Prin mărturisire omul se eliberează

– Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau mărturisire publică. Aceasta ajută?

– Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum. Aceasta nu ajută astăzi.

– De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

– Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca cele de odinioară.

Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc şi nici nu merg la biserică. „Mergi la biserică?”, îi întreb. „Nu”, îmi răspund. „Te-ai spovedit vreodată?”. „Nu. Dar am venit să mă faci bine”. „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşelile tale, să te spovedeşti, să mergi la biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim pentru ea?”. „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre biserici, altă viaţă etc., pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori, la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi face bine”. Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa viitoare, iar ei îţi spun: „Acestea sunt basme”. Apoi te roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri!”. Dar, oare, în chip magic se vor face bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor, nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci sfârşesc prin a se spovedi la psihologi. Îşi spun istoricul lor, le cer sfaturi în problemele lor şi dacă au de trecut un râu, aceia îi aruncă în apă, iar ei ori se îneacă, ori ies. Dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să se spovedească la duhovnic, ar trece pe celălalt mal pe pod, fără osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează Harul lui Dumnezeu şi se eliberează.

– Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu mergem să ne spovedim”.

– Acestea sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are Har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare, Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu pocăinţă sinceră. De noi depinde cât de mult folos vom primi prin Taina Mărturisirii. Odată a venit acolo la Colibă unul care avea probleme psihologice, cu gândul că am  harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi pentru mine?”, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei medicamente”, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi spune. Mai demult existau”. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi, dar nu primesc ceea ce le spui, şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar aghiuţă se bucură.

– Părinte, un om care nu se spovedeşte, poate fi liniştit lăuntric?

– Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa Cerului, lăsând să coboare din belşug Harul lui Dumnezeu, care îl slobozeşte.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu”, se depărtează ceaţa, iar orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi numai după aceea îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieşte-mă!”. „Chiar dacă mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte, iar apoi vino să discutăm”. Cum oare să te înţelegi cu un om atunci când se află pe o altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă dinlăuntrul său orice lucru nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină ca să plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci, Părinte?”. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina”. „Bine, Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?”. „Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese. Altfel roşiile se fac palide şi slabe!”.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
139
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 4, 10–23)

Next Post

Viețile Sfinților – septembrie, ziua 20

Related Posts