Preot Ioan Istrati
E Lumina ta când orbecăi prin întuneric. E lampă de veghe în noaptea viforoasă. E umăr pe care îți așezi obrazul plin de lacrimi. E mână care te mângâie pe față când simți că pieri. E sprijin când șchiopătezi de durere. E frunte în care se înfig spinii indiferenței tale. E ureche care îți ascultă bătăile inimii. E leagăn când vrei să dormi de toate relele acestei lumi. E pernă pe care îți odihnești capul. E cârjă când ai îmbătrânit de nepăsare. E gură care te sărută cu veșnicie. E sân preacurat când te cuibărești de frică de moarte. E braț puternic când urli de suferință. E ochi când bezna căderii s-a revărsat peste lume. E tron pe care se așează smerenia ta când plângi. E colibă în care te adăpostești de crivăț, cu foc de pace. E inimă care bate în tine când ai uitat să mai speri. E viață care îți suflă căldură când îngheți.
E Hristos. Și vine la tine ca un bebeluș. E atât de mic încât Îl poți ignora. Nu va plânge. E atât de ușor încât Îl poți scăpa din brațe. Nu te va mustra. Maica sfântă Ți L-a dat să-L ții în brațe o clipă până Își închide sandaua. E ca un fulg de nea. Nu-L lăsa să se topească. Strânge-L la piept. Te va privi în ochi. Și privirea aceea, mai mare decât cerurile, va da sens și lumină, și viață și dor, tuturor întrebărilor tale. E Pruncul care va trăi pentru ca tu să trăiești.
Și care va muri. Pentru ca tu să nu mai mori niciodată.
Primește-L.
