Răbdarea sfințește

Cu câțiva ani în urmă o creștină a trimis o scrisoare fericitului Stareț Efrem Katunakiotul și i-a scris că are multe greutăți, o cruce mare, și nu și-o poate ridica. Atunci Starețul Efrem i-a răspuns:

„Îmi scrii că ai multe greutăți. Iar eu îți spun că este cu atât mai bine pentru sufletul tău. Dumnezeu care-ți dăruiește aceste greutăți știe că atâtea poți duce, atâtea poate suferi sufletul tău. Căci dacă-ți va da mai multe, vei cădea, iar dacă-ți va da mai puține te va nedreptăți, micșorându-ți răsplata și bucuria veșnică”.

În Atena trăia un cizmar. Era un om foarte aspru și avea o fată pe care mult o chinuia. Sărmana a făcut răbdare până ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a căzut la pat. Nu a cârtit niciodată și nu a vorbit împotrivă tatălui ei vitreg, ci a făcut numai răbdare. În cele din urmă copila a murit, după ce mai înainte o Stareță a făcut-o călugăriță și a numit-o monahia Anisia. Când au dezgropat-o trupul ei răspândea mireasmă. Vedeți cum răsplătește Dumnezeu răbdarea? Dacă am cunoaște bunătățile cerești pe care ni le va dărui Preabunul Dumnezeu, l-am ruga ca să ne dăruiască aici mereu mâhniri, chinuri și amărăciuni, ca să ne bucurăm acolo veșnic. Biserica noastră ne spune că dacă omul ar cunoaște bunătățile cerești, ar răbda cu bucurie toate mâhnirile și chinurile de la începutul și până la sfârșitul lumii. Dar fiindcă nu le cunoaște, pentru aceasta lesne se descurajează și deznădăjduiește.

În Creta, o femeie mult suferea de la bărbatul ei. Erau foarte săraci. Bărbatul ei era un fumător maniac și bea mult. Când nu avea bani pentru băutură și țigări, se descărca pe femeia sa și o bătea foarte tare. Într-o seară a mers acasă și a bătut-o foarte rău pe femeia sa. Însă ea, pe nume Maria, suferea cu bărbăție și în toată vremea o chema pe Maica Domnului în ajutor. La miezul nopții s-a sculat, s-a pieptănat, s-a îmbrăcat în hainele ei cele bune, s-a culcat și a doua zi nu s-a mai sculat. După un an au dezgropat-o și tot locul s-a umplut de bună mireasmă. Nu au apucat să ajun cu săpatul la osemintele ei și deja o nespusă mireasmă a ieșit din mormânt. Când au scos osemintele femeii, tot locul din jur s-a umplut de acea bună mireasmă. Toți plângeau. Bărbatul ei, mișcat și el sufletește de cele petrecute, și-a schimbat viața. A încetat să mai fumeze și să mai bea și a trăit restul vieții în pace și pocăință.

Fie ca prin rugăciunile fericitului Stareț Efrem Katunakiotul, să ne dăruiască Hristos sfânta răbdare tuturor!

În Mai 1988 l-a vizitat pe Starețul Paisie un arhimandrit, prieten de al meu. Printre alte cuvinte înțelepte pe care i le-a spus, Starețul a accentuat mai ales necesitatea răbdării, amintindu-i cuvintele lui Hristos: „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”. Arhimandritul l-a întrebat:

  • Gheronda, de ce nu mergeți la un medic, ca să vă ușurați de dureri?

  • Părinte, sunteți preot și mă întrebați de ce nu merg la medic? Tot ce dobândim prin rugăciuni, postiri, prin nevoința pe care credem că o facem, în felul acesta le pierdem. De aceea trebuie să facem depuneri, răbdând mâhnirile pe care le îngăduie Dumnezeu.

Apoi mi-a povestit o istorioară folositoare:

Aici la Athoniadă sunt doi frați care provin dintr-o familie musulmană. Tatăl acestor copii, cu toate că nu știa multe lucruri, nu era satisfăcut de religia musulmană. Vedea credința creștină mai presus de cea musulmană și de aceea s-a îngrijit să fie catehizat și s-a botezat creștin ortodox. Nu înțelegea multe lucruri. Însă două lucruri spunea mereu și se străduia să le împlinească. Mai întâi, că trebuie să ținem poruncile lui Dumnezeu ca să putem dobândi mântuirea și în al doilea rând, că Hristos este drept.

Din clipa în care a devenit ortodox, femeia lui și toate rudele i-au declarat război. Când mergea și se ruga în genunchi într-o cameră retrasă, femeia lui îl ironiza și-i spunea:

  • Lasă acestea, sărmane, că nu există nimic. Nu există Hristos, ci numai Allah și Mahomed.

Însă acela își continua nevoința sa cu răbdare. Un „preot” musulman, străduindu-se să-l întoarcă din nou la credința musulmană, i-a spus femeii și rudelor aceluia să nu-i dea de mâncare și nici haine să se schimbe. I-a mai spus femeii lui ca, atunci când bărbatul ei se va ruga, să ia o căldare de apă și să arunce peste el, după care să nu-i dea haine să se schimbe. Toate acestea le-au săvârșit întocmai femeia și rudele bărbatului, însă el, cu o minunată răbdare și bărbăție, se nevoia ținând poruncile lui Dumnezeu. Nu se mânia niciodată și dacă găsea vreo bucată de pâine uscată, o mânca. S-a întâmplat ceva și mai minunat. Acest bărbat lucra la primărie. Văzând acolo nedreptățile ce se făceau, nu a mai rezistat, ci și-a dat demisia din acea funcție și a preferat să lucreze ca și constructor.

Mucenicia sa a durat mai mult de doi ani, până când într-o binecuvântată zi, în vreme ce se ruga, femeia lui a mers și a îngenuncheat lângă el. Acela uimit, a întrebat-o:

  • Ce vrei femeie?

  • Vreau să mă rog și eu și vreau să mă fac și eu creștină, a spus aceea emoționată.

  • Dar de ce? Ai văzut ceva?, a întrebat-o bărbatul ei.

  • M-am gândit că dacă Dumnezeul creștinilor a fost atât de bun ca tine, atunci a fost mult mai bun decât Allah și Mahomed. Acum cât tu te nevoiești să te asemeni cu Dumnezeu, mă gândesc cât de bun este Dumnezeul creștinilor.

Și într-adevăr, după puțină vreme, au devenit creștini ortodocși și ea și copiii lor.

Atunci când acești doi frați au mers pentru prima dată la Coliba Starețului Paisie nu au luat tratația pe care părintele Paisie o dădea închinătorilor. Când a observat aceasta Starețul Paisie și i-a întrebat de ce nu au luat tratația, aceia au răspuns:

  • Gheronda, voiam mai întâi să ne închinăm în bisericuță și numai după aceea să luăm tratația.

Atunci Părintele Paisie s-a minunat de purtarea acestor copii și a spus:

  • Atâția oameni vin să mă vadă, dar numai acești doi frați au procedat în felul acesta.

Vedeți, frații mei, cât de necesară și cât de importantă este virtutea răbdării și ce rezultate binefăcătoare și mântuitoare are? Fie ca, pentru rugăciunile fericitul Stareț Paisie, Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor această mare și mântuitoare virtute!

Sursa: Revista PROTATON, Aprilie-Iunie 2013, Nr. 130.

Total
5
Shares
Previous Post

Demonizarea copiilor

Next Post

Judecata cea nedreaptă

Related Posts