– Gheronda, pentru că îmi vine greu să fac metanii, nici nu mi-s dragi.
– Când faci metanii, să te gândești că te afli înaintea lui Dumnezeu și că te închini Lui, și astfel le vei iubi.
Metaniile pentru noi înșine sau pentru semenii noștri sunt cea mai importantă rucodelie dintre toate rucodeliile. Și este o rucodelie care nu se sfârșește niciodată, numai să aibă cineva mărinimie să lucreze în pocăinţă. Tocmai de aceea se numesc metanii[1]; ne smerim și cerem iertare de la Dumnezeu, așa cum facem și atunci când îi greșim cuiva: îi facem metanie și îi spunem „iartă-mă”. Mult ajută, atunci când începem să facem metanii, să spunem cu smerenie: „Greșit-am, Doamne, iartă-mă!”.
– Gheronda, am aflat tămăduire de patimile trupești și sufletești. Cum să-mi manifest recunoștinţa faţă de Dumnezeu?
– Ai această recunoștinţă? Dacă o ai cu adevărat, deja s-a manifestat. Cel mai important este să ai recunoștinţă înlăuntrul tău. De aici încolo o poţi manifesta prin asceză, metanii etc. Iată, acolo, la Coliba mea, se adună câteodată pisici străine, pe care le hrănesc. Iar seara, când ies afară să iau însemnările din cutie, sărmanele, nu știu cum să-și manifeste recunoștinţa. Vin și se alintă la picioarele mele, aleargă înaintea mea, se caţără în chiparos, coboară, fac tumbe, vin iarăși la picioarele mele. Una face într-un fel, cealaltă în alt fel. Oare am eu trebuinţă de aceste manifestări? Nu, dar este ceva care nesilit ţâșnește brusc dinăuntrul lor, deși sunt animale. Vreau să spun că, pentru om, lucrul cel mai important este să aibă înlăuntrul său recunoștinţă. După aceea o manifestă în orice chip dorește.
Când cineva se mișcă în spaţiul recunoștinţei, face metaniile din mărinimie, din întraripare, din dragoste pentru Hristos. Atunci nu simte osteneală, așa cum nu obosesc copilașii de nebuna răbufnire a inimii lor, când ţopăie de îndată ce-l văd pe tatăl lor.
– Gheronda, când spun „Doamne Iisuse” cu șiragul de metanii pentru cineva, trebuie s-o fac însoţită de semnul crucii și de închinăciune?
– Depinde ce vrei să oferi. Ceea ce are mai multă osteneală, are și mai multă valoare.
– Gheronda, când spunem „Doamne Iisuse” cu închinăciune, trebuie ca mâna să se atingă de pământ?
– Nu. Atunci când spunem „Doamne Iisuse” cu închinăciune, ducem mâna până la genunchi, după care ne ridicăm drept. Altceva sunt închinăciunile, pe care le facem când ne închinăm la Icoane sau la „Ceea ce ești mai cinstită…” etc. Atunci este bine ca, cine poate, să atingă pământul cu mâna.
– Gheronda, când mă rog cu șiragul de metanii și fac semnul crucii cu închinăciuni, nu mă pot aduna.
– Eu mai mult mă adun atunci când fac „Doamne Iisuse” cu semnul crucii și cu închinăciune. Până într-atât uit de mine, încât atunci când termin rugăciunea cu șiragul de metanii, mă doare mâna.
– Gheronda, cum trebuie să fac metaniile?
– Este bine ca metaniile să le faci întregi. Adică după fiecare metanie să te ridici în picioare. În felul acesta Îi aduci lui Dumnezeu o plecăciune mai mare și este și mai odihnitor pentru trup. De asemenea, când pui mâinile pe pământ, să nu le pui cu palmele deschise, pentru că astfel se pot vătăma tendoanele, ci să le strângi pumni și să le sprijini cu partea exterioară. Iar ca să nu faci bătături la mâini, să faci metaniile pe un covoraș moale.
[1] În limba greaca metania (μετανοία) înseamnă pocăinţă.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
