1. Un stereotip masculin clasic e acela că bărbatul este „mai rațional” și femeia „mai emoțională”. În realitate, bărbații și femeile cunosc lumea prin rațiune și emoție în egală măsură. Ambele sunt funcții de cunoaștere a realității, la fel de importante, dar, mai ales, complementare. Sunt la fel de proaste când nu lucrează împreună. Și doar atunci când sunt implicate atât rațiunea, cât și emoția cresc șansele de a lua decizia cea mai bună.
În zilele Învierii, apostolii stăteau ascunși nu pentru că erau „mai raționali” decât femeile mironosițe, ci doar pentru că frica le paralizase rațiunea. În schimb, femeile mironosițe și-au păstrat cerebralitatea deplină în acele zile, pentru că, în ciuda fricii, și-au ascultat rațiunea, care le spunea ce aveau de îndeplinit la mormânt. Pentru un om credincios, ele au luat atunci decizia cea mai rațională. Insist pe aceste lucruri, pentru că în aceste zile prevăd că se vor reîncălzi clișeele tradiționale cu „apostolii raționali” versus „femeile evlavioase” și lipsite de „prudență”.
2. Există impresia falsă, pe care se tot străduiește să o demonteze un mare cercetător în neuroștiințe ca R. Sapolsky, că rațiunea este mai conectată la realitate decât emoția. De aici și îndemnuri precum „gândește cu mintea, nu cu inima!”, „fii rațional, nu te lăsa dus de sentimente” etc. Nimic mai fals. Gândiți cu ambele, dacă vreți să faceți lucrurile bine. Rațiunea în sine, spune Sapolsky, e o funcție care poate lucra la fel de subiectiv ca emoția necontrolată. Altfel spus, poți în cel mai rațional mod să-ți umpli capul cu tot felul de prostii, fără nicio legătură cu realitatea, dar pe care mintea să le organizeze foarte logic și obiectiv.
Ceea ce observa Sfântul Teofan Zăvorâtul acum 200 de ani, se confirmă azi în studiile de neuroștiințe: „Fără simțire (emoție), viața nu e viață; fără chibzuință (rațiune), viața e oarbă”. Rațiunea care nu se lasă clintită de emoție nu e cu nimic mai bună decât emoția oarbă, care nu se lasă trecută prin filtrul rațiunii. De complementaritatea celor două în cadrul sistemului psihic depinde în mod esențial raportarea corectă și echilibrată la realitate. Ca să-l citez tot pe marele episcop rus (el însuși profesor de psihologie și logică), aducând la zi termenii săi: „Emoția trebuie să meargă înainte și să dea imbold, iar rațiunea să hotărască timpul, locul și mijlocul de împlinire…” (Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, 2011).
Așadar, emoția face posibile empatia, mila și iubirea aproapelui, deci cunoașterea sa afectivă, iar rațiunea le organizează într-un mod concret de acțiune și ajutor. Dacă n-ar interveni cortexul prefrontal dorso-lateral, interiorizarea exclusivă a emoției ar duce la deznădejde, pesimism, anxietate, depresie etc.
Și invers. Oamenii lipsiți de cunoașterea emoțională a realității (fie că și-o reprimă, ca pe un neajuns, fie că e vorba de o patologie psihică) sunt nu doar incapabili de empatie și iubire, dar adesea dau dovezi de răutate și prostie, în modul cel mai detașat, care-i face și mai insuportabili. Genul de om care te vede după un an și exclamă, „vai, ce te-ai îngrășat!”. Și dacă nevastă-sa îl ceartă, el insistă: „Păi s-a îngrășat, trebuia să mint?”. Echivalentul său în Biserică este gândirea fariseică: rațiunea oarbă a legii (canoanelor, dogmelor etc.), în paralel cu lipsa totală a iubirii și emoției umane (de exemplu, cei care te întreabă dacă un cutare om aflat în necaz este ortodox, ca să vadă dacă îl pomenesc sau nu la Sfânta Liturghie).
3. E drept însă că, în materie emoțională, femeia mai are acces la o cunoaștere specifică, și abia asta o face diferită de bărbat în mod esențial.
Față de bărbat, femeia are un sistem psihic adaptat la naștere și maternitate, altfel spus, la responsabilitatea cea mai directă a perpetuării vieții. Ceea ce percepem ca afectivitate „irațională” a ei, slăbiciune, sentimentalism („inimă de mamă”, „suflet de femeie” etc.), e, de fapt, o formă distinctă de interogare și cunoaștere a realității, de care e capabilă numai femeia. În sfârșit, mai vreau să las aici un gând, pentru că tot suntem în ajun de Duminica Mironosițelor. Atunci când cerem ajutorul lui Dumnezeu, când tot așteptăm să se întâmple ceva miraculos, să cadă ceva din cer, să nu uităm că am primit deja „ajutor potrivit” de la El, încă de la Facere, și să căutăm în jurul nostru o femeie.
Preot Ioan-Florin Florescu
Sursa: http://ioanflorin.wordpress.com.
