ai făcut şi în ce prăpastie ai căzut; în timp ce începi să priveşti cu frică şi cu sfială la icoana lui Hristos şi a Maicii Domnului; în timp ce gândeşti să te ridici, vine diavolul şi se străduieşte în felurite chipuri să te convingă că totul s‑a sfârşit şi nu mai este mântuire pentru tine. Că Dumnezeu nu te mai iartă, deoarece de multe ori I‑ai făgăduit că nu vei mai păcătui, iar tu păcătuieşti neîncetat. Că păcatul tău este mare şi de moarte. Că Dumnezeu nu primeşte pocăinţa ta, pentru că nu este adevărată. Îţi aduce în minte cum erai mai înainte de a păcătui şi cum ai ajuns acum; cum ai devenit acum după ce ai păcătuit şi cum sunt persoanele cunoscute ţie care nu au căzut în astfel de păcate şi cu câtă râvnă se nevoiesc şi cât de bine se simt lângă Hristos.

Acestea şi multe alte cugete descurajatoare îţi aduce în minte diavolul, ca să nu te ridici din păcat şi ca să nu te întorci iarăşi lângă Hristos. Şi nu se mulţumeşte numai cu atât, ci se străduieşte să te arunce în păcate mai mari şi mai multe ca să-ţi pierzi cu desăvârşire curajul şi puterea de a te întoarce. Iar ca să poată reuşi toate acestea, diavolul vine şi îţi spune: „Ascultă, prietenul meu, în halul în care ai ajuns nu te mai poţi gândi la întoarcere! Pentru tine nu mai există nicio nădejde, le-ai pierdut pe toate! Acum după ce ai păcătuit atât de mult nu mai are rost să te opreşti. Ce importanţă are dacă păcătuieşti odată sau de mai multe ori? Satură-te de păcat până la sfârşit!” Şi astfel se sileşte vicleanul să‑ţi dezrădăcineze din suflet orice nădejde de întoarcere şi de mântuire.

Fratele meu, dacă ai săvârşit în viaţa ta păcate înfricoşătoare şi de moarte, dacă te simţi vinovat şi vrednic de osândă, dacă simţi că te apasă greutatea păcatelor, dacă simţi dispreţul oamenilor, dacă crezi că numai spânzurătoarea lui Iuda o meriţi, nu deznădăjdui! Există şi pentru tine mân­tuire. Hristos a venit pe pământ pentru păcătoşi. Că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă[6]. Deschide urechile sufletului tău ca să auzi acest adevăr de la vameş, de la fiul risipitor, de la Zaheu, de la tâlhar şi de la desfrânată!

Da, fratele meu, pentru tine, cel păcătos, S‑a răstignit Hristos şi Şi‑a vărsat Preasfântul Său Sânge ca să te curăţească de păcatele tale. Sângele lui Iisus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat[7]. Ajunge numai să alergi la duhovnic şi să mărturiseşti cu pocăinţă şi zdrobire de ini­mă păcatele tale. Sub epitrahilul duhovnicului vei auzi şi tu glasul lui Dumnezeu: Îndrăzneşte, fiule! Iartă‑se ţie păcatele tale![8]

[1] Mt. 11, 28.

[2] Apoc. 3, 20.

[3] Rom. 13, 12.

[4] Evr. 3, 7-8.

[5] II Cor. 6, 2.

[6] Mt. 9, 13.

[7] I In. 1, 7.

[8] Mt. 9, 2.

Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.

Total
173
Shares
Previous Post

Acatistul Cuvioasei Teodora de la Sihla

Next Post

Prețul lucrurilor

Related Posts