Textul care urmează se referă la cazul unei mame a unui tânăr de 19 ani, care a fost diagnosticat că suferă de neoplazie malignă, și la felul cum ea însăși a înfruntat boala copilului ei. Este vorba despre un caz real și metoda folosită de scriitoare pentru adunarea datelor a fost un interviu semi-structurat.
Scriitoarea s-a cunoscut cu mama lui Anghel cu aproape un an în urmă la un Spital universitar, când o însoțea pe o rudă de a sa, care suferise o comoție cerebrală și fusese internat la secția de neurologie. Deoarece nu era nici un pat liber la secția de hematologie a spitalului, unde trebuia internat tânărul bolnav, a fost „găzduit” temporar la secția de neurologie.
Scopul prezentei strădanii este a demonstra, pentru încă odată, puterea pe care o ascunde omul înlăuntrul său.
Interviu
Întrebare: Doamnă Maria, când va ieși din spital fiul dvs.?
Răspuns: Încă nu știu, pentru că fiul meu suferă de o boală foarte gravă (neoplazie malignă a sângelui).
Întrebare: Ce v-au spus medicii referitor la prognoza bolii?
Răspuns: Medicii ne-au înștiințat că probabilitățile reușirii terapiei și a deplinei însănătoșirii sunt de 50%. Este vorba de o boală foarte rară, care face ușor recidive.
Copilul meu va urma un tratament, care va fi constituit dintr-o combinare de chimioterapii cu radioterapii. Evoluția bolii va depinde de faptul cum va reacționa organismul meu.
După trecerea a trei luni.
Întrebare: Cum merge Anghel cu sănătatea?
Răspuns: Nu merge așa de bine, pentru că, în timp ce după administrarea primelor chimioterapii, analizele au arătat o micșorare a tumorii cu 25%, acum însă, după un amănunțit control medical la care a fost supus fiul meu, s-a constatat o recidivă a bolii. Medicii spun că este vorba despre o rezistență la forma de tratament a bolii – pentru că a recidivat în timpul tratamentului -, destul de agresivă. Acum vor administra copilului o altă formă de chimioterapie. Nădăjduim că lucrurile vor merge bine și că organismul lui Anghel va răspunde pozitiv.
Întrebare: De acum înainte fiul dvs. va avea nevoie de îngrijire medicală și de o continuă ședere în spital?
Răspuns: Nu. Va rămâne în spital câteva zile după fiecare administrare a chimioterapiei pentru supraveghere.
Întrebare: Ce îndrumări v-au dat medicii pentru perioada în care Anghel va sta acasă?
Răspuns: În perioada în care copilul va sta acasă, va trebui să fie izolat. Va sta mereu într-o cameră, care este dezinfectată în fiecare zi cu mască pe față. În casă toți purtăm mască și respectăm cu strictețe toate normele de igienă. În camera copilului intru numai eu într-un costum special sterilizat, cu mănuși și mască sterilizate. Intru atunci când trebuie să-i dau medicamentele, să-i duc mâncarea sau să-l ajut la orice are nevoie. Este foarte greu pentru copil să se afle în aceeași casă, dar să fie singur toate cele 24 de ore. Și nu numai pentru el, ci și pentru toată familia. Cu câteva zile în urma, fiica mea cea mică m-a întrebat: „Mamă, când voi putea să-l îmbrățișez pe fratele meu? Când mi se va îngădui să-i mângâi măcar picioarele? Oare voi putea acum când nu am nici o infecție?”. I-am răspuns să mai facă puțină răbdare, pentru că organismul lui Anghel este foarte slăbit și poate fi atacat de vreun microb. Din pricina diminuării imunității în care se află nu poate înfrunta nici ceva foarte simplu pe care un organism sănătos îl depășește foarte ușor.
După trecerea a unei perioade de două luni.
Întrebare: Aveți vreun rezultat mai bun pentru Anghel?
Răspuns: Din păcate, nu. Noile medicamente nu au influențat deloc boala, ci mai degrabă s-au produs metastaze de la partea de mijloc a toracelui, la unele organe vitale ale copilului (la splină, la rinichi și la ficat). Următorul pas este să se facă 25 de radiații la torace în scopul de a micșora tumoarea destul de mare, care adeseori presează asupra plămânilor, pricinuindu-i dispnee. În continuare vor urma din nou chimioterapii, astfel încât boala să se destindă cât mai mult posibil, după care se va face imediat transplant de măduvă a oaselor.
După o lună.
Întrebare: Ați terminat cu radioterapia?
Răspuns: Da, și începem din nou chimioterapia. Însă medicii ne informează despre o evoluție rapidă a bolii. Profesorul care lucrează de 25 de ani la acea secție ne-a spus că este cel mai greu caz pe care l-a întâlnit până astăzi în clinica lor. Începând din acest moment aveam să fim aproape continuu în spital. Aceasta nu mă deranjează de loc, ci ceea ce caut este să se săvârșească minunea și să se mântuiască copilul meu.
Întrebare: Aveți pe cineva care să vă înlocuiască, fie și pentru puțin, la spital ca să vă odihniți?
Răspuns: Nu, nu am pe nimeni. Soțul meu lucrează și se îngrijește de cele trei fetițe mai mici ale noastre.
Întrebare: Vreți să vin eu să vă înlocuiesc, pentru ca să puteți merge pentru puțin acasă?
Răspuns: Îți mulțumesc mult, dar nu pot pleca. Nu mă simt bine departe de copilul meu.
Întrebare: Unde vă odihniți?
Răspuns: Pe un scaun pliant înclinat.
Întrebare: De unde aveți această putere și rezistență exemplară?
Răspuns: De la Dumnezeu. Dumnezeu dăruiește putere în astfel cazuri. Înainte de a se întâmpla aceasta în familia mea nu-mi închipuiam niciodată că aș putea suporta să-l văd pe copilul meu pironit pe patul durerii. Mă rog în fiecare zi pentru sănătatea copilului meu. Te rog, să te rogi și tu pentru Anghel!
De asemenea, putere îmi mai dă și însuși copilul meu, care, deși suferă atât de mult, le înfruntă pe toate cu multă răbdare și putere. Sunt mamă și nu-mi este îngăduit să depun armele, ci trebuie să stau în picioare la meterezele datoriei.
În continuare au urmat mai multe convorbiri telefonice, prin care acea mamă m-a înștiințat că starea sănătății copilului ei nu s-a îmbunătățit deloc, ci, dimpotrivă, s-a înrăutățit.
În ultima vreme am comunicat din nou cu ea pentru a o întreba ce noutăți mai are.
Întrebare: Doamnă Maria, ce faceți? Cum merge Anghel?
Răspuns: Anghel al meu „a plecat” acum nouă zile. Acum este în Cer împreună cu ceilalți îngeri și cu prietenul său Nicu (a fost un alt tânăr, pe care l-a cunoscut în spital și care a murit de vreo șase luni). A plecat foarte repede. În ultimele zile, deși era foarte grav și exista probabilitatea să-l ducem la terapie intensivă, însă nu ne așteptam să moară în acea clipă. Mai bine că nu a fost internat la urgență, pentru că acolo nu mi-ar fi îngăduit să fiu lângă el până la ultima sa suflare.
Îți voi descrie exact așa cum a fost. Era noapte și Anghel dormea. Eu am coborât pentru puțină vreme la mica biserică a spitalului, ca să mă rog și să aprind o lumânare. După ce am urcat în salon, l-am întrebat dacă nu cumva simte vreo durere sau îl stânjenește ceva. Mi-a răspuns că nu-l doare nimic (între timp i se administrase morfină în vene). După zece minute, în timp ce copilul meu dormea, s-a scuturat cu putere trupul său și cu două „bătăi de aripi” a „plecat”.
Îl slăvesc pe Dumnezeu că fiul meu nu a simțit frica de moarte și a plecat atât de liniștit. Așa a fost voia lui Dumnezeu. În viața noastră sunt unele lucruri care sunt mai presus de puterile noastre. Îmi lipsește Anghel al meu, însă trebuie să mă străduiesc să conștientizez ceea ce mi s-a întâmplat și să iau o hotărâre. Trebuie să-i urmez pe părinții lui Nicu, care înfruntă foarte frumos și cu stăpânire de sine moartea copilului lor de douăzeci de ani.
După parastasul de patruzeci de zile al fiului ei.
Nu pot spune nimic. Cel atotputernic hotărăște pentru toate în viața noastră. Nimic nu este întâmplător. El cunoaște de ce l-a chemat la Sine atât de curând pe fiul meu. Poate ar fi vrut să-l păzească de ceva mai rău. Judecățile lui Dumnezeu sunt nebănuite.
Copilul meu a avut o viață duhovnicească, atât înainte cât și în timpul bolii, iar acum se află împreună cu ceilalți Îngeri. Nu s-a revoltat și nu a murmurat nici o clipă pe toată durata bolii. Niciodată nu a ieșit de pe buzele sale cuvântul „de ce?” și cred că din această pricină a plecat atât de liniștit.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Care m-a învrednicit să fiu mama unui Înger (Anghelos), în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că această ocazie nu se dă multor oameni.
Fragment din cartea Anatomia problemelor familiale. Va apărea în curând la Editura Evanghelismos.
