Răsplata şi pedeapsa

Acestea amândouă sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pământească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pământ nişte umbre doar sunt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.

Cei mai odioşi prigonitori ai Sfântului Ioan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia.

După moartea mucenicească a Sfântului Ioan, pedeapsa lui Dumnezeu s-a abătut, cumplită, asupra amândurora: Patriarhul Theofil a înnebunit, pierzându-şi cu desăvârşire minţile, iar Eudoxia a fost izgonită cu ruşine de la Curtea Imperială de către împăratul Arcadie, soţul ei.

Eudoxia, în curând, s-a umplut de o boală hidoasă, căci trupul i s-a umplut de răni rău-mirositoare, care duhneau de departe, răni ce apoi au fost năpădite de viermi.

De greaua duhoare ce emana din trupul Eudoxiei, oamenii trebuiau să se ţină de nas când treceau pe lângă casa ei. Neputând-o nicicum vindeca, medicii încercau cel puţin să inventeze miresme şi parfumuri care cel puţin să atenueze acea cumplită duhoare ce ieşea din ticăloasa fostă împărăteasă, dar în zadar.

Aceasta a pierit lent şi în chinuri, putrezind mâncată de viermi. Chiar după moartea ei mânia lui Dumnezeu a urmărit-o, spre a le fi spre pildă tuturor, inclusiv generaţiilor următoare: sicriul cu necuratul ei trup s-a cutremurat, după înmormântare, timp de treizeci şi patru de ani încheiaţi, zi şi noapte, până când împăratul Theodosie a adus Sfintele Moaşte ale lui Ioan Gură de Aur de la Comane la Constantinopol.

Pe când, partea Sfântului Ioan Gură de Aur după a lui sfântă şi mucenicească săvârşire care a fost?

Ea a fost îmbelşugata răsplată a lui Dumnezeu!

Această dumnezeiască răsplată i s-a adeverit prin vedenie Înaltpreasfinţitului Adelfus, arhiereul arab care l-a primt cu dragoste pe Sfântul Ioan – a cărui venire i s-a descoperit tot prin vedenie dumnezeiască – la Cucusus, când Sfântul Ioan a fost târât în surghiun acolo.

Aflând de săvârşirea din viaţă a dumnezeiescului Ioan, Adelfus s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca să îi descopere lui unde se află sufletul lui Ioan în ceruri. Stând astfel la rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit o vedenie, prin care i-a descoperit taina.

Un înger de lumină l-a luat de mână şi a străbătut cu el cerurile, iar pe cale i-a arătat cetele ierarhilor, dascălilor şi învăţătorilor Bisericii, fiecare după treptele şi rânduielile lor.

Însă Adelfus nu l-a văzut pe Marele Ioan în niciunele dintre ele.

Atunci îngerul, după ce i-a arătat toate, s-a îndreptat cu el spre ieşirea din Rai şi, văzând aceasta, sufletul lui Adelf s-a întristat cumplit. Întrebându-l îngerul de ce este trist, Adelfus [Adeltius] i-a răspuns, cum să nu fie, dacă în niciuna din cete nu l-a văzut şi pe dascălul lui iubit, Sfântul Ioan Gură de Aur?

Dar îngerul atunci, cu faţă luminoasă i-a zis:

 „O, Părinte, niciun om nu poate vedea faţa Marelui Ioan în ceruri, câtă vreme se află încă în trup! Căci el între cetele ce le-ai văzut nu s-a putut afla, de vreme ce pururea petrece înaintea Tronului Preasfintei Treimi, cu Heruvimii şi cu Serafimii!”

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

Previous Post

Omul contra omului, omul pe lângă om și omul pentru om

Next Post

In memoriam Părintele Gheorghe Colțea. Preotul prieten cu munții și Sfinții

Related Posts
Total
0
Share