Tema iertării era subliniată în unele comunităţi monahale, sau chiar şi-n unele comunităţi parohiale, de un ritual al iertării, care se mai păstrează, în mod răzleţ, şi astăzi. Reamintim că ultima masă solemnă, comună, se servea în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, seara. Vecernia, care în mod obişnuit se săvârşeşte în jurul orei 15:00, în această situaţie are loc seara, la apusul soarelui.
În Sfântul Munte Athos se păstrează următoarea rânduială: după Vecernia săvârşită, aşa cum am amintit, la apusul soarelui, se intră în trapeză (sala de mese), în procesiune, unde se ia ultima masă cu produse care vor fi oprite pe parcursul Postului Mare (peşte, ouă şi lactate). În acest timp, se citeşte un cuvânt patristic despre Izgonirea lui Adam din Rai sau un cuvânt de îndemn la post şi la practicarea virtuţilor. La sfârşitul mesei, toţi monahii încep să cânte de la locul lor catavasiile canonului Acatistului, urmate de troparele hramului, încheind cântarea cu condacul Acatistului. După rugăciunile obişnuite şi de mulţumire, se sting lumânările şi un citeţ citeşte, singura dată în an, Pavecerniţa Mică în trapeză. La sfârşitul ei, egumenul citeşte o rugăciune de dezlegare peste toată obştea îngenuncheată. După care stă în picioare la uşă, purtând epitrahilul şi Evanghelia în mâna dreaptă, şi fiecare frate, trecând înaintea lui, îi face o metanie, sărutând Evanghelia şi mâna sa dreaptă. După care, toţi îşi fac unii altora o metanie, cerându-şi iertare şi dorindu-şi „Post bun“, în timp ce corul cântă un imn lung şi solemn (la Simonos Petras „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…“). La sfârşitul acestui oficiu de iertare reciprocă se sting candelele şi fiecare intră în chilia sa, pentru a-şi începe nevoinţa. (ierom. Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis, p. 318)
Această practică este întâlnită şi-n Bisericile slave, fapt pentru care Duminica aceasta este numită Duminica iertării.
Chiar şi în parohii, după oficierea Vecerniei, preoţii, cu epitrahilul pe grumaz, stau cu sfânta cruce în mână şi se pleacă în faţa tuturor credincioşilor, cerându-şi iertare, iar credincioşii, la rândul lor, fac acelaşi gest, cerând iertare şi sărutând crucea şi mâna dreaptă a preotului. Apoi continuă să-şi ceară iertare şi să se îmbrăţişeze între ei. În acest timp, la strană se cântă solemn Canonul Sfintelor Paşti.
Această rânduială îşi găseşte originea în practica monahilor din Palestina, care, după ce-şi luau iertare unii de la alţii, plecau în pustie, pentru a se nevoi în post şi rugăciune, urmând a se întoarce în mănăstire la Duminica stâlpărilor.
Pentru creştini, poate fi o bună practică de exersare a iubirii şi a iertării frăţeşti.
Sursa: http://ziarullumina.ro
