A fost odată o prințesă. Da, o prințesă adevărată, de vreo 10 anișori. Părinții ei erau nobili și trăiau într-un castel atât de mare, încât fetița se rătăcea deseori prin el. Pentru un castel atât de mare, era nevoie, desigur, și de foarte mulți slujitori. Unii pentru interior, alții pentru minunata grădină din jurul castelului.
Prințesei îi plăcea mult să stea în grădină, sub niște brazi înalți, și să citească povești. Dar și mai mult îi plăcea să asculte poveștile spuse de unul dintre grădinari. Era cel mai bătrân slujitor din castel. La început, prințesei îi fusese teamă de el. Și asta din cauza chipului său. Avea gura strâmbă, iar un ochi nu i se deschidea decât pe jumătate. Însă, când a mai crescut, l-a îndrăgit foarte mult. Avea un suflet bun, iar poveștile lui erau minunate.
Doar că, de câteva zile, bătrânul grădinar nu mai venise sub brazi ca să-i spună povești prințesei. Oricât l-a așteptat, el nu a apărut. Mai târziu a aflat de la ceilalți grădinari că bătrânul era bolnav.
– Da, este foarte bolnav, i-au zis și părinții ei. Ne pare rău, dar doctorul a spus că nu se mai poate face nimic.
– Vă rog, duceți-mă până la el, s-a rugat prințesa.
– Prințesele nu merg la slujitori, i-au răspuns aceștia și nu s-au lăsat înduplecați de rugămințile ei.
Prințesa a ieșit din cameră cu capul plecat, însă, în loc să meargă în camera ei, așa cum i se spusese, a fugit în grădină și a făcut un buchet cu flori.
– Te rog să-mi arăți unde stă bătrânul grădinar, i-a cerut ea unui slujitor.
– Dar nu cred că…, a dat să se împotrivească el.
– Îți ordon! a ridicat vocea prințesa.
Ajunsă la căsuța grădinarului, prințesa a bătut încetișor la ușă.
– Intră! s-a auzit vocea caldă a bătrânului.
Stătea întins pe pat rezemat de niște perne și citea. Avea fața foarte palidă și mâinile îi tremurau. Chipul i s-a înseninat când a văzut-o pe prințesă și buchetul de flori.
– O să mori? a întrebat prințesa cu lacrimi în ochi.
– Asta doar Dumnezeu știe, a zâmbit bătrânul și privirea i s-a îndreptat spre Icoana de pe peretele din fața lui.
– El este Dumnezeu? a întrebat fetița. Mama zice că nu există, iar tata spune că doar cei fără carte cred în asemenea prostii. De ce nu-L rogi să te vindece? Dacă, într-adevăr există, ar putea să facă orice.
Bătrânul a tăcut o vreme, apoi i-a răspuns:
– L-am rugat, însă El știe când și în ce fel îmi va îndeplini dorința. Poate e mai bine pentru mine să nu mi-o îndeplinească.
– Adică e mai bine să nu te faci bine? s-a mirat fetița.
– El face doar ce este mai bine pentru noi, a zis bătrânul și s-a închinat. Însă eu acum mă rog să ajungă preotul din sat la mine ca să mă pot spovedi și împărtăși. Ceilalți grădinari au zis că-l cheamă, dar cine știe dacă au avut timp să se ducă la el.
– Acum trebuie să plec, i-a spus prințesa. Mama și tata nu m-au… m-au rugat să mă întorc repede.
Fetița s-a înroșit și a ieșit în grabă.
– Acum du-mă la preotul din sat, i-a ordonat ea slujitorului.
Omul a deschis gura, dar privirea prințesei l-a făcut să-și înghită cuvintele. S-a suit în trăsura cu care veniseră și a dus-o pe prințesă până în fața Bisericii.
Ușa era deschisă. Biserica era întunecoasă, însă prințesei nu i-a fost teamă să intre. Lumina de la candele aprinse o făceau să se simtă în siguranță. L-a strigat pe preot de mai multe ori. Nu a apărut.
– Prințesă, trebuie să plecăm! și-a băgat capul pe ușă grădinarul.
Fetița a început să-și frângă mâinile, uitându-se agitată de jur împrejur. A mai strigat de două ori și a dat să plece. Privirea i-a căzut pe Icoana mare în care era același bărbat ca în Icoana din casa bătrânului grădinar. S-a apropiat și I-a spus în șoaptă:
– Te rog frumos, bătrânul crede în tine. Nu știu de ce nu-l vindeci, dar măcar trimite-l pe preot ca să-l îm…cum era?… să-l împărtășească.
Prințesa s-a îndreptat spre ușă, dar s-a răzgândit și s-a întors.
– Aș putea să te rog și eu ceva? Să-l faci bine pe grădinar. Eu nu am bunici și…
Fetița a început să plângă și a ieșit în goană pe ușă.
Părinții au pedepsit-o să nu mai iasă două zile din palat. Când a putut, în sfârșit, să iasă, slujitorii au refuzat să o mai ducă la casa bătrânului, oricât de rugător sau amenințător s-a uitat la ei.
Prințesa stătea pe banca de sub barzii cei înalți și privea în gol, cu cartea de povești așezată lângă ea.
– Bună ziua, prințesă, s-a auzit o voce din spatele ei.
– A murit? a început să tremure prințesa, privindu-l pe bărbatul îmbrăcat cu haine lungi și negre.
– Nu, a zâmbit el. Grădinarul m-a rugat să vă caut și să vă dau acest buchețel cules chiar de el.
– Adică este mai bine? a sărit fetița de pe bancă.
– Da, este plin de viață și în curând se va întoarce la grădinărit, însă nu prea înțeleg ceva. De abia aseară târziu a venit un servitor să-mi spună că bătrânul m-a chemat la el ca să-l împărtășesc. Așa că m-am dus la dis de dimineață. Dar, ce să vezi? Bătrânul m-a privit mirat și mi-a spus că cineva pe care eu l-am trimis a fost la el și l-a împărtășit. Știu că părinții tăi te-au pedepsit pentru că ai fost la bătrân și apoi la Biserică. Mă gândesc că ai venit să mă anunți despre dorința bătrânului de a se împărtăși. Cum eu sunt singurul preot din sat, nu înțeleg cine a venit să-l împărtășească pe bătrân. Cu cine ai vorbit?
– Doar cu domnul din tabloul acela mare din Biserică am vorbit, a ridicat din umeri prințesa.
– Cu Domnul nostru Iisus ai vorbit?!
– Înseamnă că El s-a dus să-l împărtășească pe bătrân. L-am rugat să-l facă și bine. Ce drăguț din partea Lui că și-a făcut timp să-mi îndeplinească dorințele, a bătut prințesa din palme, apoi, uitându-se de jur împrejur, i-a șopti preotului: Te rog, poți să-I duci asta din partea mea?
Și-a scos de la piept o mică broșă în formă de inimă și i-a întins-o preotului.
– Să i-o duc bătrânului?
– Nu, a chicotit prințesa. Lui Iisus. Spune-I că și eu cred că El există, dar trebuie să păstrez deocamdată secret acest lucru.
Preotul a luat broșa, s-a uitat la ea, după care i-a dat-o prințesei înapoi.
– O poți păstra, dacă vrei. Deja a primit broșa de la tine. Și a auzit ce I-ai spus.
Fetița l-a privit mirată.
– Dar Dumnezeu nu e aici? Cum să mă audă?
– Ba da, este peste tot. Îi poți vorbi oricând vrei.
Veronica Iani
Sursa: Facebook – Basilica.
