Preot Ioan Istrati
Acum o săptămână eram în cimitirul Anadalchioi din Constanța. Era o căldură înăbușitoare. Făceam o pomenire pentru o mamaie adormită întru Domnul. Rudele erau toate în jurul mormântului. La doi metri de noi era un cavou mare înalt de 2 metri, de beton, al unui machidon bogat.
Începem slujba. Cădesc mormântul, apoi Binecuvântările morților.
La un moment dat, de pe cavoul mare scoate capul un pui de pescăruș. Era mic de tot, gri șobolan și avea o privire tristă. Am continuat slujba, un pic mai încet ca să nu-l sperii. A scos capul de câteva ori. Apoi a zis ceva în păsărește și 7 capete mici de pui de pescăruș au apărut. Dădeau din cap în ritmul la Veșnica pomenire. Nu se mai temeau. Unul chiar a piuit privind drăgăstos spre noi.
Mi-am dat seama câtă iubire au acești pui. Imediat și-au dat seama că nu suntem oameni răi. Cântările pomenirii, duioase și triste, le-au plăcut. Aproape îi puteam atinge.
Când eram mic, făceam colecție de timbre. Aveam o serie din Liberia, de o frumusețe uriașă, cu 12 animale cu puii lor. Tigru, leu, urs, lup, linx, elefant etc.
Totdeauna puiul era frumos și drăgălaș. Așa a lăsat Dumnezeu ca puiul să fie vulnerabil, minunat și pur, ca să nu-l atace animalele mari. E valabil și pentru bebeluși. Când îi vezi, îți dai seama de frumusețea de taină a lui Dumnezeu. Și de cuvântul Lui: de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Puiul e puritate, lumină, străfulgerare de Rai, cuviință, minune a firii, sfială, mângâiere a privirii, bucurie inofensivă.
Cum e Dumnezeu.
