Puterea Rugăciunii lui Iisus

Inima zdrobită și smerită Dumnezeu nu o va urgisi

         Creștine, repetă mereu rugăciunea:Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

            Și să știi că prin această rugăciune rostită mereu ți se vor risipi toate tulburările, temerile, întristările lăuntrice și Hristos te va ajuta să dobândești inimă zdrobită. Și tocmai atunci se va zdrobi puterea satanei. Așa cum cineva se teme să ia cu mâna un fier înroșit în foc, tot astfel și diavolul se teme de zdrobirea inimii, pe care o pricinuiește rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

         Zdrobirea inimii, pe care o pricinuiește această rugăciune neschimbată, alungă păcatul și orice viclenie satanică, smerește trufia lui Lucifer și asigură mântuirea sufletului. În fața inimii zdrobite care rostește Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, satana și demonii lui fug mai repede decât fulgerul.

ICXC-SINAI

            Așa cum nu poți număra mișcările aripilor albinei atunci când zboară, tot astfel nu poți observa pașii iuți ai satanei, atunci când fuge de la fața inimii zdrobite care se roagă neîncetat cu rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Atunci când diavolul cercetează cu luare-aminte inima care rostește rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, mai întâi își pregătește pașii pentru fugă, de frică ca nu cumva inima ta să se zdrobească prin rostirea acestei rugăciuni.

         Orice virtute îl înfricoșează pe diavolul, la fel cum iepurele se teme când este urmărit de un câine. Așa cum iepurele își dă seama că va scapa cu greu de câinii de vânătoare, tot astfel și diavolul este sigur că îl va ajunge mai repede trăsnetul inimii zdrobite pricinuită de rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, mai mult decât de la orice altă virtute.

            Vrăbiile nu se tem atât de mult de pornirea vulturului, precum se tem demonii de pornirea inimii zdrobite care rostește Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

         Așa cum șarpele, dintre toate rănile, se teme cel mai mult de cea pricinuită de ghearele pisicii, tot astfel și diavolul, dintre toate virtuțile, se teme cel mai mult de zdrobirea inimii pricinuită de Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

            Dacă pentru șarpe ghearele pisicii sunt otrăvitoare, pentru sufletul omului ghearele diavolului sunt de șapte ori mai otrăvitoare, în timp ce zdrobirea inimii, pricinuită de Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, pentru el este de șaptezeci de ori câte șapte mai otrăvitoare decât ghearele lui.

            Nu te teme de zdrobirea inimii tale, pentru că în acest chip se vor teme demonii de tine. Cel care-și zdrobește inima sa cu rugăciunea, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, îl are pe satana ca pe o furnică sub picioarele lui și nu se teme de el. Însă cel care nu și-o zdrobește, îl are deasupra sa ca pe un leu și de aceea întotdeauna se teme. Din pricina întristării ai asudat rugându-te din adâncurile inimii tale? Bucură-te, pentru că L-ai urmat în faptă pe Hristos, a Cărui sudoare, în vreme ce Se ruga, s-a făcut ca picăturile de sânge și picurau pe pământ.

            Traducere și prelucrare după un manuscris vechi de la Sf. Mănăstire Constamonitu, Sf. Munte Athos.

 

Previous Post

Ce este Duhul Sfânt și ce dă El omului?

Next Post

Un Înger la Dumnezeiasca Liturghie

Related Posts
Total
0
Share